Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Vaccin împotriva cancerului de piele, testat cu succes. Acțiunile companiei care l-a dezvoltat au crescut cu 60%

    Peste 2 mii de locuri pentru studii la o universitate din Iași. Cazare gratuită la admitere pentru tinerii din R. Moldova

    Ministrul Culturii: Problema Filarmonicii Naționale va reveni pe agenda ministerului după sărbătorile naționale

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Cultură

    Muzeul unicat: povestea vameșului care a adunat o lume întreagă într-o fostă școală din Ialoveni

    26/07/20265 Mins Read21
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Într-o fostă școală din raionul Ialoveni, unde cu ceva timp în urmă răsunau voci de copii, acum au prins viață mii de povești ale unor lucruri de valoare memorialistică și sentimentală. Amintirea acelor voci de copii se păstrează  totuși într-o clasă amenajată cu bănci, hărți, globuri, tablă și cretă, după modelul acelor ani în care aici era școala din Ialoveni.

    Galeria Colecțiilor Petru Costin, un muzeu unic în R. Moldova, creat din curiozitatea unui colaborator vamal care și-a dedicat șase decenii din viață colectării obiectelor cu valoare istorică și culturală din R. Moldova, România, dar și din alte state, adună aici sute de vizitatori interesați să cunoască tot ce a colecționat Petru Costin de-a lungul anilor.

    „Aceste exponate reprezintă un amplu patrimoniu istoric, etnografic și cultural, necunoscut publicului până la capăt, mai ales generației tinere”, scriu vizitatorii în Cartea de impresii a muzeului.

    Pentru colecția de potcoave a obținut două recorduri Guinness

    Adunate de-a lungul a zeci de ani, aceste obiecte vechi care completează Colecțiile lui Petru Costin și ale Muzeului Serviciului Vamal, păstrează și promovează istoria R. Moldova, dar și a altor țări pe care le-a vizitat în viața sa inițiatorul instituției. Petru Costin spune că cele mai importante colecții sunt cea de potcoave, pentru care a obținut două recorduri Guinness, cea de uniforme militare și vamale aduse din numeroase state, cea de chipiuri și berete ale instituțiilor de forță, formată din peste 1200 de exemplare, dar și cea de radiouri și televizoare vechi, multe dintre care funcționează, deși par doar niște relicve. Petru Costin este mândru și de Harta R. Moldova, cu o suprafață de 64 de metri pătrați, asamblată din 190 de mii de monede.

    „Drapelele istorice, icoanele, alte obiecte bisericești sunt mai mult decât prețioase pentru mine. Unele le-am găsit aruncate pe la gunoiști, altele prin depozite de vechituri, le-am reabilitat și acum sunt bune de admirat”, povestește colecționarul.

    Mergem dintr-o sală în alta, de la un etaj la altul. Din mers, Petru Costin ne spune că ideea de a colecționa obiecte vechi, dar prețioase prin istoria lor, l-a însoțit încă din copilărie. Cu anii, s-au adunat tot mai multe obiecte vechi, astfel încât sălile în care le păstra deveniseră neîncăpătoare.

    „Mi-am realizat visul datorită unui parteneriat dintre Consiliul Județean Alba și autoritățile din Ialoveni. Fosta școală a fost renovată cu o investiție de aproximativ 100 de mii de euro, iar fiecare sală a fost transformată într-un spațiu dedicat istoriei și patrimoniului. În prezent, muzeul adăpostește mii de exponate, iar numărul lor continuă să crească. Colecția drapelelor istorice ale Moldovei este considerată unică în spațiul românesc. Broderiile acestor drapele au fost executate de o meșteriță, de altfel, de etnie rusă, care a lucrat cu drag la fiecare stemă, la fiecare simbol al acestor drapele”, povestește Petru Costin.

    Ajungem în sala care găzduiește colecția de potcoave. De la ultimele sale două succese, înregistrate în cartea Guinness, colecția a crescut până la 17 mii de exemplare, majoritatea adunate din R. Moldova și toate fiind folosite anterior. În prezent, colecționarul este în curs de omologare pentru un nou record mondial Guinness. „Fiecare potcoavă este fotografiată, inventariată și verificată individual, proces care respectă reguli stricte impuse de comisia internațională”, spune Petru Costin, mândru că muzeul a devenit un adevărat punct de atracție pentru vizitatorii din întreaga lume. În acest an, în perioada sărbătorilor pascale, peste 3600 de elevi din școli din toate zonele R. Moldova au vizitat galeria. „De-a lungul anilor, pe aici au trecut oameni de cultură, diplomați, cercetători și turiști de pe aproape toate continentele. Printre personalitățile care au fost pe la noi se numără marele compozitor Eugen Doga, scriitorul Nicolae Dabija și artistul Gheorghe Vrabie, autor al leului moldovenesc. Impresiile lor sunt consemnate în Cartea de Onoare a muzeului”, povestește colecționarul, amintind detalii sensibile de la întâlnirile cu Eugen Doga sau cu Nicolae Dabija. De altfel, inspirat de cele văzute în colecțiile lui Petru Costin, în 2010, Nicolae Dabija a scris: „Să arătăm lumii că și neamul nostru are istorie, că noi, spre deosebire de alte popoare, nu trebuie să ne născocim strămoșii, trecutul, istoria.”

    A organizat 450 de expoziții în mai multe țări ale lumii 

    Alături de clasa amenajată în stilul anilor sovietici, descoperim o impresionantă colecție de aparate radio și echipamente audio de epocă. De la radiouri construite din lemn, care au adus primele buletine de știri și emisiuni muzicale în casele oamenilor, până la radiocasetofoane, magnetofoane, sisteme audio care au marcat creșterea a zeci de generații. În această sală, la vedere, este evoluția tehnologiei și a comunicării. „Fiecare aparat reprezintă o filă de istorie, în secolul XX, radioul fiind principala sursă de informație, cultură și divertisment pentru milioane de oameni.

    Deși activează de mulți ani în cadrul Serviciului Vamal, Petru Costin spune că orice exponat din acest muzeu este o consecință a muncii sale de-o viață. De la 1967 încoace, și-a prezentat colecțiile în cadrul a 450 de expoziții organizate în întreaga lume, inclusiv în Parlamentul României, unde a expus drapele istorice, uniforme vamale, monede și chipiuri din zeci de țări. Expozițiile sale au fost găzduite și în statele baltice, în Ungaria sau în alte țări, fiind organizate de obicei sub patronajul ambasadelor.

    Pentru Petru Costin, fiecare exponat are aceeași valoare. „Nu există obiect în acest muzeu care să nu fi trecut prin mâinile mele”, spune colecționarul, omul care își dedică viața conservării istoriei și patrimoniului național.

    Aneta GROSU, ZdG

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 19/08/2026

    Vaccin împotriva cancerului de piele, testat cu succes. Acțiunile companiei care l-a dezvoltat au crescut cu 60%

    RECOMANDATE 19/08/2026

    Peste 2 mii de locuri pentru studii la o universitate din Iași. Cazare gratuită la admitere pentru tinerii din R. Moldova

    Cultură 19/08/2026

    Ministrul Culturii: Problema Filarmonicii Naționale va reveni pe agenda ministerului după sărbătorile naționale

    Populare în ultima lună
    Posturi vacante pentru medici în R. Moldova. Ce specialiști sunt căutați și unde se pot angaja
    14/08/2026403 Views
    Erou la 16 ani: salvamarul care a salvat un copil din valuri, decorat de Donald Trump la Casa Albă
    18/08/2026191 Views
    Pe biciclete, de-a lungul Nistrului, spre rădăcini: o familie moldo-franceză cu trei copii traversează R. Moldova
    13/08/2026170 Views
    Peste 2 mii de locuri pentru studii la o universitate din Iași. Cazare gratuită la admitere pentru tinerii din R. Moldova
    19/08/2026154 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 19/08/20262 Mins Read95 Views

    Vaccin împotriva cancerului de piele, testat cu succes. Acțiunile companiei care l-a dezvoltat au crescut cu 60%

    Acțiunile companiei americane Moderna au crescut cu aproximativ 60% în tranzacțiile efectuate înainte de deschiderea…

    Peste 2 mii de locuri pentru studii la o universitate din Iași. Cazare gratuită la admitere pentru tinerii din R. Moldova

    Ministrul Culturii: Problema Filarmonicii Naționale va reveni pe agenda ministerului după sărbătorile naționale

    Premiul Național 2026: Dosarele de participare pot fi depuse până la 18 septembrie

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Vaccin împotriva cancerului de piele, testat cu succes. Acțiunile companiei care l-a dezvoltat au crescut cu 60%

    Peste 2 mii de locuri pentru studii la o universitate din Iași. Cazare gratuită la admitere pentru tinerii din R. Moldova

    Ministrul Culturii: Problema Filarmonicii Naționale va reveni pe agenda ministerului după sărbătorile naționale

    Cele mai populare

    Posturi vacante pentru medici în R. Moldova. Ce specialiști sunt căutați și unde se pot angaja

    Erou la 16 ani: salvamarul care a salvat un copil din valuri, decorat de Donald Trump la Casa Albă

    Pe biciclete, de-a lungul Nistrului, spre rădăcini: o familie moldo-franceză cu trei copii traversează R. Moldova

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.