Pe 27 martie marcăm trei repere importante pentru identitatea noastră: Ziua lui Alexie Mateevici, Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului. Trei momente care vorbesc despre limbă, cultură și apartenență – valori care stau și la baza Teatrului „Alexie Mateevici”. În acest context, în ajunul acestei zile cu triplă semnificație, lansăm o serie de interviuri cu echipa artistică a teatrului – o campanie de sensibilizare despre ce înseamnă teatrul astăzi și despre felul în care acesta devine o formă de rezistență.
În perioada 19–29 martie, publicăm câte un interviu cu artiști ai Teatrului „Alexie Mateevici”, reprezentând trei generații care au construit și duc mai departe această instituție.
Campania „Teatrul ca rezistență. Trei generații pe aceeași scenă” continuă cu Margareta Nazarchevici-Bechet.

Margareta Nazarchevici-Bechet este una dintre actrițele care au crescut și s-au format odată cu Teatrul „Alexie Mateevici”. Face parte din generația care a fost martoră și participantă activă la mișcarea de renaștere națională și la revenirea la limba română.
În anii în care Republica Moldova trecea prin mișcările pentru independență și revenirea la grafia latină, teatrul a devenit un spațiu de exprimare a identității. Cum ați trăit acea perioadă din interiorul scenei?
Începuse marele dezgheț. Mișcarea de eliberare națională lua amploare – era pe la mijlocul anilor ’80. Intelectualitatea, scriitorii, teatrul se aflau în prima linie.
Tocmai atunci, la Teatrul „Alexie Mateevici” s-a montat spectacolul „Halta Viscolelor”, după romanul „O zi mai lungă decât veacul” de scriitorul kârgâz Chinghiz Aitmatov. Legenda mancurtului – o poveste zguduitoare despre pierderea memoriei și a identității etnice – devenise un simbol.
Mancurtul este un om transformat într-un sclav docil, lipsit de memorie și identitate, prin metode crude de tortură. Această legendă era, de fapt, un manifest împotriva pierderii identității. Regia era semnată de Andrei Vartic, care era și un tribun al mișcării pentru independență.

Ce însemna atunci să faci teatru în limba română și să spui lucruri care nu puteau fi rostite direct?
În spectacolul de poezie „Ce vor scriitorii”, în regia lui Andrei Vartic, răsunau poezii ale scriitorilor noștri despre presiunea regimului totalitar și despre necesitatea revenirii la parcursul nostru firesc.
Poezii de Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Ion Vătămanu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc erau recitate pe scenă. Mergeam cu acest spectacol prin sate și orașe, iar întâlnirile cu publicul deveneau adesea discuții aprinse.

Ce riscuri sau presiuni existau pentru artiștii implicați în acea mișcare?
La radio și televiziune exista o listă cu actorii care nu trebuiau să apară. Pentru o perioadă, și noi, cei de la Teatrul „Alexie Mateevici”, am fost incluși pe acea listă.
Ce rol a avut teatrul în consolidarea identității culturale în acea perioadă?
Cred că a avut un rol foarte important, pentru că rosteam de pe scenă lucruri adevărate.
S-a montat poemul „Andrei Mureșanu”, un îndemn puternic la trezirea sentimentului patriotic. Regia și rolul titular îi aparțineau actorului Nicolae Jelescu.
Tot el a montat și „Vecernia regală”, după poeziile lui Valeriu Matei – un spectacol dedicat rădăcinilor neamului românesc.

Ce ați vrea să înțeleagă generațiile tinere despre acei ani?
Ar fi bine ca tinerii să înțeleagă că teatrul se face cu sufletul și cu implicare maximă. Problemele societății sunt și ale noastre și de fiecare dintre noi depinde viitorul.
Ce s-a schimbat cel mai mult în teatru în toți acești ani? Și ce ați readuce, dacă ați putea?
S-au schimbat mult posibilitățile tehnice. Astăzi poți crea un decor impresionant doar din lumină și câteva elemente scenice.
Dacă ar fi să întorc ceva, aș readuce răbdarea și profunzimea în lucru – timpul acordat construirii unui rol. Astăzi trăim într-un secol grăbit.

Ce înseamnă astăzi, pentru dumneavoastră, teatrul ca formă de rezistență?
Să lucrezi în teatru înseamnă să fii mereu disponibil, în formă – fizic și vocal.
Actorul lucrează la un rol 24 de ore din 24. Îi caută forma, comportamentul, vocea, îi construiește biografia.
Trebuie să iubești teatrul ca să-i oferi timpul și implicarea ta. După atâția ani, teatrul a devenit o necesitate. Fără el, viața mea nu ar avea aceeași plinătate.
