În atelierul de pictură al Valentinei Brâncoveanu, poziționat discret într-o curte de pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din Chișinău, viața revine după o pauză de aproape doi ani, timp în care gazda acestei selecte zone de creație a avut nevoie de liniște și de tăcere pentru a se reabilita după un atac cerebral, una dintre gravele crize de sănătate care niciodată nu-și aleg victimele, lovind fără cruțare în oricine, tânăr sau vârstnic, șomer sau profesionist, la orice oră de zi sau de noapte.
„O spun cu toată tăria: acest medic mi-a salvat mama”
Vladimir Chetrari, soțul Valentinei Brâncoveanu, povestește cum, în doar câteva clipe, atacul cerebral a secerat-o pe Valentina chiar în centrul Chișinăului, nu prea departe de atelierul său. „N-o să mă credeți, dar, timp de o oră, era deja în sala de operații la Spitalul Salvării. Medicii au acționat profesionist, dar și foarte repede. Asta a și salvat-o pe Valentina”, povestește cu recunoștință Vladimir Chetrari.
Întâmplarea face ca, în ziua în care am vizitat-o pe Valentina Brâncoveanu în atelierul său, să o cunoaștem și pe Cristina Chetrari, stabilită la București. De când familia ei se confruntă cu inevitabilele consecințe ale atacului cerebral suportat de Valentina și cu suferințele cauzate de acesta, Cristina e tot mai des pe drumuri, împărțindu-le părinților din dragostea, căldura, atenția, speranța și grija sa. Cristina spune că mama sa își revine din această grea încercare datorită dragostei pe care o are pentru culori, dar mai ales datorită efortului și profesionalismului chirurgului endovascular Roman Smolnițchi de la Spitalul de Urgență. „O spun cu toată tăria: acest medic mi-a salvat mama și nu cred că există cuvinte prin care aș reuși să-mi exprim întreaga recunoștință”, povestește Cristina.
Atelierul Valentinei Brâncoveanu are mereu ușile deschise, mai ales de când gazda a revenit la șevalet. Arunc o privire peste florile imortalizate de pictoriță. Culorile sunt aceleași, dar ceea ce descopăr pe pânzele sale dezvăluie ușoare diferențe de stil, de viziune, de redare. Alte linii, alte nuanțe, alte umbre. Atunci când oamenii își reiau viața de la zero, schimbările de stil și de viziune sunt aproape inevitabile.
Picta, reușind să redea prospețimea și, deseori, frumusețea ascunsă, culorile nevăzute ale florilor
Și atmosfera din atelier a suportat o ușoară schimbare față de cea de până la accident. Acum lipsesc buchetele de flori pe care, altă dată, Valentina le aduna, le ajusta, le găsea locuri potrivite în fața luminii, după care le picta, reușind să redea prospețimea și, deseori, frumusețea ascunsă, culorile nevăzute ale florilor.
O întreb dacă ar mai picta Orașul vechi, în condițiile în care casele și străzile de altădată sunt înghițite de șantiere care schimbă fața istorică a orașului. Valentina spune, zâmbind, că chiar și așa, ar găsi fragmente, colțuri, unghere, ulicioare care mai păstrează pașii și umbrele înaintașilor noștri.
Între timp, Vladimir scoate de pe rafturile din atelier câteva lucrări care evocă orașul vechi: străzi, case, nopți luminoase, oameni plimbându-se în tihna acestor crâmpeie de urbe.
Cu timiditatea omului trecut printr-o grea încercare, Valentina Brâncoveanu spune că așteaptă cu nerăbdare să revină la câmpurile de unde aduna cele mai deosebite buchete de ierburi și flori, dar și pe străzile care mai păstrează locuri neșlefuite ale orașului vechi.
— Când ați început a reveni la viața de zi cu zi, care imagini au fost primele pe care le-ați văzut?
— Culori… Vedeam ceea ce îmi lipsea cel mai mult pe patul de spital.
— Ce lecții de viață ați însușit în urma acestei grele încercări?
— Probabil, am înțeles că pictura, care m-a pasionat întotdeauna, chiar din copilărie, m-a făcut să uit să am grijă și de sănătate. Cred că și familia mea, deși m-a susținut mereu în ceea ce făceam, o fi așteptat din partea mea mai multă dedicație… Pictura, deseori, îmi captiva sufletul, lăsând tot mai puțin loc pentru alte simțiri.
Pentru un artist, acceptarea unui regim strict de viață poate deveni un fel de povară, sunt însă momente în care ești pus în situația să alegi viața trăită după program – dacă vrei să pictezi pânzele nepictate, dacă vrei să interpretezi ariile necântate sau dacă vrei să trăiești rolurile neinterpretate.
Ar reveni cu drag la „Buchetul miresei”
Valentina Brâncoveanu revine la culori, la șevalet, la amintirile despre taberele de creație la care a participat… Amintirile despre lucrările sale – „Bisericuța familiei Eminescu din Ipotești”, „Plopii fără soț”, „Lacul cu nuferi”, „Bojdeuca lui Ion Creangă” – o readuc la gândul că ar putea extinde expoziția „România mea”, care cuprinde cele mai inspirate crâmpeie descoperite în spațiul românesc. În fiecare zi, proiectele sale de creație devin tot mai clare. „Poate pare bizar, dar aș reveni cu drag la picturile realizate în cadrul unor evenimente private, cum ar fi «Buchetul miresei», pictat chiar pe parcursul nunții. Era surpriza serii, atunci când un tablou proaspăt pictat, cu vopsele încă umede pe el, era oferit tinerilor însurăței”, spune pictorița, fără a-și ascunde speranța că, într-un viitor apropiat, ar putea reveni și la această muncă inspirată.
Valentina Brâncoveanu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova, este pictorița de flori și de case, de stări și de atmosferă, de liniște și de îngrijorare. A absolvit Liceul de fete „Principesa Natalia Dadiani”, iar în 1971 – Școala de arte plastice „Ivan Repin” din Chișinău. În 1991, a vernisat prima expoziție personală. A participat la numeroase expoziții organizate la Chișinău, Tașkent, Moscova, Palanga (Lituania). A participat la diverse tabere de creație, desfășurate în Crimeea, Lituania sau România. Lucrările pictoriței Valentina Brâncoveanu se păstrează în prezent în colecțiile Muzeului Național de Arte Plastice din Chișinău, în Muzeul de Artă din Klaipeda (Lituania), precum și în colecții particulare din R. Moldova, România, Bulgaria, Franța, SUA, Israel.
Aneta GROSU, ZdG