Abonează-te la actualizări
Obține ultimele noutăți pe email
Răsfoiți: „Mediu”
O grădiniță din Hîncești a fost complet renovată și eficientizată energetic datorită sprijinului Uniunii Europene. Potrivit autorităților locale, aceste intervenții contribuie direct la reducerea pierderilor de energie, la…
Trei spitale raionale din Strășeni, Cimișlia și Anenii Noi beneficiază de noi sisteme fotovoltaice și de stocare a energiei, instalate cu sprijinul Guvernului Italiei și al Programului Națiunilor…
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis marți, 18 noiembrie, cod galben de „condiții complicate ale vremii”. Astfel, potrivit meteorologilor, pe 19 noiembrie, în intervalul orelor 03:00 –…
„Eu mă duc și sâmbăta, mie-mi place a lucra” — pe fundalul versurilor din piesa interpretei de peste Prut, Theo Rose, premierul Alexandru Munteanu îi îndeamnă pe cetățeni…
Dezastrele climatice – de la inundații și furtuni la secete și căldură extremă – au forțat 250 de milioane de oameni să-și părăsească locuințele în ultimii zece ani,…
Ministerul Energiei, cu suportul Guvernului Germaniei, a elaborat proiectul Metodologiei cu privire la amplasarea, instalarea și demontarea centralelor electrice fotovoltaice în Republica Moldova. Potrivit comunicatului, documentul stabilește un cadru…
Un studiu revoluţionar realizat de cercetători de la Universitatea McGill din Canada a evaluat pentru prima dată vulnerabilitatea a 840 de milioane de clădiri din sudul globului la…
Începând cu 23 octombrie, Parlamentul European a votat pentru adoptarea Directivei UE privind Monitorizarea Solului, devenind astfel prima lege europeană dedicată acestui domeniu. Această decizie vine în urma aprobării…
Peste 1.900 de familii din R. Moldova au beneficiat, în luna octombrie, de Programul guvernamental EcoVoucher, care le-a oferit posibilitatea să înlocuiască electrocasnicele vechi cu altele noi, moderne…
Apă potabilă pentru locuitorii din Selemet, datorită donațiilor făcute în memoria unui tânăr din sat
Satul Selemet din raionul Cimișlia va avea, de acum, nu doar apă potabilă, ci și un simbol al iubirii și recunoștinței. Aici a fost livrată o construcție care…