Deficitul de vitamina D este mai frecvent decât ai crede și poate afecta nu doar sănătatea oaselor, ci și sistemul imunitar și starea generală a organismului. Potrivit Prevention, această vitamină esențială nu se găsește în mod natural în multe alimente, motiv pentru care carența este des întâlnită.
Specialiștii spun că recunoașterea simptomelor este esențială pentru a interveni la timp. Vitamina D joacă un rol important în absorbția calciului, susține sistemul imunitar, contribuie la reglarea creșterii celulare și ajută la reducerea inflamației. Cu cât deficitul este identificat și corectat mai devreme, cu atât impactul asupra sănătății este mai mic.
Cele mai frecvente simptome ale deficitului de vitamina D
Oboseala
Oboseala este unul dintre cele mai frecvente semne ale deficitului de vitamina D. Dacă te simți epuizat chiar și după ce ai dormit suficient, ar putea fi un semnal că organismul tău are nevoie de acest nutrient.
Potrivit Prevention, numeroase studii au arătat că mulți pacienți care se confruntă cu o stare constantă de oboseală au niveluri scăzute de vitamina D. În plus, atunci când aceste niveluri sunt corectate, aceștia spun că se simt mai energici și au o stare generală mai bună.
Vitamina D este asociată și cu forța musculară, performanța fizică și echilibrul. Un aport adecvat poate contribui la îmbunătățirea tonusului muscular și la reducerea riscului de căderi, în special în cazul persoanelor în vârstă — un factor care influențează indirect și nivelul de energie.
Transpirația excesivă
Un alt posibil semn al deficitului de vitamina D este transpirația mai abundentă decât în mod obișnuit. Dacă observi că transpiri mai mult fără să fi crescut nivelul de activitate fizică, fără schimbări de temperatură sau de mediu, ar putea fi un indiciu că organismul tău are un nivel scăzut de vitamina D.
Potrivit medicului endocrinolog Michael Holick, transpirația la nivelul frunții este adesea unul dintre primele semne vizibile ale deficitului, mai ales în cazul nou-născuților, care nu pot descrie simptome precum oboseala sau slăbiciunea. Același tipar poate fi observat și la adulți. Dacă te confrunți cu episoade frecvente de transpirație inexplicabilă, poate fi util să îți verifici nivelul de vitamina D.
Anxietatea și depresia
Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate, în numeroase studii, cu apariția depresiei și a anxietății. Dacă observi o stare persistentă de tristețe, neliniște sau lipsă de energie emoțională, poate fi util să discuți cu medicul și să verifici nivelul acestei vitamine.
Potrivit Prevention, cercetările arată că persoanele cu deficit de vitamina D au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta depresie comparativ cu cele care au un aport adecvat. Alte studii au făcut legătura între nivelurile scăzute de vitamina D și tulburarea afectivă sezonieră, cunoscută și ca SAD, o formă de depresie care apare mai ales iarna, când expunerea la lumină naturală este redusă. Aceste date sugerează că vitamina D joacă un rol important nu doar în sănătatea fizică, ci și în echilibrul emoțional.
Durerile musculare și articulare
Durerile ocazionale nu sunt neapărat un motiv de îngrijorare. Însă, dacă te confrunți cu dureri articulare sau musculare care persistă mai multe săptămâni, ai putea să verifici dacă nu există un deficit de vitamina D.
Potrivit medicului endocrinolog Michael Holick, lipsa vitaminei D poate duce la osteomalacie, o afecțiune în care oasele devin mai moi și mai fragile. „De multe ori este subtilă, dar unii pacienți resimt dureri la nivelul oaselor”, explică specialistul. Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate și cu artrita reumatoidă, o boală autoimună care afectează articulațiile. În același timp, un aport adecvat de vitamina D poate contribui la reducerea durerii în cazul persoanelor care suferă de fibromialgie.
Aceste legături subliniază rolul important pe care vitamina D îl are nu doar în sănătatea oaselor, ci și în menținerea confortului fizic general.
Oase fragile
Vitamina D joacă un rol esențial în menținerea sănătății oaselor, iar fracturile frecvente pot fi un semn că organismul are un nivel scăzut al acestui nutrient.
La copii, deficitul de vitamina D este asociat cu rahitism, o afecțiune care duce la deformarea și slăbirea oaselor. La adulți, lipsa vitaminei D poate contribui la apariția osteoporoză, o boală care face oasele fragile și predispuse la fracturi. Un aspect important este că osteoporoza poate evolua fără simptome evidente. În multe cazuri, este descoperită abia după apariția unei fracturi, motiv pentru care screeningul și prevenția sunt esențiale. Aceste riscuri subliniază importanța menținerii unui nivel adecvat de vitamina D pentru sănătatea sistemului osos.
Cum îți poți crește nivelul de vitamina D
Din fericire, există mai multe metode prin care poți crește nivelul de vitamina D din organism.
Expunerea la soare
Expunerea la soare este una dintre cele mai simple surse de vitamina D. Totuși, cantitatea produsă de organism poate varia în funcție de momentul zilei, anotimp sau gradul de acoperire cu nori, potrivit National Institutes of Health. În același timp, expunerea excesivă la soare vine cu riscuri. American Academy of Dermatology recomandă ca aportul de vitamina D să provină în principal din alimentație, pentru a reduce riscul de cancer de piele.
Alimentația
Vitamina D se găsește în mod natural în puține alimente. Printre acestea se numără:
- peștele gras, precum somonul, tonul, macroul sau păstrăvul
- uleiul din ficat de pește
- ficatul de vită
- gălbenușul de ou
- brânzeturile
- ciupercile.
Există și produse îmbogățite cu vitamina D, adică alimente în care acest nutrient este adăugat pentru a crește aportul. Printre acestea se numără: laptele, băuturile vegetale (soia, migdale, ovăz), cerealele pentru micul dejun, sucul de portocale, iaurtul.
Este important de știut că nu toate aceste produse sunt întotdeauna fortificate. De aceea, dacă vrei să te asiguri că alegi o sursă bună de vitamina D, este recomandat să verifici eticheta produsului.
Suplimentele
În unele cazuri, aportul de vitamina D din alimentație poate să nu fie suficient. Medicul endocrinolog Michael Holick explică faptul că, în astfel de situații, poate fi recomandată administrarea de suplimente.
Totuși, acestea nu ar trebui luate fără recomandare medicală. Un medic poate verifica nivelul vitaminei D prin analize și poate indica tipul potrivit de supliment — de regulă vitamina D3 sau D2 — precum și doza necesară pentru corectarea deficitului.
Este important de reținut că suplimentele alimentare sunt destinate completării dietei și nu sunt medicamente. Ele nu au rolul de a trata, diagnostica sau preveni boli. De asemenea, este recomandată prudență în administrarea suplimentelor în timpul sarcinii sau alăptării, precum și în cazul copiilor, unde utilizarea acestora ar trebui făcută doar la recomandarea unui specialist.
