Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Ce drepturi ai când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul

    Mic dejun bogat în probiotice, pentru o digestie sănătoasă

    Cum e mai bine să consumi ardeii grași pentru sănătatea ta: beneficii și sfaturi utile

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Muncă

    „Cancerul este vindecat, economia crește cu 10% pe an, bugetul este echilibrat și 20% din oameni nu au locuri de muncă” – important specialist din Silicon Valley despre cum crede că va arăta lumea

    29/05/20259 Mins Read46
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, una dintre cele mai puternice companii din lume care lucrează la Inteligența Artificială, are un avertisment direct și înfricoșător pentru guvernul SUA și pentru noi toți: A.I. ar putea elimina jumătate din toate locurile de muncă de nivel entry-level din birouri și ar putea crește șomajul la 10-20% în următorii 1-5 ani, relatează Axios, transmite HotNews.

    Dario Amodei a spus într-un interviu acordat Axios că firmele care lucrează la dezvoltarea de A.I. și guvernele trebuie să înceteze să „îndulcească” ceea ce urmează. Și să explice oamenilor că există posibilitatea unei eliminări în masă a locurilor de muncă din tehnologie, finanțe, drept, consultanță și alte profesii cu guler alb, în special posturile entry-level.

    O companie privată mai puțin cunoscută publicului larg, dar care a cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani și a fost evaluată recent la peste 60 de miliarde de dolari, Anthropic dezvoltă chiar tehnologia despre care șeful său prezice că ar putea reordona societatea peste noapte.

    Nu suntem conștienți că asta urmează să se întâmple

    Dario Amodei. Foto: Jeff Chiu / AP / Profimedia

    Amodei, în vârstă de 42 de ani, le-a spus jurnaliștilor de la Axios că speră ca avertismentul său să zguduie guvernul american, celelalte companii dezvoltatoare de A.I, precum și oamenii de rând pentru a ști ce urmează și a se pregăti.

    „Cei mai mulți dintre ei nu sunt conștienți că asta este pe cale să se întâmple”, a declarat el pentru Axios. „Sună nebunesc, iar oamenii pur și simplu nu cred”, a subliniat acesta.

    Președintele Donald Trump a anunțat imediat după revenirea sa la Casa Albă în ianuarie un proiect masiv de infrastructură pentru dezvoltarea A.I.: 500 de miliarde de dolari, care să creeze 100.000 de locuri de muncă în SUA. Susținută de nume grele din Silicon Valley, administrația sa a păstrat în cea mai mare parte tăcerea cu privire la riscurile pe care A.I. le reprezintă pentru locurile de muncă existente.

    Însă Steve Bannon, fostul său strateg-șef în timpul primei sale curse pentru Casa Albă și o voce influentă în lumea „MAGA”, spune că eliminarea locurilor de muncă de către A.I. un subiect care acum primește practic zero atenție în SUA, potrivit Axios, va fi o temă majoră în campania prezidențială din 2028.

    „Nu cred că cineva ia în considerare cum vor fi distruse locurile de muncă administrative, manageriale și din tehnologie pentru persoanele sub 30 de ani – locuri de muncă entry-level care sunt atât de importante în anii 20 ai vieții”, a declarat Bannon pentru Axios.

    A.I. are „posibilități inimaginabile”, în funcție de cum o folosim

    Amodei, care tocmai a lansat cel mai nou model al inteligenței artificiale dezvoltate de Anthropic – unul capabil să scrie cod aproape ca cei mai buni programatori -, afirmă că tehnologia are posibilități inimaginabile de a produce bine, sau rău, la scară largă:

    „Cancerul este vindecat, economia crește cu 10% pe an, bugetul este echilibrat – și 20% dintre oameni nu au locuri de muncă.” Acesta este un scenariu foarte posibil care îl neliniștește pe Amodei, în timp ce puterea A.I. crește exponențial.

    Jurnaliștii de la Axios notează că Amodei a acceptat să vorbească public despre o îngrijorare profundă pe care alți lideri din domeniul A.I. le-au împărtășit-o doar în privat. Potrivit publicației americane, chiar și cei care sunt optimiști că A.I. va aduce leacuri de neimaginat și o creștere economică spectaculoasă se tem de dureri periculoase pe termen scurt – și de un posibil „masacru” al locurilor de muncă în următorii 4 ani.

    Șeful Anthropic spune că oamenii nu cred că inteligența artificială e un pericol atât de mare pentru locurile de muncă.

    „Avem o datorie și o obligație de a fi sinceri în legătură cu ceea ce urmează”

    „Noi, ca producători ai acestei tehnologii, avem o datorie și o obligație de a fi sinceri în legătură cu ceea ce urmează”, afirmă Amodei. „Nu cred că asta (n.r. pericolul reprezentat de A.I. pentru locurile de muncă) este pe radarul oamenilor”, subliniază Dario Amodei.

    „Este o dinamică foarte ciudată, în care spunem: «Ar trebui să vă faceți griji pentru direcția în care se îndreaptă tehnologia pe care o construim». Criticii răspund: «Nu vă credem. Doar exagerați»”, afirmă Dario Amodei. Acesta spune că scepticii ar trebui să se întrebe: „Dar dacă au dreptate?”.

    Comentariile sale vin după ce săptămâna trecută el a urcat pe scenă pentru a lăuda capacitățile uimitoare ale propriei sale tehnologii de a scrie cod și de a fi integrat în produse A.I. care înlocuiesc oamenii. Odată cu lansarea de săptămâna trecută a Claude 4, cel mai nou chatbot al Anthropic, compania a dezvăluit că testele au arătat că modelul era capabil de „comportamente extreme de șantaj” atunci când i s-a dat acces la emailuri care sugerau că modelul urma să fie în curând dezactivat și înlocuit cu un nou sistem A.I.

    Modelul a răspuns amenințând că va dezvălui o aventură extraconjugală (detaliată în emailuri) a inginerului responsabil de dezactivare.

    Amodei recunoaște contradicția dintre ceea ce a declarat acum pentru Axios și comentariile pe care le-a făcut la lansarea noului model Claude 4, dar spune că angajații vor fi „deja puțin mai bine dacă măcar reușim să avertizăm cu succes oamenii”.

    Îngrijorări că omenirea își va da seama ce se întâmplă abia când e prea târziu

    Atât Amodei, cât și alți lideri din sectorul tech, se tem că „masacrul” locurilor de muncă în birouri se va desfășura în felul următor:

    1. OpenAI, Google, Anthropic și alte companii mari de A.I. continuă să îmbunătățească masiv capabilitățile modelelor lor lingvistice mari (LLM) precum Claude, ChatGPT și altele pentru a egala și depăși performanțele umane în tot mai multe sarcini. Asta se întâmplă deja și accelerează;
    1. Guvernul SUA, îngrijorat să nu piardă teren în fața Chinei sau să nu alarmeze angajații cu avertismente preventive, spune puține lucruri. Casa Albă și Congresul nici nu reglementează A.I., nici nu avertizează publicul. „Asta se întâmplă și nu dă semne că se va schimba”, scrie Axios;
    1. Cei mai mulți oameni, fără a avea idee de puterea tot mai mare a A.I. și de amenințarea asupra locurilor lor de muncă, acordă puțină atenție subiectului. „Și asta se întâmplă deja”, subliniază publicația americană.

    „Și apoi, aproape peste noapte, liderii din mediul de afaceri văd economiile realizate prin înlocuirea oamenilor cu A.I. – și fac asta în masă. Nu mai deschid noi posturi, nu mai înlocuiesc angajații plecați și apoi îi înlocuiesc pe cei existenți cu agenți A.I. sau alternative automatizate similare. Publicul își dă seama doar când este prea târziu”, scrie Axios.

    Cealaltă perspectivă, prezentată de șeful OpenAI: „Un viitor luminos”

    Amodei a fondat Anthropic după ce a părăsit OpenAI, unde a fost vicepreședinte de cercetare. Fostul său șef, CEO-ul OpenAI Sam Altman, susține o viziune optimistă, bazată pe istoria progreselor tehnologice.

    „Bunicii noștri – și generațiile de dinaintea lor – au construit și realizat lucruri mărețe. Ei au contribuit la schela progresului uman de care beneficiem noi toți. A.I. va da oamenilor instrumente pentru a soluționa probleme grele și va ajuta la adăugarea unor traverse noi la schela pe care nu am fi putut să o realizăm pe cont propriu. Povestea progresului va continua, iar copiii noștri vor fi capabili să facă lucruri pe care noi nu le putem”, a scris Altman într-un manifest pe care l-a publicat în septembrie anul trecut.

    Sam Altman, CEO-ul OpenAI, Foto: Steve Jennings / Getty images / Profimedia
    Sam Altman, CEO-ul OpenAI, Foto: Steve Jennings / Getty images / Profimedia

    „Cred că viitorul va fi atât de luminos încât nimeni nu îi poate face dreptate prin a scrie despre el acum; o trăsătură definitorie a Epocii Inteligenței Artificiale va fi prosperitatea masivă”, promite șeful OpenAI, compania care a dezvoltat ChatGPT.

    În schimb, cercetările făcute de compania lui Amodei arată că, în acest moment, modelele A.I.  sunt folosite în principal pentru „augmentare”, adică pentru a ajuta oamenii să-și facă treaba. Asta poate fi benefic atât pentru angajat, cât și pentru companie, eliberând timpul pentru sarcini mai complexe în timp ce A.I. se ocupă de cele repetitive.

    „Agenții A.I.”, dezvoltați pentru a lucra autonom, la fel ca oamenii

    Amodei și alții avertizează însă că folosirea A.I. în companii se va înclina tot mai mult spre automatizare, adică să facă efectiv munca oamenilor. „Se va întâmpla într-un timp scurt, în doar câțiva ani sau chiar mai puțin”, spune CEO-ul Anthropic.

    Acest scenariu a început deja, afirmă el:

    Sute de companii din domeniul tehnologiei sunt într-o cursă nebunească pentru a produce așa-ziși „agenți A.I.” sau „A.I. agentic”. Acești „agenți” sunt sisteme sau programe de inteligență artificială care pot acționa autonom sau semi-autonom pentru a atinge anumite obiective, luând decizii pe baza unui set de reguli, date sau învățare anterioară. Spre deosebire de un simplu chatbot sau un algoritm pasiv, un agent A.I. este proiectat să „facă lucruri” fără să i se transmită instrucțiuni la fiecare pas.

    Cel mai simplu spus, un „agent A.I.” este un instrument de inteligență artificială care poate face munca oamenilor – aproape instantaneu, pe termen nelimitat și exponențial mai ieftin.

    Mulți dintre acești „agenți” funcționează deja în interiorul marilor companii, iar alții sunt în curs de dezvoltare rapidă. De aceea, Mark Zuckerberg de la Meta și alții, inclusiv Amodei, au spus că programatorii de nivel mediu nu vor mai fi necesari în curând, poate chiar de anul acesta.

    „Probabil în 2025, noi la Meta, precum și celelalte companii care lucrează practic la asta, vom avea o A.I. care să poată fi la modul propriu-zis un fel de inginer de nivel mediu în companie, capabil să scrie cod”, a declarat Zuckerberg într-un interviu acordat în luna ianuarie lui Joe Rogan. La scurt timp după aceea, Meta a anunțat planuri de reducere a forței de muncă cu 5%.

    „Există o dezbatere intensă despre momentul în care afacerile vor trece de la software-ul tradițional la un viitor agentic. Puțini se îndoiesc că această tranziție se apropie rapid. Consensul general: va veni treptat, apoi brusc – poate chiar anul viitor”, conchide Axios.

    Articole asemănătoare

    Odihnă 14/06/2025

    Ce drepturi ai când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul

    Gastronomie 14/06/2025

    Mic dejun bogat în probiotice, pentru o digestie sănătoasă

    Gastronomie 13/06/2025

    Cum e mai bine să consumi ardeii grași pentru sănătatea ta: beneficii și sfaturi utile

    Populare în ultima lună
    Cum ieși legal din țară cu un copil minor: sfaturi pentru părinți
    10/06/20251.054 Views
    Impozitul pe bunurile imobiliare: până când trebuie achitat și cine este scutit de plată
    12/06/2025674 Views
    FLYONE dă startul verii cu un nou zbor direct spre Alicante, Spania!
    09/06/2025211 Views
    Meningococul: ce trebuie să știi despre această infecție. Cum recunoști simptomele și ce poți face
    04/06/2025161 Views
    Recomandate
    Odihnă 14/06/20256 Mins Read4 Views

    Ce drepturi ai când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul

    Călătoriile cu avionul devin tot mai frecvente, în special în sezonul estival. Odată cu ele…

    Mic dejun bogat în probiotice, pentru o digestie sănătoasă

    Cum e mai bine să consumi ardeii grași pentru sănătatea ta: beneficii și sfaturi utile

    Ce să mănânci la birou: gustări care sprijină productivitatea

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Ce drepturi ai când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul

    Mic dejun bogat în probiotice, pentru o digestie sănătoasă

    Cum e mai bine să consumi ardeii grași pentru sănătatea ta: beneficii și sfaturi utile

    Cele mai populare

    Cum ieși legal din țară cu un copil minor: sfaturi pentru părinți

    Impozitul pe bunurile imobiliare: până când trebuie achitat și cine este scutit de plată

    FLYONE dă startul verii cu un nou zbor direct spre Alicante, Spania!

    © 2025 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.