Deși hepatita este o problemă de sănătate globală, în jurul ei circulă numeroase mituri, care pot influența percepția populației și chiar deciziile legate de prevenție și tratament. În acest articol, realizat de Medical News Today, bazat pe surse științifice și expertiza specialiștilor, sunt analizate 11 dintre cele mai răspândite mituri despre hepatită, abordând aspecte legate de metodele de transmitere, vaccinare, tratament și impactul asupra sănătății.
Hepatita este o inflamație a ficatului. Aceasta este cauzată, de cele mai multe ori, de o infecție virală sau de consumul de alcool, dar poate apărea și din cauza toxinelor, medicamentelor sau a unor afecțiuni, inclusiv boli autoimune.
Mit: „Toate tipurile de hepatită sunt la fel de grave”
Unele forme de hepatită sunt autolimitante, ceea ce înseamnă că se vindecă de la sine. Altele pot provoca cancer hepatic sau afectare permanentă a ficatului.
Virusurile hepatitei sunt foarte diferite între ele, potrivit cercetătoarei Shelley Facente, din Divizia de Epidemiologie și Biostatistică de la Universitatea din California, Berkeley. Aceasta a detaliat diferențele dintre hepatita A, B și C:
-
Hepatita A provoacă, de obicei, simptome severe pe termen scurt, dar complicațiile grave sunt rare.
-
Hepatita B poate fi foarte periculoasă dacă infecția acută devine cronică, însă acest lucru se întâmplă doar la 2–6% dintre adulți. Unele persoane nu prezintă simptome la început, deși majoritatea au manifestări clinice.
-
Hepatita C este adesea asimptomatică în stadiile incipiente, dar 60–80% dintre persoanele infectate dezvoltă o formă cronică a bolii, care poate duce la ciroză, cancer hepatic și, în final, deces, dacă nu este tratată.
„De aceea, este important să ne vaccinăm împotriva hepatitei A și B și să facem cel puțin un test pentru hepatita C, chiar dacă ne simțim bine”, a explicat Facente.
Mit: „Hepatita C este rară”
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 325 de milioane de persoane sunt infectate cu hepatita B, C sau cu ambele.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că, în 2019, în Statele Unite ale Americii (SUA), au fost înregistrate 115.900 de infecții acute cu hepatita A, B sau C.
În 2016, OMS a raportat că 399.000 de persoane au murit din cauza hepatitei C la nivel global.
Facente a declarat pentru Medical News Today că „începând cu 2013, hepatita C a fost principala cauză de deces din cauza unei boli infecțioase în SUA, până la apariția SARS-CoV-2.”
Mit: „Persoanele cu hepatita C nu pot alăpta”
Dr. Lauren Nephew, gastroenterolog la Indiana University Health din Indianapolis a explicat, pentru Medical News Today, că virusul hepatitei C nu se transmite prin laptele matern. Cu toate acestea, doar în cazul în care o mamă are răni sau sângerări la nivelul mameloanelor, se recomandă întreruperea temporară a alăptării până la vindecare.
Mit: „Hepatita se poate transmite prin sărut sau atingere”
„Oamenii nu pot lua virusul hepatitei C prin sărut, ținerea de mână, folosirea tacâmurilor în comun, înțepături de țânțari, tuse sau strănut” – afirmă Dr. Lauren Nephew.
Acesta mai spune că hepatita C se transmite prin contact cu sângele infectat, în principal prin echipament de injectare contaminat, instrumente nesterile pentru tatuaje, naștere sau, rareori, prin contact sexual.
Mit: „Persoanele cu hepatita C nu pot avea relații sexuale”
Acest lucru este fals, dar există anumite riscuri.
„Virusul hepatitei C se transmite prin contact cu sângele unei persoane infectate. Activitățile sexuale care implică expunere la sânge, precum sexul anal sau sexul în timpul menstruației, prezintă un risc mai mare”, a explicat Dr. Nephew.
Riscul de transmitere este mai mare la persoanele cu HIV și la cele care au mai mulți parteneri sexuali pe termen scurt, caz în care se recomandă utilizarea prezervativului.
Mit: „Toate persoanele cu hepatită au icter”
Potrivit specilistei Shelley Facente, icterul este un semn al afecțiunilor hepatice, dar nu apare întotdeauna. „Aproximativ jumătate dintre persoanele cu hepatita C nu au niciun simptom până când ficatul nu este afectat grav, ceea ce poate dura chiar și decenii.
Mit: „Hepatita este o boală ereditară”
Hepatita C este un virus. Nu este o boală genetică și nu se transmite ereditar. În cazuri rare, virusul se poate transmite de la mamă la copil în timpul nașterii, dar riscul este de doar 2–8%, potrivit lui Lauren Nephew
Există vaccin pentru toate tipurile de hepatită?
În prezent, există vaccinuri doar pentru hepatita A și B. Acestea necesită mai multe doze pentru imunizare completă. Pentru hepatita C, nu există un vaccin.
Mit: „Virusul hepatitei C nu supraviețuiește în afara corpului”
Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că virusul poate supraviețui până la 6 săptămâni pe suprafețe uscate și rămâne infecțios.
Mit: „O persoană care a avut hepatita C nu se mai poate reinfecta”
Acest lucru nu este adevărat. Potrivit lui Lauren Nephew, după ce cineva este tratat și vindecat de hepatita C, se poate reinfecta, deoarece organismul nu dezvoltă imunitate.
MIt: „Medicamentele pentru hepatita C au efecte adverse severe”
Tratamentul actual pentru hepatita C durează 8–12 săptămâni și are o rată de vindecare de peste 90%.
„Aceste medicamente au foarte puține efecte secundare și sunt bine tolerate”, explică Nephew pentru Medical News Today.