Toate vertebratele cască sau manifestă un comportament care este cel puțin recognoscibil ca fiind asemănător căscatului. Până relativ recent, scopul căscatului nu era clar, iar cercetătorii și oamenii de știință încă îl dezbat, relatează The Guardian.
„Când întreb oamenii: «De ce credeți că căscăm?», cei mai mulți spun că are legătură cu respirația și că, într-un fel, ar crește nivelul de oxigen din sânge”, spune Andrew Gallup, profesor de biologie comportamentală la Universitatea Johns Hopkins. „Și asta pare intuitiv, pentru că majoritatea căscatelor implică o componentă respiratorie evidentă – acea inspirație profundă de aer. Totuși, ceea ce majoritatea oamenilor nu știu, este că această ipoteză a fost testată în mod explicit și s-a dovedit a fi falsă.”
Pentru a testa ideea că oamenii cască pentru a aduce mai mult oxigen în corp sau pentru a elimina dioxidul de carbon în exces, studiile publicate în anii 1980 au manipulat nivelurile acestor gaze în aerul inspirat de voluntari.
Rezultatele au arătat că, deși modificările au afectat semnificativ alte procese respiratorii, ele nu au influențat frecvența căscatului. De asemenea, nu pare să existe nicio diferență măsurabilă sistematic în comportamentul legat de căscat la persoanele care suferă de afecțiuni asociate cu respirația sau funcția pulmonară, lucru care ar fi de așteptat dacă căscatul ar avea legătură cu respirația.
Mai multe analize ale literaturii medicale sugerează că căscatul crește aportul de sânge arterial către craniu, urmat apoi de un flux venos crescut (rata cu care sângele se întoarce din cap spre inimă).
„Putem privi deschiderea largă a maxilarului ca pe o întindere localizată, similară cu întinderea mușchilor din alte zone ale corpului”, a spus Gallup.
„Așa cum întinderea ajută la circulația sângelui în zonele ale corpului, se pare că și căscatul are același efect asupra craniului”, a mai explicat expertul.
„Răcirea” creierului
Căscatul mai poate ajuta la reglarea temperaturii din creier și din jurul craniului, spun cercetătorii. Când căscăm, inspirăm adânc aer care trece peste suprafețele umede ale gurii, limbii și pasajelor nazale, creând un efect de „radiator”. Studiile par să confirme acest lucru: căscatul devine mai frecvent atunci când afară e cald și scade când este mai frig.
Acest lucru pare să explice și de ce anumite afecțiuni medicale sunt asociate cu un exces de căscat: fie afecțiunile în sine, fie medicamentele utilizate pentru a le trata duc la creșterea temperaturii creierului sau a corpului.
Asta nu înseamnă că celelalte ipoteze au fost complet eliminate. Cea mai bine susținută de dovezi este teoria „schimbării de stare”: practic, căscatul ajută creierul să facă tranziția între diferite stări – de la somn la starea de veghe, de la plictiseală la vigilență etc.
„Este posibil ca căscatul să faciliteze trecerea de la rețelele cerebrale implicate în visare și introspecție la cele responsabile de concentrare și acțiune”, a explicat dr. Olivier Walusinski, istoric al medicinei, care a publicat mai multe lucrări pe această temă.
Totuși, de ce e căscatul molipsitor? Unii cercetători cred că acest fenomen ar fi un mecanism de coordonare socială. Într-un grup de animale, un val de căscate ar putea sincroniza nivelul de vigilență sau de relaxare al membrilor, pregătindu-i fie pentru acțiune, fie pentru odihnă.