Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Șapte obiceiuri care te ajută să economisești lunar

    Top 10 destinații europene mai puțin cunoscute pentru toamna lui 2026

    Dinți sănătoși de mici: ce trebuie să știe părinții despre igiena dentară a copiilor

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Muncă

    O familie și-a recuperat peste 1.800 € de la agenția de turism după ce a anulat vacanța din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

    03/04/20264 Mins Read484
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    O familie din Republica Moldova a reușit să-și recupereze aproape integral costul unei vacanțe în Egipt, după ce a anulat călătoria pe fondul tensiunilor de securitate din Orientul Mijlociu. Cu sprijinul Centrului European al Consumatorului (ECC Moldova), consumatorii au obținut restituirea sumei de 1.868 EUR, în ciuda refuzului inițial al agenției de turism de a rambursa banii.

    Contextul cazului

    În luna noiembrie 2025, o familie din doi adulți și doi minori a achiziționat de la o agenție de turism din Chișinău un pachet turistic pentru Egipt (Sharm El Sheikh), în valoare de 2.450 EUR, cu perioada de călătorie prevăzută pentru începutul lunii martie 2026.

    La sfârșitul lunii februarie 2026, pe fondul escalării semnificative a conflictului militar din Iran și a tensiunilor de securitate din Orientul Mijlociu, consumatorii au notificat agenția de turism cu privire la dorința de a rezoluționa contractul, invocând existența unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care afectau securitatea călătoriei. Aceasta era o îngrijorare cu atât mai serioasă cu cât familia urma să călătorească împreună cu doi copii minori.

    Agenția de turism a refuzat inițial solicitarea, calificând-o drept o anulare voluntară cu penalitate de 100% din prețul pachetului, motivând că nu existau restricții oficiale de călătorie, iar zborurile se desfășurau în regim normal.

    Citește și:

    Cum a scăpat o consumatoare din R. Moldova de plata unor presupuse daune de peste 700 EUR pentru un automobil închiriat în Italia

    Intervenția ECC Moldova

    Consumatorii s-au adresat ECC Moldova, care a preluat cauza și a formulat, în luna martie 2026, o reclamație prealabilă detaliată, adresată agenției de turism. Reclamația a fost fundamentată pe prevederile Articolului 1602 aliniatele (4)–(6) din Codul civil al Republicii Moldova, care transpun Directiva (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie.

    ECC Moldova a argumentat că situația de securitate din Orientul Mijlociu la momentul notificării constituia circumstanțe inevitabile și extraordinare în sensul legii, făcând referire la:

    • avertizările emise de Departamentul de Stat al SUA și de Ambasada SUA în Egipt privind riscurile de securitate și închiderile periodice ale spațiului aerian în regiune;
    • recomandarea Secției Consulare a Ambasadei Republicii Moldova în Turcia de a evita deplasările neesențiale;
    • comunicările Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, care a recomandat cetățenilor să evite deplasările neesențiale în Orientul Mijlociu;
    • jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), și anume hotărârea din 29 februarie 2024 în cauza C-299/22, prin care s-a confirmat că existența circumstanțelor inevitabile și extraordinare nu depinde de emiterea unei interdicții oficiale de călătorie sau de clasificarea zonei ca „zonă de risc”.

    ECC Moldova a punctat că, aplicarea prevederilor privind rezoluționa contractului de pachet turistic pe motivul existenței unor circumstanțe inevitabile și extraordinare nu se limitează la imposibilitatea absolută de executare a contractului, ci include și situațiile în care pachetul turistic nu poate fi executat fără a expune călătorii unor riscuri semnificative pentru sănătate și siguranță. Prezența copiilor minori în grupul de călători a constituit un factor agravant suplimentar.

    Rezultatul: soluționare amiabilă în favoarea consumatorilor

    În urma intervenției ECC Moldova, agenția de turism a reconsiderat poziția inițială și a propus o soluție amiabilă: restituirea sumei de 1.868 EUR, din prețul integral al pachetului de 2.450 EUR, cu deducerea sumei de 582 EUR, reținute de către operatorul aerian și nerambursabile agenției.

    Consumatorii au acceptat propunerea, iar restituirea a fost efectuată cu succes în termen scurt. Cazul a fost soluționat în mai puțin de două săptămâni de la momentul înaintării reclamației prealabile, fără a fi necesară sesizarea instanței de judecată.

    De ce contează acest caz

    Această cauză ilustrează importanța cunoașterii drepturilor de care beneficiază consumatorii în domeniul serviciilor turistice. Legislația Republicii Moldova, armonizată cu normele europene, oferă călătorilor o protecție reală în situații de criză: dreptul de a rezoluționa un contract privind pachetul de servicii de călătorie fără penalitate, atunci când circumstanțe inevitabile și extraordinare afectează semnificativ executarea călătoriei.

    Cazul confirmă, de asemenea, că absența unei interdicții oficiale de călătorie sau a anulării efective a zborurilor nu înlătură dreptul consumatorilor la rezoluțiune fără penalitate. Ceea ce contează, în sensul legii, este dacă împrejurările obiective de securitate afectează în mod semnificativ condițiile în care călătoria se desfășoară, evaluată din perspectiva unui călător prudent și rezonabil informat.

    Recomandarea ECC Moldova

    ECC Moldova încurajează consumatorii care se confruntă cu situații similare să nu accepte în mod automat penalizări impuse de către agențiile de turism, ci să își cunoască drepturile și să solicite asistență. Organizatorul de călătorii are obligația legală de a evalua fiecare situație în parte și de a aplica corect legea relevantă, și nu de a trata orice renunțare drept o anulare voluntară.

    Dacă sunteți într-o situație în care drepturile Dvs. de consumator au fost încălcate, ECC Moldova vă stă la dispoziție. Puteți depune o sesizare pe site-ul nostru www.ecc.md sau ne puteți contacta la contact@ecc.md.

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 27/08/2026

    Șapte obiceiuri care te ajută să economisești lunar

    Odihnă 27/08/2026

    Top 10 destinații europene mai puțin cunoscute pentru toamna lui 2026

    RECOMANDATE 27/08/2026

    Dinți sănătoși de mici: ce trebuie să știe părinții despre igiena dentară a copiilor

    Populare în ultima lună
    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru
    25/08/20263.070 Views
    Un oltean și o moldoveancă au deschis primul magazin din Marea Britanie specializat în vinuri moldovenești
    25/08/2026692 Views
    Republica Moldova coase pentru lumea luxului: povestea din spatele genților Prada, Burberry și Montblanc
    25/08/2026551 Views
    Lecții mai scurte, sport și activități practice. Cum arată programul unui elev de clasa a V-a din Estonia
    26/08/2026144 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 27/08/20264 Mins Read38 Views

    Șapte obiceiuri care te ajută să economisești lunar

    Economisirea banilor nu mai înseamnă de mult doar să renunți la cafeaua de dimineață sau…

    Top 10 destinații europene mai puțin cunoscute pentru toamna lui 2026

    Dinți sănătoși de mici: ce trebuie să știe părinții despre igiena dentară a copiilor

    Dezbateri despre mozaicurile sovietice și identitate, organizate de Editura Cartier la Bookfest Chișinău

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Șapte obiceiuri care te ajută să economisești lunar

    Top 10 destinații europene mai puțin cunoscute pentru toamna lui 2026

    Dinți sănătoși de mici: ce trebuie să știe părinții despre igiena dentară a copiilor

    Cele mai populare

    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru

    Un oltean și o moldoveancă au deschis primul magazin din Marea Britanie specializat în vinuri moldovenești

    Republica Moldova coase pentru lumea luxului: povestea din spatele genților Prada, Burberry și Montblanc

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.