Pe 30 octombrie 2025 s-au împlinit 33 de ani de la moartea tragică a Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici, artiști care au promovat valorile naționale și identitatea românească în Republica Moldova. Ultimul care l-a văzut pe Ion Aldea-Teodorovici în viață, dar și cel care i-a făcut ultima fotografie Doinei, cu doar câteva zile înainte de noaptea tragică, a fost Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu.
Acum trei ani, acesta a publicat pe canalul său de YouTube un filmuleț video inedit, surprins în iulie 1992, la aniversarea de 49 de ani a poetului. În imaginile de arhivă apar Doina și Ion Aldea-Teodorovici, alături de Grigore Vieru, Marin Sorescu și alți prieteni apropiați ai lui Adrian Păunescu.
În acea seară de 19 iulie 1992, cuplul Aldea-Teodorovici a interpretat piese devenite simbol, precum „Maluri de Prut”, dar și în premieră cântecul „Noaptea marii beții”, despre care Doina a spus atunci: „Acum o să vă cântăm, poate cel mai frumos cântec de dragoste pe care l-am cântat noi vreodată și care aseară am stabilit că se numește Noaptea marii beții. (…) Ne iertați, este foarte proaspăt, nu cunoaștem încă versurile pe dinafară și emoțiile sunt foarte mari”.
Citiți și:
Video inedit – Adrian Păunescu recită ultima poezie pe patul de spital. 15 ani de la moartea poetului
„Pe Doina nu am apucat, deci, să o mai văd în ultima lor zi, să îi arăt pozele pe care i le făcusem, pe marginea şoselei, undeva, în drumul spre Târgu Jiu, pe 25 octombrie 1992 şi pe care abia le scosesem de la developat. Pe acel drum, am stat cu Doina pe bancheta din spate a maşinii şi cu chitara în mână, am lucrat un cântec împreună cu A.P., care, de pe locul din faţă, i-a dictat Doinei o poezie premonitorie a morţii, ca text pentru o piesă a mea, în care parcă se vorbea de accidentul ce avea să aibă loc peste patru zile la Coşereni, lângă Urziceni, în noaptea de 29/30 octombrie”, a scris Andrei Păunescu pe blogul său, în 2008. Mai jos puteți vedea acea ultimă fotografie a Doinei.
Versurile pe care Adrian Păunescu i le dictase Doinei pe 25 octombrie 1992, ca o premoniție a morții sale, sunt următorele:
BALADA CELUI NEÎNTORS
Dar ceva mă doare,
Ca un plâns enorm,
Lucrul pentru care
Mor, dar nu adorm.
Mamă, lângă uşa
Paşilor prea deşi,
Haina mea de luptă
Aţi făcut-o preş.
Goarna morţii a sunat,
Puneţi haina la spălat,
Am să vin s-o iau ’napoi,
Că e ordin de război.Mamă, s-a făcut târziu
Şi nici drumul nu-l mai ştiu,
Am în paşi un fel de drum
Şi în ochi un fel de fum.Aş veni pe înserat,
Dar în uşi nu pot să bat,
Aş veni, lipit de roţi,
Când pui masa pentru toţi.Casei noastre-i dau ocol
Şi tot văd un scaun gol,
Apă văd, nu pot să beau,
Scaun văd, nu pot să stau.Mamă, nu mi-e bine, nu,
Nu ştiu dacă mai eşti tu,
Sau s-a dus atâta timp
Şi eşti fata mea, în schimb.C-am rămas la orizont,
Să tot mor din front în front,
Vieţii moartea să i-o-ngân
Eu, bătrân soldat român.Când e moarte, mă strigaţi,
Când e pace, mă uitaţi,
Însă nici la parastas
Loc la masă n-a rămas.Mama mea şi fata mea,
Care-oţi fi, când oi cădea,
S-aveţi grijă de copii,
Ca să mai putem muri.Mamă, nici nu te mai ştiu,
Îţi sunt tată, îţi sunt fiu,
Dar mi-e milă şi mi-e dor,
Că, de când mă nasc, tot mor.