Termenii „încălzire globală” și „schimbări climatice” sunt adesea folosiți interschimbabil. În literatura științifică, schimbările climatice și încălzirea globală sunt indisolubil legate, chiar dacă sunt fenomene distincte. Explicația cea mai simplă a acestei legături este că încălzirea globală este principala cauză a schimbărilor din climatul actual. Treehugger definește ambele concepte și descrie modul în care sunt studiate și legătura dintre ele.
Ce este încălzirea globală?
Grupul interguvernamental de experți în schimbări climatice Panoul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice al Statelor (IPCC) definește încălzirea globală drept „o creștere a temperaturilor medii ale aerului de suprafață și ale apei mării, calculate pe întreaga planetă și pe o perioadă de 30 de ani.” De-a lungul unui secol, au fost efectuate cercetări pentru a măsura și identifica cauzele precise ale încălzirii globale.
Temperatura medie a suprafeței Pământului a fluctuat pe parcursul istoriei planetei. Cele mai complete înregistrări de temperatură globală, în care oamenii de știință au o mare încredere, datează din 1880. Înainte de 1880, observațiile provin de la fermieri și oameni de știință care, încă din secolul XVII, înregistrau temperaturile zilnice, cantitatea de precipitații și datele despre înghețurile timpurii și târzii în jurnalele lor personale. Aceste date au fost adesea confirmate ca fiind corecte atunci când sunt comparate cu datele instrumentale.
Pentru datele pe termen lung, paleoclimatologii (oameni de știință care studiază climatul antic) se bazează pe variațiile istorice ale numărului de polen, avansul și retragerea ghețarilor montani, nucleele de gheață, eroziunea chimică a rocilor, inelele de copaci și locațiile speciilor, schimbările de coastă, sedimentele lacustre și alte „date indirecte.”
Oamenii de știință îmbunătățesc continuu precizia datelor înregistrate și modul în care acestea sunt interpretate și modelate. Înregistrările temperaturii variază în funcție de regiune, altitudine, instrumente și alți factori, dar pe măsură ce ne apropiem de prezent, oamenii de știință sunt mai siguri de faptele legate de încălzirea globală.
Efectul de seră
Începând cu mijlocul secolului XIX, oamenii de știință au început să identifice schimbările în concentrațiile de dioxid de carbon ca fiind o cauză principală a modificărilor temperaturii globale. În 1856, fiziciana americană Eunice Foote a fost prima care a demonstrat modul în care dioxidul de carbon absoarbe radiațiile solare. Sugestia ei că „o atmosferă de acest gaz ar conferi Pământului o temperatură ridicată” este acum înțeleasă de toți oamenii de știință ca fiind cauza încălzirii globale, fenomenul cunoscut acum drept efectul de seră. Cu alte cuvinte, niveluri mai mari de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră din atmosferă duc la un climat mai cald. Contribuția lui Foote a fost rapid umbrită, trei ani mai târziu, de fizicianul irlandez John Tyndall, care este adesea creditat cu descrierea pentru prima dată a efectului de seră.
Până în 1988, James Hansen, director al Institutului Goddard pentru Studii Spațiale al NASA, putea mărturisi în fața Congresului SUA „cu un grad înalt de încredere” că există o „relație de cauzalitate” între efectul de seră și încălzirea observată. Hansen vorbea despre încălzirea globală recentă, dar „gradul înalt de încredere” se aplică și paleoclimatologiei. De la apariția vieții pe Pământ, organismele bazate pe carbon au modificat nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă.
Cauze induse de om
Oamenii au provocat cele mai rapide și severe schimbări ale temperaturilor globale. După mărturia lui James Hansen din 1988, nivelul de încredere în cauzele antropogene (induse de om) ale încălzirii globale a crescut până la un consens aproape unanim în cadrul comunității științifice.
Aceste cauze antropogene nu sunt noi. Încă din 1800, naturalistul Alexander von Humboldt observa cum defrișările ridicau temperaturile atmosferice regionale. La fel cum incendiile de pădure astăzi eliberează tone de dioxid de carbon în atmosferă, arderea controlată a fost o sursă de carbon suplimentar de-a lungul secolelor.
Totuși, aceste practici tradiționale sunt eclipsate de numărul de gaze cu efect de seră emise din 1780, odată cu dezvoltarea motorului cu aburi pe cărbune. Arderea cărbunelui a crescut de o sută de ori în secolul XIX, a crescut cu încă 50% până în 1950, s-a triplat între 1950 și 2000, apoi aproape s-a dublat între 2000 și 2015. Consumul de petrol a urmat o curvă de creștere și mai rapidă, crescând de 300 de ori între 1880 și 1988, iar apoi cu 50% până în 2015. Utilizarea gazului natural a crescut cel mai rapid, crescând de o mie de ori între sfârșitul anilor 1880 și 1991, apoi cu 75% până în 2015.
Creșterea paralelă a consumului de combustibili fosili și creșterea temperaturilor globale de suprafață este uimitoare. Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut la niveluri „fără precedent în cel puțin ultimele 800.000 de ani” și sunt „extrem de probabile să fi fost cauza principală a încălzirii observate de la mijlocul secolului XX.”
O modalitate simplă de a înțelege cum combustibilii fosili contribuie la încălzirea globală este să te gândești la o pătură. Arderea combustibililor fosili a înfășurat Pământul într-o pătură de poluare, care captează căldura. Cu cât ardem mai mulți combustibili fosili, cu atât pătură devine mai groasă și mai multă căldură poate fi captată.
Ce sunt schimbările climatice?
Climatul reprezintă vremea pe o perioadă lungă. Schimbările climatice create de încălzirea globală indusă de om au efecte pe termen lung și vor continua să aibă impact. Aceste efecte, care se credeau că vor începe să apară în viitorul apropiat, sunt tot mai vizibile astăzi, cel mai evident fiind schimbările în modelele vremii. Dar și schimbările subtile ale ecosistemelor prezintă o amenințare foarte serioasă.
Încălzirea globală a făcut ca vremea să fie mai sălbatică și mai instabilă, iar dezastrele naturale au arătat „creșteri exponențiale în ultimele decenii” atât în intensitate, cât și în frecvență. Dezastrele naturale „care apar o dată la o sută de ani”, cum ar fi incendiile de pădure, valurile de căldură mortale, secetele, inundațiile, furtunile tropicale, uraganele, viscolele și avalanșele, au crescut considerabil.
Zonele urbane din regiunile de coastă sunt expuse în mod special la schimbările climatice și fenomenelor extreme, în special în regiunile tropicale.
Aceasta include nu doar zonele deja afectate, ci și multe altele care riscă să fie afectate în continuare. Modificările climatice influențează puternic și fauna, în special în regiunile calde și tropicale.