Astăzi, 26 iunie, 240 de cupluri își unesc destinele în Republica Moldova, data 26.06.2026 fiind una dintre cele mai solicitate pentru oficierea căsătoriilor.
Potrivit Agenției Servicii Publice, dintre cele 240 de căsătorii programate, 43 vor fi încheiate în cadrul unor ceremonii solemne, iar alte 197 de cupluri își vor înregistra căsătoria la ghișeele serviciilor de stare civilă.
,,Fiecare căsătorie înregistrată astăzi marchează începutul unei noi povești de familie.
Agenția Servicii Publice le urează tuturor cuplurilor dragoste, înțelegere și o viață plină de bucurii împreună”, scrie ASP.
