Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Zece alimente care pot asigura necesarul zilnic de vitamina C

    Ce faci în weekend? 10 evenimente de descoperit pe 12–13 septembrie

    Infecțiile respiratorii, în creștere odată cu revenirea copiilor în școli. Ce recomandă specialiștii

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Importanța intervenției timpurii în dezvoltarea copiilor cu dizabilități. Daniela Bordeianu: „Timpul, activitățile, dragostea investită în primii ani de viață determină rezultatele și succesele adultului de mâine”

    20/06/20255 Mins Read23
    Sursa foto: Pinterest
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Primii trei ani de viață sunt decisivi în dezvoltarea copilului, iar intervenția timpurie este esențială în special pentru copiii cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare, care necesită o atenție sporită și suport personalizat. În acest proces, specialiștii colaborează îndeaproape cu părinții, care sunt încurajați să se implice activ și să devină parte integrantă a echipei terapeutice. „În intervenția timpurie fiecare moment contează enorm. E nevoie să ajutăm copilul și familia AICI și ACUM, pentru că nu putem întoarce timpul înapoi”, susține Daniela Bordeianu, directoare a Centrului Național de Intervenție Timpurie în Copilărie „Voinicel” (INITC).

    „Educația și intervenția în primii trei ani de viață ai oricărui copil reprezintă baza dezvoltării umane”

    Fiecare copil are nevoie de dragoste, grijă și susținere pentru a crește un adult încrezător, echilibrat și capabil să-și atingă scopurile. În același timp, un mediu plin de afecțiune și sprijin îi oferă siguranța emoțională necesară pentru a se cunoaște pe sine, pentru a explora lumea și a-și construi propriul drum în viață.

    „Educația și intervenția în primii trei ani de viață ai oricărui copil reprezintă baza dezvoltării umane. Adică, timpul, activitățile, dragostea investită în primii ani de viață determină rezultatele și succesele adultului de mâine”, susține Daniela Bordeianu.

    Aceasta subliniază că, deși copiii cu dizabilități învață după același tipar ca și cei cu dezvoltare tipică, ei au nevoie de o atenție sporită, mai multă grijă și timp dedicat procesului de învățare. În acest context, ea evidențiază importanța intervenției timpurii, considerând-o esențială pentru sprijinirea dezvoltării copiilor cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare.

    „La modul practic, orice mămică care a dat naștere unui copil va fi informată și ghidată de către medicul specialist cum să gestioneze emoțiile și cum să îngrijească nou-născutul, astfel încât să fie într-o stare de echilibru și bunăstare. Însă, în cazul în care apar unele semne de întrebare cu referință la starea de sănătate a copilului sau apar unele riscuri importante în familia în care crește acest copil, specialistul în intervenția timpurie determină riscul sau gradul de întârziere a dezvoltării copilului, informează familia și discută despre îngrijorările acestuia”, explică Daniela Bordeianu.

    De asemenea, pe baza evaluării, specialistul elaborează un plan personalizat de suport și intervenție, adaptat nevoilor fiecărui copil și fiecărei familii. „Ideal este ca întârzierile sau tulburările de dezvoltare să fie identificate cât de precoce posibil, iar programul de suport și intervenție să fie lansat imediat după, inclusiv și la vârsta de o lună, dacă este necesar acest lucru”, accentuează specialista.

    Directoarea INITC susține că toți copiii, indiferent de problemele de dezvoltare sau diagnostic pe care le au, pot beneficia de servicii de intervenție timpurie. „Cel mai solicitat și valoros serviciu este consultul axat pe dezvoltarea copilului și identificarea tulburărilor de dezvoltare.” În funcție de nevoile fiecărui caz, familiile pot beneficia ulterior de terapii psihologice, individuale sau de grup, terapii ale tulburărilor de limbaj și comunicare, terapii ocupaționale, fizio și kinetoterapie, fiind aplicate diverse instrumente de evaluare și integrare senzorială, motorie funcțională, cognitivă, emoțională, social comportamentală. Aceasta afirmă că serviciile de intervenție timpurie au un impact major asupra dezvoltării copiilor cu dizabilități și asupra calității vieții întregii familii. „Există totuși condiția ca aceste servicii să fie centrate pe familie, să dureze în timp, să fie coerente și constante, să fie de înaltă calitate, oferite de profesioniști dedicați”, adaugă directoarea.

    Lipsa unei evaluări sau terapii în timp util poate duce la agravarea tulburărilor de dezvoltare și chiar la excludere socială. „Acești copii, din păcate, rămân în umbră, fiindu-le lezate drepturile fundamentale la sănătate, educație, integrare socială, apartenență, dezvoltare”, concluzionează directoarea INITC.

    „În intervenția timpurie fiecare moment contează enorm”

    Daniela Bordeianu evidențiază rolul esențial al părinților în procesul de intervenție, menționând că, de multe ori, aceștia nu conștientizează importanța implicării lor active. „Își doresc ca specialiștii «să repare copilul» sau să administreze «o pastilă magică care va rezolva totul ca prin minune». Din păcate, minunile nu se întâmplă fără muncă asiduă și dedicația părinților care sunt ghidați, instruiți și încurajați de către specialiști.” Aceasta menționează că serviciul de intervenție timpurie este centrat pe familie, iar beneficiile programului se reflectă în mod direct în familie, care trebuie să se implice activ, părinții devenind adesea coterapeuți.

    Deși există centre specializate și specialiști dedicați, Daniela Bordeianu consideră că accesul echitabil la servicii este încă o provocare majoră pentru copiii cu dizabilități și familiile sau îngrijitorii acestora.

    „Cu mare tristețe, cred că atât părinții, cât și copiii, întâmpină încă extrem de mari și dificile încercări. Sprijinul și informarea acestora rămâne un subiect dureros, foarte important, necesar de explorat și fortificat”, subliniază directoarea. „În intervenția timpurie fiecare moment contează enorm. E nevoie să ajutăm copilul și familia AICI și ACUM, pentru că nu putem întoarce timpul înapoi”, conchide specialista.

    Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitați site-ul abilitare.md, unde puteți găsi răspunsuri adaptate nevoilor voastre.

    Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea”, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

    Articole asemănătoare

    Gastronomie 11/09/2026

    Zece alimente care pot asigura necesarul zilnic de vitamina C

    Advertoriale 11/09/2026

    Ce faci în weekend? 10 evenimente de descoperit pe 12–13 septembrie

    RECOMANDATE 11/09/2026

    Infecțiile respiratorii, în creștere odată cu revenirea copiilor în școli. Ce recomandă specialiștii

    Populare în ultima lună
    Expresia „om uspeșnîi”: când a apărut, cum s-a viralizat și ce crede un expert în domeniul protecției datelor cu caracter personal despre solicitarea de a șterge de pe internet toate imaginile cu persoana de la care a pornit totul
    07/09/20263.704 Views
    Ion Cuțelaba, luptător de arte marțiale din R. Moldova, în atenția președintelui SUA, Donald Trump
    09/09/20262.594 Views
    „Este ultimul meu an la «Vocea României»”. Irina Rimes pleacă din emisiune. Motivul pentru care a luat această decizie
    07/09/2026461 Views
    Ce trebuie să știe pacienții după protezarea genunchiului. Explicațiile kinetoterapeutei
    08/09/2026144 Views
    Recomandate
    Gastronomie 11/09/20264 Mins Read33 Views

    Zece alimente care pot asigura necesarul zilnic de vitamina C

    Imunitatea este importantă, dar pentru asta nu este nevoie să te bazezi pe suplimente. Ba…

    Ce faci în weekend? 10 evenimente de descoperit pe 12–13 septembrie

    Infecțiile respiratorii, în creștere odată cu revenirea copiilor în școli. Ce recomandă specialiștii

    „Rochia răzbunării” purtată de prințesa Diana, scoasă la licitație la New York

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Zece alimente care pot asigura necesarul zilnic de vitamina C

    Ce faci în weekend? 10 evenimente de descoperit pe 12–13 septembrie

    Infecțiile respiratorii, în creștere odată cu revenirea copiilor în școli. Ce recomandă specialiștii

    Cele mai populare

    Expresia „om uspeșnîi”: când a apărut, cum s-a viralizat și ce crede un expert în domeniul protecției datelor cu caracter personal despre solicitarea de a șterge de pe internet toate imaginile cu persoana de la care a pornit totul

    Ion Cuțelaba, luptător de arte marțiale din R. Moldova, în atenția președintelui SUA, Donald Trump

    „Este ultimul meu an la «Vocea României»”. Irina Rimes pleacă din emisiune. Motivul pentru care a luat această decizie

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.