Cât de mult trăiesc oamenii ar putea depinde într-o măsură mult mai mare de genetică decât se credea anterior, potrivit unui nou studiu din Israel, scrie Ynetnews.
Cercetătorii estimează acum că genele explică aproximativ jumătate din variațiile duratei de viață, contestând decenii de ipoteze științifice.
Rolul geneticii în longevitate, reevaluat
Timp de ani de zile, oamenii de știință au considerat că genetica explică doar 20–25% din diferențele privind speranța de viață, unele studii recente coborând această estimare sub 10%.
Noua cercetare, realizată la Institutul Weizmann pentru Știință și publicată în revista Science, sugerează că această perspectivă era incompletă. Echipa a constatat că genetica ar putea explica aproximativ 50% din durata vieții, mai ales în societățile moderne, unde mortalitatea externă este mai scăzută.
Studiul a fost coordonat de doctorandul Ben Shenhav, în laboratorul profesorului Uri Alon, directorul Centrulului Sagol pentru Cercetarea Longevității. Cercetarea reia întrebări vechi despre echilibrul dintre gene și mediu în determinarea longevității.
De ce studiile anterioare au subestimat genetica
În mod tradițional, cercetările despre longevitate s-au bazat pe studii pe gemeni și arbori genealogici, folosind date din rândul persoanelor născute la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
În acea perioadă, decesele cauzate de infecții, accidente și violență erau frecvente. Aceste cauze externe mascau adesea similitudinile genetice, ducând la subestimarea influenței eredității. Metodele statistice clasice au avut dificultăți în separarea factorilor genetici de riscurile de mediu severe.
Gemenii cu gene identice puteau muri la diferență de decenii din cauza bolilor sau rănilor, distorsionând rezultatele.
Gemenii virtuali și o nouă abordare de modelare
Pentru a depăși lipsa datelor istorice, cercetătorii au folosit tehnici de modelare matematică inspirate din fizică. Ei au creat „gemeni virtuali” cu parametri biologici identici, eliminând factori precum bolile și violența. Odată îndepărtate aceste riscuri externe, contribuția genetică la durata vieții a crescut semnificativ.
Modelul a indicat că genetica explică aproximativ jumătate din variația longevității, concluzie susținută ulterior de date reale din Suedia, analizând gemeni născuți între 1920 și 1930.
Stilul de viață rămâne important
În ciuda rezultatelor puternice legate de genetică, cercetătorii subliniază că stilul de viață rămâne esențial. Chiar dacă genetica explică 50% din longevitate, cealaltă jumătate ține de nutriție, activitate fizică și condiții de trai.
Studiul deschide noi direcții în cercetarea îmbătrânirii, reafirmând importanța studiilor genetice. Înțelegerea genelor protectoare ale persoanelor care ajung la vârste foarte înaintate în stare bună de sănătate ar putea duce, în timp, la tratamente care să încetinească îmbătrânirea și să prelungească viața sănătoasă.