Regiunile cunoscute sub denumirea de „zone albastre” sunt zone reale în care oamenii trăiesc mai mult și au șanse mult mai mari să ajungă la vârsta de 100 de ani, potrivit unui nou studiu, transmite EuroNews. De ce tind oamenii să aibă o longevitate mai mare în anumite locuri? Este o întrebare pe care cercetătorii o analizează de zeci de ani.
Așa-numitele „zone albastre” sunt regiuni în care populația are o speranță de viață neobișnuit de mare și unde se regăsește o concentrație disproporționat de ridicată de nonagenari și centenari.
Termenul a fost introdus în urmă cu aproape 20 de ani, însă în ultimii ani validitatea acestor afirmații a fost pusă sub semnul întrebării. Criticii au susținut că vârstele raportate de locuitori nu ar fi întotdeauna corecte, iar longevitatea excepțională ar fi rezultatul unor evidențe administrative slabe sau al unor erori de înregistrare.
Un nou studiu a reanalizat însă datele și confirmă că unele dintre regiunile cunoscute drept „zone albastre” sunt autentice. Cercetarea, publicată în revista The Gerontologist, arată că aceste zone nu se disting doar prin numărul mare de persoane foarte în vârstă, ci și prin starea remarcabilă de sănătate și vitalitatea pe care mulți locuitori o păstrează până la vârste înaintate.
„Afirmațiile extraordinare despre longevitate necesită dovezi extraordinare”, a declarat Steven N. Austad, coautor al studiului și director științific al American Federation for Aging Research.
Potrivit autorilor, pentru ca o regiune să fie considerată zonă albastră, aceasta trebuie să fie clar delimitată geografic, să fi avut o concentrație excepțional de mare de persoane care au trăit peste 90 de ani în ultimii 150 de ani și să dispună de documente care să permită verificarea certificatelor de naștere și deces.
Menținerea unei stări bune de sănătate pe termen lung este un alt criteriu esențial, mai ales într-un context global în care bolile cronice la vârste înaintate sunt în creștere.
Deși factorii genetici pot juca un rol, cercetările indică tot mai clar stilul de viață, alimentația, activitatea fizică și conexiunile sociale drept elemente centrale ale unei vieți lungi și sănătoase, cu rate scăzute de boli cronice.
„Validarea zonelor albastre este importantă deoarece din aceste comunități pot fi extrase lecții valoroase și surse de inspirație pentru stiluri de viață care favorizează longevitatea sănătoasă”, au scris cercetătorii. „În același timp, documentarea dispariției zonelor albastre este la fel de relevantă pentru a înțelege factorii de stil de viață asociați cu o stare de sănătate mai precară la vârste înaintate.”
Noua analiză confirmă două regiuni geografice în care verificarea vârstei susține statutul de zonă albastră și reanalizează alte două locații care au îndeplinit cândva criteriile, dar nu mai pot fi clasificate astfel în prezent.
Ce „zone albastre” sunt confirmate științific?
Sardinia, Italia
Zona albastră din Sardinia se întinde pe șase sate din partea est-centrală a insulei, într-o regiune numită Ogliastra. Aici, procentul centenarilor născuți între 1880 și 1900 a fost de aproximativ cinci ori mai mare decât în restul Europei și de trei ori mai mare decât media Sardiniei. Această proporție a crescut de la primele analize.
În timp ce, la nivel global, femeile ajung mai des la vârsta de 100 de ani, în această regiune raportul dintre bărbați și femei centenari este aproape egal.
Cercetătorii au verificat vârstele tuturor persoanelor de peste 90 de ani prin consultarea arhivelor civile și bisericești și prin reconstruirea arborilor genealogici, pentru a elimina eventualele erori sau confuzii de identitate.
Ikaria, Grecia
Ikaria este o mică insulă grecească din Marea Egee, cu aproximativ 8.000 de locuitori. Când a fost identificată pentru prima dată ca zonă albastră, în 2009, procentul persoanelor de peste 90 de ani era de circa trei ori mai mare decât media națională. Studiile au confirmat un număr neobișnuit de mare de nonagenari și centenari.
Zone albastre care nu mai sunt
Okinawa, Japonia
În 1976, insula Okinawa era raportată ca având un procent de centenari de șapte ori mai mare decât restul Japoniei. Totuși, populația nu mai îndeplinește în prezent criteriile unei zone albastre.
Doar generațiile născute înainte de 1940 au corespuns acestor criterii; până în 2006, rata centenarilor scăzuse la aproximativ dublul mediei naționale.
Cercetătorii indică faptul că războaiele și occidentalizarea accentuată, asociată în mare parte cu prezența militară americană pe termen lung, au afectat negativ sănătatea populației.
Nicoya, Costa Rica
Zona albastră Nicoya este, de asemenea, în retragere. Aceasta a fost definită inițial de bărbații născuți înainte de 1930, mulți dintre ei ajungând la 100 de ani. Generațiile născute ulterior au însă șanse mai mici de a deveni centenari, din motive încă neclare.
Zona se întindea pe cinci cantoane din nordul Peninsulei Nicoya: Santa Cruz, Carrillo, Nicoya, Nandayure și Hojancha. Până în 2010, analizele au arătat că aria originală s-a redus la aproximativ un sfert din dimensiunea inițială, în timp ce o nouă regiune cu longevitate ridicată a apărut în trei provincii din nordul Costa Ricăi, aproape de granița cu Nicaragua.
Caracteristici comune și noi zone albastre
Un element comun al celor patru zone albastre clasice este izolarea geografică. Sardinia, Ikaria și Okinawa sunt insule sau părți extinse de insule, iar Nicoya este o peninsulă care, până recent, a fost dificil de accesat.
Această izolare a permis dezvoltarea unor limbi sau dialecte proprii, precum și a unor particularități culturale și genetice distincte.
Pe lângă identificarea modului în care unele zone albastre se restrâng, cercetătorii au semnalat și apariția unor noi zone candidate. Regiuni din Olanda, China și insula caraibiană Martinica sunt în prezent în proces de validare și ar putea deveni recunoscute oficial ca noi zone albastre moderne.
