Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    27 februarie – Ziua Mondială a ONG-urilor

    Avocado: proprietăți nutritive și sfaturi pentru păstrare

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Gastronomie

    Cum ne dăm seama dacă avem o intoleranță la gluten sau lactoză?

    12/12/20254 Mins Read92
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Dacă un sendviș cu pâine crocantă sau o porție de paste sunt sursă de neplăceri digestive, ar putea fi semnul unei intoleranțe la gluten. La fel, dacă un pahar cu lapte sau o tartină cu unt și cașcaval provoacă același tip de probleme, ar putea fi, în schimb, simptome legate de digestia necorespunzătoare a lactozei. Cum putem înțelege dacă avem cu adevărat o astfel de problemă sau e doar rezultatul unei conjuncturi de moment?

    Glutenul este o proteină prezentă în anumite cereale, cum ar fi grâul și orzul, și este responsabil pentru textura elastică a aluatului obținut din făină din cereale care îl conțin. Nu conțin propriu zis gluten, este o expresie care a intrat în uz. Conțin două proteine, gliadina și glutenina, două proteine conținute în făină, care în reacție cu apa formează glutenul, un fel de rețea care dă structură unui aluat dospit. Unele persoane au de la naștere sau pot dezvolta în timp o sensibilitate la gluten, pe care nu reușesc să îl digere cum trebuie.

    În timp ce lactoza este un zahăr prezent în produsele lactate, pe care unii oameni îl tolerează puțin sau deloc, ceea ce îi determină să evite tot ce conține lapte. Dar cum putem ști dacă excluderea lor din dietă este decizia corectă? Ce simptome ar trebui să ne alarmeze? Iată sfaturile nutriționistei italiene Romina Cervigni, director științific al fundației Valter Longo, pentru gazzetta.it.

    Mecanisme digestive diferite care pot da simptome similare

    Prima considerație necesară este legată de confortul digestiv. „Intoleranțele la lactoză și la gluten prezintă simptome similare: scaune moi sau chiar diaree, balonare, gaze, crampe intestinale, durere. Toate acestea apar la câteva ore după ingerarea alimentului. Nivelul de lactază, o enzimă produsă în intestin pentru a digera lactoza, tinde să scadă odată cu vârsta. Acest lucru explică de ce multe persoane tolerează lactoza mai puțin la vârsta adultă. La naștere, lactoza este unul dintre principalele zaharuri pe care le putem digera și absorbi, dar odată cu înaintarea în vârstă, producția de lactază scade”, spune ea.

    Când lactoza nu este complet digerată, explică specialista, ajunge în colon nemetabolizată, iar aici este fermentată de bacteriile intestinale, cauzând simptome precum balonare și gaze.

    În ceea ce privește glutenul, principiul este diferit: este  vorba de o proteină, nu un carbohidrat, iar dificultatea de a-l digera privește în special persoanele cu afecțiuni precum boala celiacă sau sensibilitatea la gluten, în care sistemul imunitar reacționează, provocând inflamație și leziuni intestinale, adaugă nutriționista.

    Cum le putem deosebi și de ce grâul modern este mai problematic

    Cum ne dăm seama dacă problemele intestinale sau alte tulburări digestive sunt cauzate de gluten sau lactoză, dacă simptomele seamănă? Este indicat să observăm circumstanțele în care apar și dispar simptomele, când anume se declanșează și în ce condiții dispar, recomandă experta. Disconfortul este declanșat de o dietă bogată în gluten sau lactoză? Simptomele dispar complet când încetezi să le consumi?

    În plus, este important și să nu tragem concluzii pripite, mai insistă specialista: cine consumă lactate ar putea crede că este intolerant la lactoză, când, de fapt, ar putea avea o reacție la proteinele din laptele de vacă, în special la cazeină, care poate provoca simptome similare.

    O metodă empirică pentru a încerca să înțelegem tipul de problemă este și excluderea din dietă a tuturor alimentelor care conțin gluten sau lactoză pentru o perioadă, mai spune nutriționista. Dacă simptomele dispar, le putem apoi reintroduce treptat observând reacția digestivă la fiecare dintre ele. Este însă, oricum, o metodă care poate fi aplicată sub supravegherea unui specialist, pentru că în caz contrar poate duce la carențe nutriționale și poate masca adevărata cauză a unei eventuale probleme, este concluzia medicului.

    Sursa: G4Food.ro

    Articole asemănătoare

    Muncă 27/02/2026

    27 februarie – Ziua Mondială a ONG-urilor

    Gastronomie 27/02/2026

    Avocado: proprietăți nutritive și sfaturi pentru păstrare

    Muncă 26/02/2026

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    Populare în ultima lună
    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură
    24/02/2026391 Views
    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor
    24/02/2026259 Views
    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026
    25/02/2026229 Views
    Ce spun psihologii despre persoanele care nu postează pe rețelele sociale
    25/02/2026160 Views
    Recomandate
    Muncă 27/02/20261 Min Read11 Views

    27 februarie – Ziua Mondială a ONG-urilor

    Ziua Mondială a ONG-urilor a fost recunoscută pentru prima dată în 2010 de către 12…

    Avocado: proprietăți nutritive și sfaturi pentru păstrare

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    „Edmond” – în premieră la Teatrul Eugene Ionescu

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    27 februarie – Ziua Mondială a ONG-urilor

    Avocado: proprietăți nutritive și sfaturi pentru păstrare

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    Cele mai populare

    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură

    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor

    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.