Perioada de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcțiilor didactice vacante a fost prelungită până la 17 iulie. Tinerii de până la 35 de ani care se înscriu la concurs și se angajează în sistemul educațional pot beneficia de indemnizații de până la 375 000 de lei, alături de alte facilități oferite de stat.
Ministerul Educației și Cercetării anunță extinderea termenului de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcțiilor didactice vacante. Pot participa tinerii cu vârsta de până la 35 de ani care sunt la început de carieră în sistemul educațional.
La concurs sunt eligibile persoanele care au finalizat studii de licență sau master în domeniul Educației, cele care au absolvit alte domenii, dar au urmat sau se angajează să urmeze modulul psihopedagogic, precum și absolvenții instituțiilor de învățământ din străinătate ale căror studii sunt recunoscute oficial în Republica Moldova.
Tinerii specialiști încadrați în câmpul muncii beneficiază de:
- indemnizație unică de până la 375.000 de lei în primii cinci ani de activitate (50% după șase luni efectiv lucrate și 50% după 18 luni efectiv lucrate);
- reducerea la 75% a normei didactice în primii cinci ani de activitate;
- compensații anuale de 4.000 de lei pentru procurarea materialelor și utilajelor didactice;
- până la 62 de zile calendaristice de concediu anual;
- sprijin din partea unui cadru didactic mentor în primii cinci ani de activitate;
- oportunități de dezvoltare profesională și afirmare în carieră.
Potrivit calendarului concursului, rezultatele preliminare vor fi anunțate la 22 iulie 2026, iar ordinul de repartizare va fi publicat la 27 iulie.
