Emmanuel Macron a avut parte de o scenă neobișnuită la New York. După ce a susținut un discurs la sediul ONU, în care Franța și-a reafirmat sprijinul pentru recunoașterea statului Palestina, președintele francez a fost nevoit să aștepte pe străzile din Manhattan.
Motivul? Poliția locală i-a explicat că traficul fusese blocat pentru trecerea coloanei oficiale a lui Donald Trump. Momentul a fost surprins de un jurnalist al platformei franceze Brut, care a filmat schimbul de replici dintre un agent și liderul francez. „Îmi pare rău, domnule președinte, dar circulația e oprită acum”, i-a spus polițistul.
Macron a reacționat cu umor, relatând ulterior situația direct lui Trump printr-un apel telefonic: „Ce faci? Ghici ce: aștept pentru că totul e închis pentru tine”.
View this post on Instagram