Maria, Andrei și fiica lor de șase ani, Kira, au pornit din R. Moldova într-o călătorie de peste 1 000 de kilometri spre Maramureș, la bordul unei motociclete cu ataș, recondiționate chiar de Andrei. Familia a traversat mai multe zone din România, alegând drumuri mai puțin aglomerate și oprindu-se în locurile care le-au atras atenția. După această aventură, cei trei își doresc să continue să călătorească împreună și să descopere, cu motocicleta cu ataș, și Franța, inclusiv zonele montane și drumurile mai puțin cunoscute.
Maria și Andrei sunt originari din R. Moldova și stabiliți în Franța. Femeia este copywriter și scrie povești pentru copii, iar soțul ei este inginer mecanic. Le place să petreacă timpul împreună, să grădinărească, să construiască și să încerce lucruri noi. Și călătoriile fac parte din viața familiei. „Noi am călătorit mult și cu mașina, iar Kira a fost obișnuită de mică să descopere lumea alături de noi – prima ei urcare la munte a fost la doar șase luni, în zona Mont Blanc. Așa că ni s-a părut firesc ca, la șase ani, să mai facă un pas în aventurile noastre”, relatează Maria. Astfel, cei trei au pornit într-o călătorie de peste 1 000 de kilometri, din R. Moldova spre Maramureș, la bordul unei motociclete cu ataș reconstruită de Andrei.
„Motocicleta cu ataș a apărut în viața noastră înainte să apară, propriu-zis, ideea acestei călătorii. Andrei a recondiționat-o practic șurub cu șurub, iar din momentul în care a reușit să o pună din nou pe roți, am început să ne imaginăm unde am putea merge cu ea. Ne-am gândit aproape un an cum să organizăm această călătorie.”
Pentru ei, spune femeia, acest mod de a călători înseamnă mai mult timp pentru a observa locurile prin care trec.
„Simți vremea, mirosurile, schimbarea peisajului și ai mult mai mult contact cu oamenii și locurile prin care treci. Și mai este ceva: motocicleta cu ataș ne-a oferit ocazia să descoperim locuri pe care le mai văzuserăm chiar și de zeci de ori, dar într-un mod complet diferit. Am avut timp să observăm detalii pe care înainte nu le vedeam și, poate cel mai frumos, să le descoperim din nou prin ochii Kirei”, mărturisește Maria.
Cum s-au pregătit pentru călătorie
Hotărârea de a pleca la drum cu Kira nu a fost una spontană.
„A fost o decizie gândită mult timp și, foarte important, nu am fi pornit la un asemenea drum dacă Kira nu și-ar fi dorit și ea. A fost implicată încă din perioada în care Andrei recondiționa motocicleta și făcusem deja câteva călătorii mai scurte prin Moldova. Îi plăcea foarte mult experiența și era curioasă să vadă cât de departe putem ajunge.”
Siguranța a fost una dintre principalele preocupări ale părinților în perioada de pregătire a călătoriei. Înainte de plecare, Andrei a verificat atent motocicleta și a pregătit echipamentul și piesele necesare pentru eventualele probleme tehnice. Împreună au analizat traseul și condițiile meteo, au ales drumuri potrivite pentru viteza redusă a motocicletei și au planificat din timp cazările.
„Am avut inclusiv un plan B. Dacă apărea o problemă pe care nu o puteam rezolva, fratele meu urma să vină după noi cu mașina. Până la urmă, fiind vorba despre o tehnică sovietică, am zis că e mai bine să avem și un plan de evacuare.
Pentru Andrei, responsabilitatea de a o avea pe Kira cu el a fost, evident, foarte importantă. Dar, în același timp, cred că această călătorie i-a oferit și o experiență foarte frumoasă: pentru prima dată nu a simțit că este doar «șoferul». La viteza medie de aproximativ 50 km/h a avut timp să se bucure și el de peisaj. Iar pentru noi, una dintre cele mai importante idei a fost aceasta: indiferent unde suntem și în ce condiții ne aflăm, cele mai importante «piese» din călătorie suntem noi trei. Ne avem unul pe celălalt și putem conta unul pe celălalt”, relatează Maria.
Părinții Kirei spun că au avut emoții înaintea plecării, însă acestea nu s-au transformat în frică sau motive de a renunța.
„Suntem oameni ai prezentului și avem o regulă simplă: dacă apare o problemă, o rezolvăm atunci când apare. Nu ne place să trăim în scenarii despre tot ce ar putea merge rău. Cred că diferența este între a fi prudent și a trăi cu frică. Noi vrem să-i transmitem Kirei exact acest lucru: să fie atentă, să fie responsabilă, dar să nu lase frica să-i micșoreze lumea. Până la urmă, ne-am dorit ca ea să nu afle despre aventură doar din povești. Am vrut să știe, din experiență, ce înseamnă libertatea, dar și organizarea, responsabilitatea, comunicarea, adaptarea și compromisul”, spune Maria.
„Cele mai frumoase momente au fost cele foarte simple: când am pus muzică, am dansat în mers, am râs și ne-am bucurat de natura din jur”
Familia a ales drumuri naționale mai puțin aglomerate și trasee turistice pe care puteau circula cu maximum 60 de kilometri pe oră. Nu și-au propus să parcurgă distanțe mari într-o singură zi și pentru ca drumul să fie cât mai confortabil, în ataș a fost montat un scaun de mașină pentru Kira. Avea cu ea o pernă și câteva jucării și putea chiar să doarmă în timpul mersului.
„Kira știa că vom pleca și și-a pregătit singură ghiozdanul cu lucrurile importante pentru ea: cărțile pentru poveștile de seară și jucăriile preferate. Și cred că una dintre cele mai frumoase lecții pentru ea a fost despre compromis. A înțeles că nu putem lua tot ce ne dorim într-o călătorie, că trebuie să ne organizăm lucrurile și să ținem cont și de ceilalți. A fost și o lecție foarte bună despre comunicare. Pentru că nu puteam vorbi mereu cu ea în timpul mersului, a trebuit să învețe anumite semne pentru lucrurile de care avea nevoie – dacă îi este sete, dacă are nevoie la baie, dacă este obosită și așa mai departe. În același timp, a interacționat cu foarte mulți oameni noi, s-a adaptat rapid și și-a făcut prieteni aproape la fiecare cazare”, relatează mama ei.
Destinația principală a călătoriei a fost Mocănița din Maramureș. Părinții i-au promis Kirei că va vedea și va merge cu trenul cu abur de pe Valea Vaserului.
„Am pornit din Moldova, am trecut prin zona Mănăstirii Humorului, apoi am continuat spre Borșa și Vișeu de Sus. Pe traseu am trecut prin Cheile Bicazului, pe lângă Lacul Roșu și prin zona Vatra Dornei, oprindu-ne de fiecare dată când găseam un loc care ne făcea să spunem: «Hai să vedem și aici!» De fapt, unul dintre avantajele mersului cu motocicleta a fost tocmai acesta: nu aveam senzația că trebuie să ajungem repede undeva. Aveam timp să ne oprim.”
Una dintre provocările din timpul călătoriei a fost o ploaie de care au încercat să se ferească, însă norii i-au ajuns din urmă. Maria și Kira s-au adăpostit sub prelata atașului, în timp ce Andrei și-a udat bine adidașii. „După ce am trecut de nor, ne-am oprit și și-a schimbat încălțămintea. A fost și o confirmare foarte bună că echipamentul potrivit contează enorm. Chiar dacă prognoza ne promitea zile însorite, ne-am bucurat că am fost pregătiți și pentru contrariul.” O altă întâmplare a fost spre finalul drumului, când Kira a avut un început de otită. Maria spune că au intervenit imediat, au găsit cea mai apropiată farmacie și au rezolvat situația fără ca acest episod să le afecteze călătoria.
„Dar cele mai frumoase momente au fost cele foarte simple: când am pus muzică, am dansat în mers, am râs și ne-am bucurat de natura din jur. Motocicleta are și o boxă integrată, așa că uneori chiar aveam impresia că ne-am mutat sufrageria pe trei roți.”
Maria speră ca fiica sa să păstreze nu doar amintirea locurilor prin care au trecut, ci și ideea că „aventura, libertatea și responsabilitatea pot merge foarte bine împreună”.
„Și, poate mai presus de toate, să învețe că, indiferent cât de departe ajungi, cele mai importante lucruri pe care le iei cu tine nu încap în bagaje. Sunt oamenii lângă care pornești la drum”, conchide femeia.