Medicii spun că legătura dintre presiunea psihică și emoțională și formarea anevrismelor există, dar nu comportă întotdeauna mecanismul cauză-efect. Răspunsul scurt ar fi că stresul nu provoacă anevrisme din senin, dar poate agrava riscul în cazul celor care au deja un perete arterial slăbit, notează HotNews.
Anevrismele se formează atunci când o porțiune a unei artere se fragilizează în timp, cel mai frecvent din cauza hipertensiunii, fumatului sau a predispoziției genetice. Stresul nu cauzează anevrisme, dar crește tensiunea arterială și accelerează procesele care duc la deteriorarea vaselor de sânge.
Studiile recente au scos la iveală că persoanele diagnosticate cu anevrisme raportează, de regulă, un nivel crescut de stres pe termen lung, iar unele analize au identificat concentrații mari de cortizol în părul pacienților cu ruptură de anevrism, cortizolul fiind un marker biologic al stresului cronic. Așadar, stresul, deși nu provoacă direct anevrisme, poate favoriza apariția lor pe termen lung prin creșterea constantă a tensiunii arteriale. Nu e vorba despre episoade izolate de tensiune emoțională, ci despre expunerea cronică la stres și despre efectele ei cumulative asupra sistemului vascular, în combinație cu alți factori genetici și stil de viață.
Ce este, de fapt, un anevrism cerebral
Medicii definesc anevrismul ca pe o dilatație anormală a unui vas de sânge. În cazul celui cerebral, proeminența apare la nivelul arterelor din creier. Problema nu o reprezintă neapărat deformarea în sine, motiv pentru care multe persoane trăiesc ani buni fără să știe că au un anevrism, ci riscul ca aceasta să se rupă.
Anevrismele cerebrale afectează aproximativ 3% din populația lumii, cel mai des în jurul vârstei de 50 de ani, potrivit statisticilor. În tinerețe, riscul este similar la femei și bărbați, dar după menopauză devine aproape dublu la femei, din cauza scăderii nivelului de estrogen, care slăbește pereții vaselor de sânge. Ruptura unui anevrism provoacă hemoragie cerebrală severă, o urgență medicală cu risc mare de deces sau dizabilitate. Aproximativ unul din cinci pacienți cu anevrism rupt nu supraviețuiește, iar până la 40% rămân cu sechele neurologice permanente.
Din perspectiva structurii lor, anevrismele se împart în mai multe categorii. Cele mai frecvente sunt anevrismele saculare sau congenitale, care reprezintă 90% din totalul cazurilor. Există apoi anevrismele fusiforme și arteriosclerotice (7% din cazuri), cele infecțioase sau micotice (0,5%), precum și cele neoplazice, traumatice sau microanevrismele cauzate de hipertensiunea arterială.
Cum apar anevrismele cerebrale
Un anevrism cerebral apare atunci când peretele unei artere din creier se slăbește și începe să se bombeze sub presiunea sângelui. În mod normal, aceste vase au o structură solidă, alcătuită din trei straturi care mențin fluxul stabil și sigur. Când unul dintre straturi este afectat, din cauza hipertensiunii, inflamației sau pierderii elasticității odată cu vârsta, întreaga zonă devine fragilă.
Presiunea sângelui împinge constant asupra acelui punct slab, iar în timp se formează o mică umflătură, ca o bulă. De obicei nu provoacă simptome, dar dacă balonul se rupe, apare o hemoragie cerebrală care poate fi fatală.
Factorii de risc
Deși nu a fost identificată o cauză exactă pentru apariția anevrismelor, există numeroși factori de risc, cum ar fi:
- Vârsta: după 50 de ani, pereții arteriali își pierd treptat elasticitatea și rezistența;
- Istoricul familial: persoanele care au rude de gradul întâi cu anevrism sau hemoragie cerebrală au un risc semnificativ mai mare;
- Afecțiuni genetice care slăbesc țesutul conjunctiv, precum sindromul Ehlers-Danlos tip IV și sindromul Marfan;
- Alte boli asociate: boala polichistică renală, coarctația de aortă, malformațiile arteriovenoase cerebrale, lupusul, anemia falciformă și scleroza tuberoasă.
Pe lângă aceștia, există și factori modificabili care țin de stilul de viață. Hipertensiunea arterială e poate cel mai important. Tensiunea crescută forțează constant pereții arteriali, accelerându-le uzura naturală. Fumatul amplifică acest efect, deteriorând structura elastică a vaselor. Consumul excesiv de alcool și cocaina sunt, de asemenea, asociate cu un risc mai mare.
Semnele de alarmă
Anevrismele nerupte nu dau, în general, semne. De aceea, multe sunt descoperite din întâmplare. Dar când apar simptome, ele pot include dureri de cap recurente, pierderea echilibrului, senzații anormale pe jumătate de față, tulburări ale memoriei pe termen scurt, probleme de vedere (inclusiv vedere dublă sau pierderea vederii), pupile dilatate sau dureri în spatele ochilor.
Un anevrism rupt e cu totul altă poveste și reprezintă o urgență medicală majoră, unde fiecare secundă contează. Primul simptom e, de obicei, o durere de cap severă pe care pacienții o descriu ca „cea mai groaznică durere de cap din viața lor.” Apar greață, vărsături, confuzie, rigiditate a gâtului, sensibilitate la lumină, tulburări neurologice focale (pareze sau paralizii), convulsii, și în cazurile grave, pierderea cunoștinței.
Complicațiile care pot apărea după ruptură
Ruptura unui anevrism provoacă hemoragie în interiorul craniului, iar sângele acumulat declanșează o serie de complicații care pot pune viața în pericol. Prima e resângerarea și presupune că după prima ruptură, peretele vasului rămâne fragil, lucru care face probabilă o nouă sângerare în următoarele zile.
Apoi, vasospasmul, un reflex prin care vasele cerebrale se contractă brusc ca răspuns la ruptură, încercând să limiteze pierderea de sânge. Deși e un mecanism de protecție, vasospasmul poate reduce dramatic fluxul sanguin către creier, crescând riscul de accident vascular cerebral.
Hidrocefalul e o altă complicație frecventă. Când se produce o sângerare subarahnoidiană (în spațiul dintre creier și membranele care îl acoperă), sângele în exces blochează circulația normală a lichidului cerebrospinal. Acest fluid se acumulează și pune presiune pe structurile cerebrale. În final, echilibrul hidroelectrolitic se destabilizează, ducând la hiponatremie (un nivel scăzut de sodiu în sânge).
Cum se depistează un anevrism
Cum anevrismele nerupte sunt, în general, asimptomatice, cel mai frecvent sunt descoperite întâmplător în timpul investigațiilor pentru alte probleme. Dar când există suspiciunea unui anevrism, fie pentru că există factori de risc, fie pentru că a apărut o ruptură, medicii au la dispoziție mai multe metode de diagnostic, printre care tomografia computerizată (CT), angiografia, rezonanța magnetică nucleară (RMN) și puncția lombară.