Deși utilizarea azbestului este interzisă sau strict reglementată în tot mai multe țări, inclusiv în Uniunea Europeană, unde a fost interzis complet din 2005, problema rămâne una structurală în Republica Moldova. Aproape 79,7% din fondul locativ național, adică în jur de 894,8 mii de clădiri rezidențiale, au încă acoperișuri din azbest, în special în zonele rurale și în fondul locativ vechi. În acest context, riscul de expunere nu mai provine din utilizarea industrială, ci din lucrări de renovare, demolare și întreținere, atunci când materialele degradate pot elibera fibre toxice în aer.
Ce este azbestul și de ce este periculos
Azbestul este un termen generic pentru un grup de silicați fibroși naturali, inclusiv crisotilul (azbestul „alb”), crocidolitul („albastru”) și amozitul („brun”). Dintre aceștia, crocidolitul și amozitul sunt considerați cei mai periculoși pentru sănătatea umană.
Problema majoră apare atunci când materialele care conțin azbest sunt tăiate, sparte sau degradate. Fibrele eliberate sunt invizibile și pot fi inhalate fără ca persoana să își dea seama. În timp, expunerea este asociată cu boli grave precum azbestoza, cancerul pulmonar sau mezoteliomul, unele cu perioade de incubație de 20–40 de ani.
Utilizarea azbestului a început pe scară largă la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar pericolele sale pentru sănătate au devenit evidente în timp. Fibrele de azbest, invizibile cu ochiul liber și fără miros, pot fi eliberate în aer în timpul tăierii, șlefuirii sau deteriorării materialelor care îl conțin. Odată inhalate, acestea pot provoca boli grave și ireversibile.
Expunerea la azbest este asociată cu afecțiuni precum:
- azbestoza, o afecțiune pulmonară ireversibilă care provoacă dificultăți de respirație grave. Aceasta se poate dezvolta în continuare chiar și după ce expunerea la azbest a încetat.
- cancerul pulmonar, al laringelui sau ovarelor. Persoanele care lucrează în mod regulat cu azbest sunt expuse la un risc mai ridicat de a dezvolta cancer pulmonar.
- mezoteliomul – o formă incurabilă de cancer al mucoasei pleurale și peritoneale. Incidența acesteia în rândul populației este foarte scăzută, însă persoanele care lucrează cu azbest sunt expuse la un risc mai ridicat de a dezvolta această afecțiune.
Specialiștii atrag atenția că simptomele pot apărea chiar și după 20–40 de ani de la expunere. Riscul este și mai mare pentru persoanele care fumează.
La nivel mondial, aproximativ 125 de milioane de oameni sunt expuși la azbest la locul de muncă, iar milioane de decese au fost asociate cu această substanță. Utilizarea acestui mineral este complet interzisă în 67 de țări și strict reglementată în multe altele.
Context internațional și european
În Uniunea Europeană, utilizarea azbestului este complet interzisă din 2005, iar extracția și procesarea sunt, de asemenea, interzise prin directive europene. Controlul strict vizează în special activitățile de demolare și intervențiile asupra clădirilor vechi, considerate principalele surse actuale de expunere.
La nivel global, peste 60 de țări au interzis complet azbestul, însă în multe state, inclusiv din Europa de Est, persistă utilizarea materialelor existente sau a unor forme mai puțin reglementate.
Situația din Republica Moldova
În Republica Moldova, cadrul legal prevede interzicerea produselor care conțin azbest, cu excepția unor utilizări istorice, iar materialele deja instalate pot fi folosite până la sfârșitul ciclului lor de viață.
Conform reglementărilor actuale, stipulate în Anexa nr. 14 a Legii nr. 227/2022 privind emisiile industriale, în Republica Moldova sunt interzise produsele pentru construcții, produsele chimice şi alte articole care constau din azbest sau care conțin azbest, indiferent de natura sau originea acestora, iar în cazul produselor pentru construcții şi alte articole cu conținut de azbest, cum ar fi foile de ardezie, care sunt deja instalate sau se află în utilizare se folosesc în continuare până la eliminarea lor sau până la încheierea ciclului de viață.
Potrivit legislației naționale și normelor de mediu, autoritățile impun restricții privind producerea, manipularea și eliminarea deșeurilor care conțin azbest, însă infrastructura de gestionare rămâne limitată.
Într-un răspuns oficial, Ministerul Mediului al Republicii Moldova precizează că gestionarea deșeurilor de azbest este reglementată prin Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, iar acestea includ toate materialele care conțin azbest și sunt destinate eliminării.
Instituția subliniază că azbestul include mai multe tipuri de minerale fibroase, iar cele mai periculoase sunt crocidolitul și amozitul. În cazul materialelor precum foile de ardezie, riscul apare în special în timpul lucrărilor de demolare sau deteriorare, când fibrele pot fi eliberate în aer.
Ministerul atrage atenția că gestionarea acestor deșeuri trebuie realizată în condiții stricte de siguranță: colectare separată, ambalare etanșă, etichetare, transport controlat și evitarea oricărei dispersii de praf în aer.
Lipsa infrastructurii și responsabilități împărțite
Ministerul subliniază că deșeurile cu caracteristici periculoase urmează să fie păstrate în condiții de siguranță de către deținătorii acestora, până la identificarea unor soluții viabile la nivel național, întrucât depozitarea și distrugerea neautorizată a acestor tipuri de deșeuri sunt strict interzise, acestea prezentând un pericol semnificativ pentru populație și constituind un factor major de risc pentru mediu.
Un aspect important menționat este faptul că Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale nu deține terenuri dedicate pentru depozitarea deșeurilor cu azbest, ceea ce evidențiază un vid infrastructural semnificativ.
Evaluarea terenurilor pentru depozitare poate fi realizată doar prin proceduri de mediu complexe, iar Agenția de Mediu emite acorduri de mediu pentru activitățile planificate.
De asemenea, autoritățile locale au responsabilitatea de a asigura colectarea separată a deșeurilor din construcții și demolări, însă implementarea depinde de resursele financiare disponibile.
Riscurile în practică: demolări și renovări
În practică, cel mai mare risc apare în timpul renovărilor în clădiri vechi, unde materiale cu azbest pot fi încă prezente. Fără echipamente adecvate și proceduri stricte, fibrele pot fi eliberate în aer și inhalate de muncitori sau locuitori.
Specialiștii subliniază că intervențiile asupra materialelor suspecte trebuie realizate exclusiv de personal instruit, cu echipamente de protecție respiratorie și metode de reducere a prafului.
Lacune și viitoare reglementări
Ministerul Mediului anunță că este în pregătire un regulament privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări, care va include și reguli specifice pentru azbest. Acesta face parte și din procesul de armonizare cu standardele europene conform Programului Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În paralel, responsabilități privind protecția lucrătorilor expuși revin și altor instituții, precum Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Cum se îndepărtează în siguranță?
Produsele cu fibre de azbest trebuie eliminate de către specialiști calificați (cu dovada expertizei).
- Lucrătorii trebuie să poarte costum de protecție, protecție respiratorie, mănuși, ochelari, pantofi de lucru.
- În timpul lucrărilor, trebuie să se elimine cât mai mult producerea prafului, produsul fiind umezit cu un agent de legare.
- Produsele din azbest trebuie să fie ambalate etanș înainte de a fi transportate. Pentru aceasta se folosesc de obicei saci mari sau pelicule speciale rezistente la rupere. Alternativ, pot fi utilizate containere speciale.
- Sunt necesare o autorizație de transport, dovada eliminării și o foaie de deșeuri. Acestea trebuie etichetate ferm ca deșeuri special periculoase.
Azbestul în fondul locativ din Republica Moldova: un material dominant al clădirilor vechi și o provocare actuală de siguranță
Datele statistice arată că azbestul continuă să fie materialul predominant utilizat pentru acoperișurile clădirilor rezidențiale din Republica Moldova, acoperind aproximativ 79,7% din fondul locativ, adică aproape 894,8 mii de clădiri. În comparație, alte materiale au ponderi semnificativ mai mici: argila și ceramica în jur de 10,5%, iar metalul aproximativ 7,1%.
Distribuția acestui material diferă în funcție de tipul locuinței. În cazul caselor individuale, acoperișurile din azbest sunt dominante, ajungând la circa 80%, iar în locuințele înșiruite depășesc chiar 82%. Chiar și în blocurile de apartamente, unde diversitatea materialelor este mai mare, azbestul rămâne prezent în aproximativ 40% dintre clădiri, fiind depășit doar de beton și materiale bituminoase sau plastice.
La nivel teritorial, se observă concentrații ridicate în regiunile nordice ale țării și în UTA Găgăuzia, unde peste 80% dintre clădiri au acoperișuri din azbest. În schimb, municipiul Chișinău are o structură mai variată, cu o pondere mai mare a acoperișurilor din materiale alternative precum argila, ceramica, metalul și betonul.
Un element important este corelația cu perioada de construcție a clădirilor. Majoritatea clădirilor cu acoperișuri din azbest provin din perioada postbelică și din deceniile următoare, în special între 1946–1970, ceea ce confirmă faptul că acest material este strâns legat de fondul locativ vechi. Această realitate explică persistența riscurilor actuale, întrucât materialele rămân în utilizare și pot deveni periculoase în timpul lucrărilor de renovare sau demolare.
Sursa: ansp.md