Abonează-te la actualizări
Obține ultimele noutăți pe email
Răsfoiți: „Sănătate”
Intri pe TikTok sau Instagram și apare un clip dintr-unul dintre podcasturile tale preferate. Decizi să nu derulezi și să-l vizionezi, dar observi ceva ciudat: ecranul este împărțit…
Când emoțiile, stresul ori suferințele interioare nu își găsesc loc în exprimare, unii oameni caută alinare acolo unde e mai simplu – în mâncare. Astfel, apare alimentația compulsivă,…
Inflamația cronică este una dintre acele afecțiuni tăcute care, deși nu prezintă întotdeauna simptome vizibile, pot avea consecințe grave asupra sănătății pe termen lung. Potrivit cercetătorului și medicului…
Osteomielita este o infecție gravă a osului care poate apărea după o fractură, o rană deschisă sau o intervenție chirurgicală și care, netratată la timp, poate evolua spre…
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în perioada 14-20 septembrie 2026. Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, au fost înregistrate 15 201 solicitări, inclusiv pentru…
Începutul anului școlar și universitar vine cu perioade de învățare intensă, teste, examene și, uneori, nopți petrecute în fața cărților. În această perioadă, mulți elevi și studenți caută…
Astăzi, 21 septembrie, este marcată Ziua Mondială de luptă împotriva bolii Alzheimer, o zi dedicată informării și sprijinirii persoanelor afectate de această maladie și a familiilor lor. Boala…
Consumul în exces de zahăr adăugat poate afecta organismul în mai multe moduri, de la apariția poftelor tot mai mari pentru dulciuri și a cariilor dentare până la…
Peste 23 de tone de banane în stare proaspătă și 820 de kilograme de ceai verde au fost oprite de la comercializare și nimicite, după ce inspectorii Agenției…
Atunci când urmăm un tratament cu antibiotic, alimentația nu trebuie să fie complicată și nici să se transforme într-o listă lungă de interdicții. Organismul are nevoie de energie,…