Hantavirusurile reprezintă un grup de virusuri care afectează în mod natural anumite specii de rozătoare și care, ocazional, se pot transmite la om. Specialiștii avertizează că, deși infecțiile sunt relativ rare, evoluția bolii poate fi rapidă și periculoasă, mai ales atunci când diagnosticul și tratamentul întârzie.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), oamenii se infectează cel mai frecvent prin contactul cu urina, excrementele sau saliva rozătoarelor infectate. Virusul poate ajunge în organism inclusiv prin inhalarea particulelor contaminate din aer, mai ales în spații închise sau slab ventilate.
Unde sunt întâlnite hantavirusurile
Hantavirusurile există în diferite regiuni ale lumii, iar manifestările bolii diferă în funcție de continent și de tipul virusului. În America, infecția poate provoca sindromul cardiopulmonar cu hantavirus (HCPS), o boală respiratorie severă care afectează plămânii și inima și care are o rată ridicată a mortalității, uneori de până la 50%.
În Europa și Asia, hantavirusurile provoacă în principal febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS), o afecțiune care afectează rinichii și vasele de sânge.
Specialiștii estimează că la nivel mondial apar anual între 10.000 și peste 100.000 de infecții. Cele mai multe cazuri sunt raportate în Asia și Europa, în timp ce în America boala este mai rară, dar mult mai gravă.
Cum se transmite infecția
Transmiterea hantavirusurilor la oameni are loc prin contactul cu urina, excrementele sau saliva contaminate ale rozătoarelor infectate. Infecția poate apărea, deși mai rar, și prin mușcăturile de rozătoare. Riscul de infectare crește în timpul:
- curățării beciurilor, podurilor, magazinelor sau altor spații închise unde au fost rozătoare;
- activităților agricole și forestiere;
- manipulării lemnelor, paielor sau obiectelor depozitate mult timp;
- dormitului în spații infestate;
- contactului direct cu excrementele sau cuiburile rozătoarelor.
Medicii atrag atenția că simpla măturare a excrementelor uscate poate ridica în aer particule contaminate, care ulterior sunt inhalate.
Transmiterea de la om la om este considerată extrem de rară. Până acum, aceasta a fost documentată doar în cazul virusului Andes, întâlnit în America de Sud, și doar în situații de contact apropiat și prelungit între persoane.
Primele simptome pot semăna cu o gripă
Unul dintre motivele pentru care boala este dificil de depistat la timp este faptul că simptomele inițiale seamănă cu cele ale gripei sau ale altor infecții respiratorii. Primele semne apar, de obicei, între una și opt săptămâni după expunere și includ:
- febră;
- dureri de cap;
- dureri musculare;
- stare puternică de oboseală;
- greață;
- vărsături;
- dureri abdominale.
În formele severe, starea pacientului se poate agrava rapid. În cazul sindromului cardiopulmonar cu hantavirus, pot apărea:
- tuse;
- dificultăți severe de respirație;
- acumulare de lichid în plămâni;
- insuficiență respiratorie și șoc.
În febra hemoragică cu sindrom renal, simptomele grave includ:
- tensiune arterială scăzută;
- tulburări de coagulare și sângerări;
- afectarea severă a rinichilor;
- insuficiență renală.
Diagnosticul, dificil în faza timpurie
Specialiștii spun că infecția cu hantavirus poate fi confundată ușor cu alte boli precum gripa, COVID-19, pneumonia virală, leptospiroza sau chiar sepsisul. Din acest motiv, medicii acordă o atenție deosebită istoricului pacientului, în special dacă acesta a fost expus la rozătoare sau a lucrat în medii cu risc crescut.
Confirmarea bolii se face prin analize de laborator, inclusiv teste serologice și metode moleculare precum RT-PCR, care permit detectarea virusului în faza acută. În prezent, nu există un tratament antiviral autorizat împotriva hantavirusurilor și nici vaccin disponibil pe scară largă.
Cu toate acestea, intervenția medicală rapidă poate salva vieți. Tratamentul constă în îngrijire de susținere și monitorizarea atentă a funcțiilor respiratorii, cardiace și renale. Pacienții cu forme severe au adesea nevoie de terapie intensivă, oxigen sau alte măsuri pentru susținerea respirației și circulației.
Cum poate fi prevenită infecția
Prevenirea se bazează în principal pe reducerea contactului cu rozătoarele și pe respectarea regulilor de igienă. Specialiștii OMS recomandă:
- menținerea curățeniei în locuințe și spații de depozitare;
- păstrarea alimentelor în recipiente bine închise;
- blocarea găurilor și fisurilor prin care pot intra rozătoarele;
- evitarea măturării sau aspirării excrementelor uscate;
- umezirea suprafețelor contaminate înainte de curățare;
- purtarea mănușilor și a măștii în timpul curățării;
- spălarea frecventă a mâinilor.
Potrivit OMS, identificarea rapidă a cazurilor și aplicarea măsurilor de prevenire sunt esențiale pentru limitarea răspândirii bolii și reducerea riscului de complicații grave.