Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Ce nu știai despre castraveți? Hidratare, fibre și beneficii pentru sănătate în sezonul cald

    Top 10 orașe cu cel mai ridicat nivel de trai în lume. Cine domină topul

    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Vederea în ceață este cel mai frecvent motiv pentru care se ajunge la oftalmolog. Ce probleme poate ascunde

    25/05/202510 Mins Read49
    Foto: lensa.ro
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Vederea încețoșată este simptomul cel mai frecvent raportat medicilor oftalmologi, potrivit Cleveland Clinic. Cauzele sunt cel mai adesea simple erori de refracție însă pot include și afecțiuni grave precum accidentele vasculare cerebrale sau tumorile. Specialiștii recomandă atenție sporită, mai ales când vederea devine brusc neclară sau afectează un singur ochi, situații în care se recomandă prezentarea cât mai rapidă la un medic oftalmolog, transmite HotNews.

    A vedea în ceață înseamnă imposibilitatea de a percepe clar imaginile, iar contururilor obiectelor se estompează. Persoanele afectate clipesc mai des, mijesc ochii sau îi freacă pentru a îmbunătăți claritatea imaginii, însă uneori aceste eforturi nu dau rezultate. Detaliem motivele posibile pentru care poți vedea în ceață.

    Erorile de refracție, cea mai frecventă cauză

    Majoritatea cazurilor de vedere încețoșată sunt cauzate de erori de refracție, cum ar fi miopia, hipermetropia sau astigmatismul. Acestea apar atunci când ochii nu focalizează corect imaginile.

    „Erorile de refracție sunt principalul motiv pentru care vederea devine neclară. Din fericire, în cele mai multe situații, ochelarii, lentilele de contact sau intervențiile chirurgicale corectează eficient problema,” precizează specialiștii Clinicii Cleveland.

    Simptomele includ dificultatea de a vedea obiectele îndepărtate (în cazul miopiei) sau apropiate (în hipermetropie), precum și distorsionarea imaginilor (în astigmatism).

    Sindromul de ochi uscat

    Ochii uscați reprezintă o altă cauză frecventă a vederii încețoșate. Această problemă apare atunci când ochii fie nu produc suficiente lacrimi, fie lacrimile se evaporă prea rapid. Un semn clar al acestei afecțiuni este îmbunătățirea temporară a vederii imediat după clipit. Sindromul de ochi uscat creează senzația unei pelicule care acoperă ochii. Pe lângă vederea încețoșată, persoanele afectate acuză mâncărimi, roșeață și disconfort. Deshidratarea poate agrava uscăciunea oculară, deoarece un aport insuficient de lichide afectează și producția naturală de lacrimi. Hidratarea corespunzătoare, alături de lacrimile artificiale, ajută la calmarea simptomelor și la recăpătarea clarității vizuale.

    Oboseala oculară digitală

    Sindromul de ochi uscat și oboseala oculară digitală apar frecvent împreună, mai ales în contextul utilizării îndelungate a ecranelor. Ambele sunt agravate de obiceiuri vizuale care implică focalizare intensă fără pauze. În timpul concentrării, clipitul devine mai rar, lucru care reduce lubrifierea naturală a ochilor și favorizează uscăciunea. În paralel, efortul constant de a focaliza duce la oboseală vizuală, chiar dacă nu există o problemă oculară de fond. Deși e temporară, senzația de disconfort poate deveni supărătoare: vederea scade în claritate, ochii se înroșesc, obosesc și devin mai sensibili la lumină.

    Pentru a preveni acest tip de efort vizual, Asociația Americană de Optomotrie recomandă regula 20-20-20: la fiecare 20 de minute de lucru în fața unui ecran, e indicat să se privească timp de 20 de secunde un obiect aflat la aproximativ 6 metri distanță.

    Afecțiuni oculare asociate îmbătrânirii

    Odată cu înaintarea în vârstă, vederea trece prin modificări naturale, însă anumite afecțiuni necesită diagnostic și tratament cât mai rapid.

    • Degenerescența maculară legată de vârstă: afectează vederea centrală, îngreunând recunoașterea detaliilor și desfășurarea activităților de aproape, cum ar fi cititul. Forma uscată evoluează lent, în timp ce forma umedă poate apărea brusc și avansează rapid, din cauza formării unor vase de sânge anormale sub retină. Pacienții observă pete întunecate în centrul câmpului vizual sau linii drepte care par deformate. Controalele oftalmologice regulate după vârsta de 50 de ani sunt esențiale pentru depistarea precoce.
    • Cataracta: este cauzată de opacifierea cristalinului și afectează treptat claritatea vederii. Se manifestă prin vedere încețoșată, sensibilitate crescută la lumină, dificultăți în vederea pe timp de noapte și apariția halourilor în jurul surselor luminoase. Deși este frecventă la persoanele în vârstă, cataracta poate apărea și la tineri, mai ales după traumatisme, expuneri îndelungate la radiații UV sau în urma unor tratamente medicamentoase, precum corticosteroizii.
    • Glaucomul: este o afecțiune progresivă care afectează nervul optic, de obicei din cauza unei presiuni intraoculare crescute. În stadiile incipiente, nu provoacă simptome evidente, dar în timp poate duce la pierderea vederii periferice. Deoarece evoluează „în tăcere”, este important ca tensiunea oculară să fie verificată periodic, mai ales după vârsta de 40 de ani sau în cazul unui istoric familial.

    Afecțiuni sistemice care afectează vederea

    Anumite boli sistemice pot influența și vederea, iar scăderea clarității acesteia, poate fi, în unele cazuri, primul semnal de alarmă.

    Diabetul și retinopatia diabetică

    Persoanele cu diabet au nevoie de monitorizare oftalmologică constantă, pentru că valorile crescute ale glicemiei afectează direct vasele mici de sânge din retină. Așa apare retinopatia diabetică, o complicație care evoluează lent, fără durere, dar care poate afecta semnificativ acuitatea vizuală. Uneori, vederea se încețoșează brusc, mai ales în episoadele de hiperglicemie severă, când cristalinul se umflă și modifică focalizarea.

    Lăsată netratată, retinopatia poate afecta iremediabil vederea, potrivit Institutului Național al Ochiului din SUA. Printre simptomele frecvente se numără petele plutitoare în câmpul vizual, imagine neclară, senzația că nuanțele se estompează.

    Hipertensiunea arterială

    Tensiunea arterială crescută afectează structurile sensibile ale ochiului, în special vasele mici care irigă retina și nervul optic. Acestea devin mai fragile, se pot îngusta sau chiar bloca, iar circulația sângelui este îngreunată. În astfel de situații, pot apărea leziuni ale vaselor retiniene, acumulări de lichid sub retină (coriopatie) și tulburări la nivelul nervului optic. Vederea începe să se modifice subtil: scade claritatea, apar zone încețoșate sau pierderi de contrast.

    Tensiunea controlată corect, prin tratament și monitorizare constantă, reduce semnificativ riscul acestor complicații oculare.

    Preeclampsia, complicația periculoasă din timpul sarcinii

    Vederea încețoșată la femeile însărcinate poate semnala preeclampsia, afecțiune caracterizată prin tensiune arterială foarte ridicată și proteinurie. Apare tipic după săptămâna 20 de sarcină și amenință atât viața mamei, cât și pe cea a fătului.

    Simptomele includ:

    • Anxietate și palpitații,
    • Greață și vărsături după primul trimestru,
    • Dureri abdominale sau de umăr,
    • Edeme faciale și ale extremităților,
    • Cefalee persistentă.

    Urgențe medicale cu manifestări oculare

    Anumite probleme de vedere, chiar dacă la început par simple, pot semnala afecțiuni care necesită intervenție medicală imediată. Vederea încețoșată, mai ales atunci când apare brusc, nu trebuie ignorată.

    Accidentul vascular cerebral și atacul ischemic tranzitoriu

    O pierdere bruscă a clarității vizuale, fără alte semne locale la nivelul ochiului, poate indica un accident vascular cerebral. Creierul este cel care interpretează informațiile vizuale, iar o întrerupere a fluxului sanguin în această zonă afectează rapid vederea.

    Simptomele asociate includ:

    • Amețeală și dezechilibru,
    • Asimetria feței,
    • Dificultăți de vorbire,
    • Slăbiciune pe o parte a corpului,
    • Durere de cap intensă.

    Un atac ischemic tranzitoriu are aceleași manifestări, dar dispare în câteva ore. Chiar dacă trece repede, nu e lipsit de consecințe — e un semnal de avertizare că un accident vascular grav se poate produce în curând.

    Glaucomul cu unghi închis

    Presiunea din interiorul ochiului poate crește brusc atunci când canalul de drenaj se blochează. În cazul acestei forme de glaucom, apar rapid dureri oculare puternice, roșeață, greață, vedere încețoșată și halouri luminoase în jurul surselor de lumină.

    Este o urgență oftalmologică. Dacă nu se intervine la timp, fibrele nervului optic încep să se degradeze, iar pierderea vederii poate deveni permanentă într-un interval foarte scurt.

    Dezlipirea de retină

    Retina, stratul subțire din interiorul ochiului responsabil cu formarea imaginii, se poate desprinde de țesutul de suport. În acel moment, alimentarea cu sânge și conexiunea cu creierul se întrerup. Vederea devine neclară, apar brusc fulgere luminoase și multe pete negre care „plutesc” în câmpul vizual.

    Potrivit Institutului Național al Ochiului din SUA, dezlipirea poate apărea odată cu înaintarea în vârstă, după un traumatism ocular sau, în unele cazuri, ca o complicație a diabetului. E nevoie de intervenție chirurgicală rapidă pentru a salva vederea.

    Afecțiuni neurologice care afectează vederea

    Sistemul nervos controlează felul în care ochii transmit și procesează informația vizuală. Atunci când apar modificări neurologice, vederea poate fi una dintre primele funcții afectate.

    Migrena cu aură

    Migrena nu e o simplă durere de cap. Este o afecțiune neurologică complexă, iar în unele cazuri, episoadele încep cu vedere încețoșată sau alte modificări vizuale, apărute cu puțin timp înaintea durerii, cunoscută ca fază prodromală.

    Aura vizuală include simptome precum pierderea parțială și temporară a vederii (de obicei sub 30 de minute), sclipiri de lumină, linii ondulate sau pete care se mișcă în câmpul vizual. Aceste manifestări sunt trecătoare, dar pot fi intense și perturbatoare.

    Scleroza multiplă

    În scleroza multiplă, vederea încețoșată este un simptom frecvent la debutul bolii. Inflamarea nervului optic — nevrita optică — afectează capacitatea ochilor de a transmite imaginea corect către creier.

    Pe lângă vederea neclară, pot apărea dureri oculare la mișcare și dificultăți în perceperea culorilor. De cele mai multe ori, aceste modificări vizuale se instalează la un singur ochi în fazele inițiale ale afecțiunii.

    Tumori cerebrale

    Anumite tumori cerebrale pot influența vederea prin creșterea presiunii în interiorul craniului sau prin afectarea directă a zonelor implicate în procesarea imaginilor. Simptomele vizuale pot fi însoțite de somnolență, greață, vărsături sau modificări de comportament și de personalitate.  Diagnosticul precoce îmbunătățește semnificativ prognosticul.

    Infecțiile oculare

    Există mai multe infecții care pot afecta temporar sau persistent claritatea vederii. Simptomele apar frecvent împreună cu disconfort ocular și necesită tratament adecvat, în funcție de cauză.

    • Conjunctivita: este o inflamație a mucoasei care acoperă pleoapele și partea albă a ochiului. Provoacă roșeață, lăcrimare, secreții și vedere încețoșată. Poate fi cauzată de virusuri, bacterii sau alergii și este, în general, ușor de recunoscut prin aspectul iritat al ochilor.
    • Keratita: afectează corneea și apare adesea la purtătorii de lentile de contact, mai ales când regulile de igienă nu sunt respectate. Purtarea lentilelor în timpul somnului sau contactul cu apă contaminată pot favoriza infecția. Netratată la timp, poate duce la complicații grave.

    Traumatismele oculare

    Loviturile sau leziunile la nivelul ochiului pot afecta claritatea vederii imediat sau progresiv. În funcție de severitate, pot apărea hemoragii interne, leziuni ale corneei, umflarea țesuturilor sau chiar dezlipirea de retină.

    Chiar și în cazul unui impact care pare minor, vederea încețoșată, durerea persistentă sau apariția unor pete negre în câmpul vizual ar trebui evaluate rapid. Intervenția la timp poate preveni complicații permanente. Folosirea echipamentului de protecție în timpul activităților cu risc crescut rămâne cea mai bună formă de prevenție.

    Afecțiuni rare care pot afecta vederea

    Anumite boli rare pot duce la vedere încețoșată, uneori ca simptom principal, alteori în cadrul unui tablou clinic mai amplu. Diagnosticul este adesea întârziat din cauza manifestărilor nespecifice sau a progresiei lente.

    • Neuromielita optică (NMO): această boală autoimună afectează în special nervii optici și măduva spinării. Episoadele de inflamație determină pierderi de vedere uneori severe, dureri oculare și slăbiciune musculară. Spre deosebire de scleroza multiplă, cu care este adesea confundată, NMO evoluează în pusee mai agresive și necesită tratament specific cât mai precoce.
    • Boala Stargardt: este o distrofie retiniană ereditară care debutează de regulă în copilărie sau adolescență. Vederea centrală scade progresiv, iar detaliile devin greu de distins, în special în lumină slabă. În stadii avansate, poate duce la afectarea semnificativă a acuității vizuale, chiar dacă vederea periferică se menține parțial.
    • Corioderemia: această boală genetică rară afectează în special bărbații și duce treptat la pierderea vederii nocturne, urmată de afectarea vederii periferice. Retina se degradează lent, iar în lipsa unui diagnostic timpuriu, vederea se poate restrânge treptat până la orbire.
    • Sindromul Susac: o afecțiune rară, de origine autoimună, în care sunt afectate simultan vasele de sânge de la nivelul creierului, retinei și urechii interne. Poate duce la episoade de vedere încețoșată, pierderi de auz și tulburări neurologice. Simptomele apar în mod aparent aleatoriu și pot varia de la un caz la altul.

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 19/06/2025

    Ce nu știai despre castraveți? Hidratare, fibre și beneficii pentru sănătate în sezonul cald

    Cultură 19/06/2025

    Top 10 orașe cu cel mai ridicat nivel de trai în lume. Cine domină topul

    RECOMANDATE 19/06/2025

    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras

    Populare în ultima lună
    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras
    19/06/20256.911 Views
    Impozitul pe bunurile imobiliare: până când trebuie achitat și cine este scutit de plată
    12/06/20251.875 Views
    Reguli noi la benzinăriile din țară: Cine are voie să alimenteze vehiculul și ce recipiente sunt interzise
    18/06/20251.641 Views
    Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în urma unui grav accident, a născut un băiețel. Mesajul proaspetei mămici
    17/06/20251.611 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 19/06/20252 Mins Read12 Views

    Ce nu știai despre castraveți? Hidratare, fibre și beneficii pentru sănătate în sezonul cald

    Castraveții sunt printre cele mai populare legume ale verii, savurați simpli, alături de un sandviș,…

    Top 10 orașe cu cel mai ridicat nivel de trai în lume. Cine domină topul

    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras

    Cele mai bine plătite posturi vacante din R. Moldova. Vezi oferta lunii iunie 2025

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Ce nu știai despre castraveți? Hidratare, fibre și beneficii pentru sănătate în sezonul cald

    Top 10 orașe cu cel mai ridicat nivel de trai în lume. Cine domină topul

    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras

    Cele mai populare

    Ce spun campioanele Irina Rîngaci și Anastasia Nichita despre așa-zisa „victorie mondială” a lui Victor Muntean, alias Caras

    Impozitul pe bunurile imobiliare: până când trebuie achitat și cine este scutit de plată

    Reguli noi la benzinăriile din țară: Cine are voie să alimenteze vehiculul și ce recipiente sunt interzise

    © 2025 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.