Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Cinci zile dedicate cărții: Bookfest revine la Chișinău

    Țara care mănâncă cea mai multă înghețată din lume. Cât consumă, în medie, fiecare locuitor

    Tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior vor putea primi indemnizații de până la 375 de mii de lei

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    De ce zincul și seleniul sunt esențiali pentru imunitate. Suplimentele ajută, dar nu înlocuiesc un stil de viață sănătos

    20/06/20255 Mins Read24
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Sănătatea și imunitatea au devenit priorități esențiale, iar tot mai mulți oameni conștientizează rolul vital al nutrienților din alimentație în susținerea stării generale de bine. După perioada dificilă a pandemiei, care a pus la grea încercare atât sistemele de sănătate, cât și imunitatea populației, asistăm la un interes tot mai mare pentru suplimentarea și monitorizarea nivelului micronutrienților esențiali în protejarea și întărirea organismului, transmite News.ro, citează G4Food.

    Zincul şi seleniul, deşi esenţiale, sunt adesea trecute cu vederea, iar deficienţele pot avea efecte semnificative asupra sănătăţii generale, în special asupra sistemului imunitar.

    Zincul joacă un rol esențial în funcționarea corectă a celulelor imunitare, în special în producția și activitatea limfocitelor T, precum și a altor componente ale sistemului imunitar, cruciale în lupta împotriva infecțiilor. La rândul său, seleniul contribuie la susținerea activității antioxidanților din organism și la reducerea inflamației – factori cheie în prevenirea bolilor cronice și menținerea unei imunități puternice.

    Testarea nivelului de zinc și seleniu reprezintă un pas important către o sănătate proactivă – un demers care include educația privind nutrienții esențiali și importanța testării regulate pentru menținerea unui sistem imunitar echilibrat. Zincul și seleniul nu doar că ajută la protejarea organismului împotriva infecțiilor, ci susțin și buna funcționare a acestuia pe termen lung, fiind două dintre cele mai importante elemente implicate în prevenirea afecțiunilor cronice, a inflamațiilor și a bolilor autoimune.

    Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator și Director Medical al Diviziei Laboratoare REGINA MARIA, și-a expus opiniile despre rolul zincului și seleniului în imunitate, riscurile asociate deficiențelor și importanța analizelor care pot detecta aceste dezechilibre.

    „Zincul are un rol crucial în dezvoltarea și funcționarea celulelor imune, participând la activarea limfocitelor T și la reglarea inflamației”, explică medicul. La rândul său, „seleniul susține răspunsul imun prin acțiunea sa antioxidantă, protejând celulele de stresul oxidativ și sprijinind funcția tiroidei, care influențează indirect imunitatea.” Împreună, acești nutrienți contribuie la un răspuns imunitar echilibrat și eficient – o barieră de protecție esențială în fața bolilor.

    Chiar dacă provin din familii nutriționale diferite, zincul și seleniul funcționează în tandem, având o complementaritate remarcabilă.

    „Zincul este implicat în replicarea ADN-ului și activarea celulelor imune, în timp ce seleniul este un cofactor al enzimelor antioxidante care reduc inflamația și protejează celulele sistemului imunitar.” Această sinergie este esențială, mai ales în perioadele de stres oxidativ crescut, cum sunt infecțiile virale. Ele contribuie la menținerea integrității barierei epiteliale, oferă o apărare antivirală eficientă și temperează răspunsurile inflamatorii exagerate.

    Nu e de mirare că, în timpul pandemiei de COVID-19, dar și în contextul infecțiilor sezoniere recurente, zincul și seleniul s-au aflat în centrul multor discuții medicale.

    „Zincul inhibă replicarea anumitor virusuri și reduce durata simptomelor de răceală, iar seleniul îmbunătățește capacitatea organismului de a produce anticorpi și de a elimina radicalii liberi generați în timpul infecției.” Mai mult, un nivel optim al acestor micronutrienți poate preveni complicațiile asociate inflamației necontrolate.

    Datele nu sunt doar teoretice.

    „Mai multe studii au evidențiat rolul zincului în reducerea duratei și severității infecțiilor respiratorii. În cazul seleniului, cercetările arată că un nivel adecvat poate reduce riscul de complicații în infecțiile virale și poate îmbunătăți rata de recuperare.” Aceste concluzii pot ghida medicina personalizată, oferind pacienților planuri de prevenție adaptate – mai ales în cazurile cu dietă dezechilibrată sau factori de risc suplimentari.

    Cum se manifestă deficitul de zinc și seleniu?

    Ce se întâmplă atunci când organismul nu primește suficient zinc sau seleniu? Deficiențele nu sunt rare – și nici lipsite de efecte.

    „Deficiența de zinc duce la scăderea imunității celulare, cicatrizare deficitară, predispoziție la infecții recurente și inflamații cronice. În cazul seleniului, deficiența poate slăbi răspunsul antioxidant, ceea ce înseamnă că organismul devine mai vulnerabil la infecții și inflamații și poate agrava afecțiuni deja existente, inclusiv cele tiroidiene.”

    În practică, simptomele pot fi subtile, dar relevante: căderea părului, unghiile fragile, oboseala persistentă sau problemele de piele pot indica un dezechilibru.

    „Simptomele sunt adesea nespecifice, ceea ce face ca analiza nivelurilor serice să fie cu atât mai utilă,” atrage atenția medicul.

    Un pachet de analize care include zinc și seleniu se dovedește, astfel, un instrument valoros în medicina preventivă.

    „Este ideal pentru persoanele cu un sistem imunitar fragil, vârstnici, pacienți cu boli cronice, persoane care urmează diete restrictive, femei însărcinate sau care alăptează, dar și pentru sportivi ori persoane aflate sub stres cronic.” Inclusiv cei care se confruntă cu infecții frecvente sau cu oboseală persistentă pot beneficia semnificativ de astfel de teste.

    Atenție: nici excesul nu este lipsit de riscuri

    Pe cât de importantă este suplimentarea în caz de deficit, pe atât de riscant poate fi excesul.

    „Supradozajul de zinc poate duce la greață, diaree, dureri de cap și, paradoxal, la scăderea imunității. Excesul de seleniu poate provoca toxicitate, manifestată prin căderea părului, probleme neurologice și miros metalic al respirației.” Din acest motiv, suplimentarea trebuie întotdeauna ghidată de analize și de sfatul unui specialist.

    Viața modernă – cu stresul zilnic, alimentația săracă în nutrienți, poluarea urbană și lipsa somnului – contribuie la scăderea capacității organismului de a absorbi corect zincul și seleniul.

    „Stresul oxidativ crescut determină o nevoie mai mare de zinc și seleniu, iar o alimentație deficitară nu reușește să acopere aceste cerințe,” adaugă dr. Andreea Alexandru.

    Din ce alimente ne luăm zincul și seleniul?

    Ce e de făcut? Soluțiile naturale nu sunt complicate – dar necesită consecvență. O dietă echilibrată, bogată în legume, fructe, nuci, semințe și pește, mișcarea zilnică, somnul odihnitor și reducerea stresului sunt pilonii de bază ai unei imunități sănătoase.

    „Suplimentele ar trebui să fie un sprijin, nu un substitut al unui stil de viață sănătos,” punctează medicul.

    Având în vedere riscurile crescute de deficiențe și interesul tot mai mare pentru menținerea unei imunități puternice, acest pachet de analize poate deveni un „must-have” pentru pacienții care doresc să-și monitorizeze starea de sănătate la nivel celular.

    Articole asemănătoare

    Cultură 26/08/2026

    Cinci zile dedicate cărții: Bookfest revine la Chișinău

    Gastronomie 26/08/2026

    Țara care mănâncă cea mai multă înghețată din lume. Cât consumă, în medie, fiecare locuitor

    Muncă 26/08/2026

    Tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior vor putea primi indemnizații de până la 375 de mii de lei

    Populare în ultima lună
    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru
    25/08/20263.049 Views
    Un oltean și o moldoveancă au deschis primul magazin din Marea Britanie specializat în vinuri moldovenești
    25/08/2026645 Views
    Republica Moldova coase pentru lumea luxului: povestea din spatele genților Prada, Burberry și Montblanc
    25/08/2026535 Views
    Record în sistemul educațional: peste 460 de tineri specialiști au fost repartizați în școli și grădinițe
    21/08/2026108 Views
    Recomandate
    Cultură 26/08/20262 Mins Read40 Views

    Cinci zile dedicate cărții: Bookfest revine la Chișinău

    Salonul Internațional de Carte Bookfest revine la Chișinău, între 2 și 6 septembrie, cu cinci…

    Țara care mănâncă cea mai multă înghețată din lume. Cât consumă, în medie, fiecare locuitor

    Tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior vor putea primi indemnizații de până la 375 de mii de lei

    Peste 22 de mii de studenți au fost admiși la universități. În ce domenii mai sunt locuri disponibile

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Cinci zile dedicate cărții: Bookfest revine la Chișinău

    Țara care mănâncă cea mai multă înghețată din lume. Cât consumă, în medie, fiecare locuitor

    Tinerii specialiști din învățământul profesional tehnic și superior vor putea primi indemnizații de până la 375 de mii de lei

    Cele mai populare

    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru

    Un oltean și o moldoveancă au deschis primul magazin din Marea Britanie specializat în vinuri moldovenești

    Republica Moldova coase pentru lumea luxului: povestea din spatele genților Prada, Burberry și Montblanc

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.