La Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău, publicul este așteptat, în perioada 4–8 noiembrie, la patru spectacole care aduc în scenă povești despre istorie, dragoste, trădare, familie și relațiile umane. Programul include o monodramă, o melodramă, o dramă și o comedie, adresate publicului de diferite vârste.
Miercuri, 4 noiembrie, ora 18:30 – „Adi”, de Constantin Cheianu, în regia Diandrei Gherghel, este o monodramă cu Anatol Guzic, recomandată publicului de peste 16 ani. Durata: 90 de minute.
„Adolf Hitler” conduce Germania între 1933 – 1945. Un șir de factori, evenimente și idei îi creează personalitatea, transformându-se în figura care a declanşat al Doilea Război Mondial și a înfăptuit exterminarea etniilor în masă. În ultimele zile de război, retras în buncărul personal, își joacă actul final în totală intimitate. Obsedat încă de „complexul oedipian”, care i-a întunecat copilăria, poartă un dialog cu mama lui, unica fiinţă care a avut încredere în steaua lui și care îl alinta Adi. Fără nici o remușcare sau căință, nu realizează dezastrul pe care îl trăiește, nu-l sperie apropierea înfrângerii Germaniei sau apropierea propriului sfârşit, ci continuă să fie fascinat de propriul destin.”
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect.
Bilete disponibile: https://iticket.md/event/24020
Vineri, 6 noiembrie, ora 18:30 – „Căldura în noiembrie”, de Yana Dobreva, în regia lui Petru Vutcărău, este o melodramă, recomandată spectatorilor de peste 16 ani. Durata: 120 de minute, fără pauză.
Un spectacol despre dragoste, trădare, prietenie, dar și despre ceea ce ne doare cel mai mult – plecarea de acasă. Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întâlnește pe fosta sa iubită, Elena. Din dialogul lor aflăm despre împrejurările în care cei doi s-au iubit și s-au despărțit, despre calvarul prin care a trecut Elena și despre acel preț pe care l-a avut ea de plătit pentru fuga lui Alex. Martorii reîntâlnirii lor sunt doar proprietarul cârciumii, un Tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, și iubita sa, o Tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze în America împreună cu alesul inimii sale.
Distribuția:
Elena – Ala MENȘICOV;
Alex – Emil GAJU;
Tânăra – Laureana ȚURCAN;
Tânărul – Maxim CHIRIAC.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect.
Bilete disponibile: https://iticket.md/event/24022
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 18:30 – „Pisica pe acoperișul fierbinte”, de Tennessee Williams, în regia lui Sergiu Chiriac, este o dramă destinată publicului de peste 15 ani. Durata: 90 de minute, fără pauză.
Acțiunea se desfășoară în „casa de plantație din Delta Mississippi”, reședința lui Big Daddy Pollitt, magnat al bumbacului, unde familia se reunește într-un cadru tensionat. Relațiile sunt fragile, orgoliile mari, iar căsnicia dintre Brick și Maggie se află pe marginea prăpastiei. Cu o sinceritate tăioasă și o luciditate rară, piesa atinge teme care nu îmbătrânesc niciodată: lăcomia, ipocrizia, dorința, superficialitatea, minciuna — și, dincolo de toate, Dragostea și Moartea, forțele care definesc destinul uman.
O poveste intensă, pasională și profund umană, care continuă să provoace și să fascineze publicul, indiferent de epocă.
Distribuția:
Papa cel Mare – Iurie PASCAR;
Mama Mare – Iraida BOBESCU;
Brick – Maxim CHIRIAC;
Margaret – Laureana ȚURCAN;
Gooper – Laurențiu VUTCĂRĂU;
Mae – Tatiana MANOIL;
Dixie – Marina ROTARU;
Buster – Natalia PRODAN.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect.
Bilete disponibile: https://iticket.md/event/24023
Duminică, 8 noiembrie, ora 17:30 – „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, în regia lui Nikita Betehtin, este o comedie recomandată publicului de peste 16 ani. Durata: 2 ore și 40 de minute, cu o pauză de 15 minute.
Visul unei nopți de vară – clasică a literaturii mondiale, povestește despre o tânără generație de creatori de teatru care caută noi căi între fantezie și realitate. Granițele dintre vise și realitate se estompează pe măsură ce patru tineri fug de greutățile lumii reale: război, violență, presiune socială. Ei caută refugiu într-o pădure mică – un loc al iluziilor și al pierderii controlului.
Acolo intră sub influența unei puteri misterioase – o poțiune de dragoste misterioasă dezlănțuie haosul. Dragostea nu apare ca o emoție blândă, ci ca o forță sălbatică, de neoprit, care distruge orice ordine. Producția pune întrebarea: Cât de mult din dragostea noastră este cu adevărat gratuită?
Pădurea devine un loc de rezistență – dar și o oglindă a abisurilor interioare. Dragostea ca iluzie salvatoare – sau o aberație periculoasă?
Distribuția:
TEZEU/OBERON – Anatol GUZIC;
HIPOLITA/TITANIA – Laureana ȚURCAN;
EGEU – Iurie PASCAR;
HERMIA – Marina ROTARU/Victoria MANCIU;
HELENA – Valeria GARȚAN;
LYSANDER – Nicolae NEGHIN;
DEMETRIUS – Alexandru BERBINSCHI;
PUCK – Maxim CHIRIAC;
CORCODUȘ – Dorina-Beatrice TIMCIUC;
BLÂNDU – Natalia PRODAN;
POPONEȚ – Stanislav COTROBAI;
FÂS – Silviu BOINCEANU;
BUZE-DULCI – Bogdan BÎTLAN;
USCATU’- Petre DRAGANCEA;
ZÂNĂ – Iuliana VORNICESCU;
Copilul – Simona COTROBAI.
*Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect.
Bilete disponibile: https://iticket.md/event/24024
Vă așteptăm la Teatrul Național „Eugène Ionesco” – teatrul care te iubește!











