Deși este tânără și are o experiență de muncă de doar câțiva ani, Valeria Crasov a reușit să înțeleagă că R. Moldova este locul în care ea se simte utilă, iar munca sa are rost. Pentru dialogul cu ea, am identificat trei subiecte mai importante din realitățile de la noi: divorțurile, numărul cărora este în creștere, traumele copilăriei și bullyingul din instituțiile de învățământ. Sunt subiecte complexe, iar felul în care Valeria Crasov a reușit să le trateze le-a făcut clare, accesibile, practice și utilitare pentru orice persoană interesată de ele.
Valeria Crasov este psihologă licențiată. A făcut un masterat în domeniul activităților psihoeducaționale, de consiliere și psihoterapie. A muncit în calitate de psihologă la o instituție preșcolară, a fost lectoră universitară la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Este psihoterapeută în formare Gestalt – o abordare psihoterapeutică centrată pe momentul prezent, pe totalitatea persoanei (corp, minte, emoții) și pe conștientizarea relației cu mediul înconjurător. În prezent, activează în cabinetul său în calitate de psihologă.
Divorțul
— Valeria, zic să începem cu subiectul divorțurilor, care, în R. Moldova, a devenit unul de „mândrie” pentru o parte dintre cei care decid să-și destrame familiile. Subiecții divorțurilor consideră că despărțirile lor pot aduna admiratori pe online și nu ezită să plângă, să se bucure ori să vorbească public despre un altfel de viitor. Ce impact pot avea astfel de „campanii”?
— Probabil, pot fi „molipsitoare” pentru cei care urmăresc „spectacolele” în care se dau unii divorțați. Totodată, astfel de fenomene pot face ca divorțul să fie considerat o normalitate. Aceste „spectacole” le pot sugera celor care și-au întemeiat familii să se gândească la divorțuri și mai puțin la cum să-și coalizeze cât mai bine relațiile de familie. Și mai posibile sunt aceste „molipsiri” atunci când acest pas îl fac vedetele, cei care, până nu demult, își afișau languros relațiile de familie însiropate cu dulceață. Și, după toate, azi ei pot ieși să spună că divorțul îi face liberi, deci fericiți. Sigur, fiecare are dreptul la opinie. Și eu am trecut printr-un divorț. Nu a fost o alegere ușoară și nu a fost întocmai ce ne-am dorit ambii, dar se mai întâmplă și așa. Oricum, eu sunt pentru a munci în numele unor relații de familie. Da, e bine ca atunci când despărțirile sunt grele, să nu uităm că totuși există viață și după divorț.
— Dar care sunt cele mai frecvente cauze ale divorțurilor?
— Unul dintre motive e cel că femeile devin mai independente financiar și multe sunt tentate să-și construiască viața fără a avea suport din partea soțului. Migrația la fel a afectat foarte mult relația de cuplu și spun asta din experiența mea de psiholog. Multe divorțuri au loc pe motiv că unul dintre soți e departe, că nu există o comunicare eficientă, iar sarcinile de bază cad pe umerii unui singur partener. Nu mi se pare corect să fie întreaga povară pe umerii unui singur om. Și opinia potrivit căreia bărbatul ar fi cel responsabil de asigurarea soției tot mi se pare inadecvată. Bărbatul poate asigura un copil, dar femeia este parteneră, nu copil. Asupra relațiilor de familie are impact și influența familiei extinse, felul în care unul dintre parteneri ajută mai mult familia sa extinsă decât propria familie. Alt motiv serios este consumul de alcool sau de droguri. Infidelitatea și violența sunt la fel extrem de periculoase și dacă uneori infidelitatea poate fi cumva tratată, atunci când aceasta e îmbinată cu violență, cu probleme financiare, situația devine drastică.
— În debutul activității noului cabinet de miniștri s-a decis majorarea taxei de stat până la 900 de lei în cazul divorțurilor. Ar putea această decizie reduce din numărul acestora?
— E dificil să comentez o astfel de decizie. Cred că cei care vor să divorțeze vor întreprinde orice doar ca să iasă din familie, din niște relații toxice. Este însă un termen de încercare, oferit cuplurilor pentru a decide dacă totuși divorțează sau nu. În acest răgaz, unii își schimbă poziția. Nu cred că o taxă de 900 de lei îi poate determina să renunțe la divorț.
Traumele copilăriei
— Deseori, psihologii le inoculează celor care apelează la ei că traumele din copilărie sunt cele care îi fac nefericiți cu timpul. Astfel de abordări complică relațiile unor copii maturi cu părinții lor. Cum ar trebui tratat acest subiect, astfel încât copiii maturi să nu-și mai acuze părinții vârstnici că i-au făcut nefericiți?
— Da, este un fenomen foarte răspândit. Când un om vine la terapie, de obicei, este explorată copilăria sa, fiind identificate anumite episoade comportamentale. Nu pot să spun că părinții sunt de vină. Cel mai des părinții au făcut tot ce le-a stat în puteri cu instrumentele financiare și psiho-emoționale pe care le-au avut la dispoziție. Dacă pe atunci ei ar fi putut face ceva diferit, ei ar fi făcut. Da, sunt episoade pe care oamenii le poartă cu ei în viața adultă din copilărie, cum ar fi abandonul emoțional, când părinții au plecat în străinătate la muncă, de exemplu. Sunt părinți care emoțional sunt reci în raport cu copiii și asta nu e vina lor, pentru că și ei în viață au alte traume ale lor. Este foarte important ca aceste subiecte să fie abordate în psihoterapie, dar nu este cazul ca toate problemele să fie aruncate pe umerii părinților. Traumele apar atunci când atacă cei care ar trebui să te apere. E bine să ținem cont de faptul că, fiind deja adulți, noi suntem responsabili pentru orice schimbare pe care vrem să o facem. Tratează-te pe tine, fă tot ce poți ca să reușești în viață. Deseori aud dezvăluiri despre faptul că părinții și-au criticat copiii din cauza unor note sau din alte motive. În consecință, copiii devin cumva devalorizați, chiar dacă încearcă să facă tot ce le stă în puteri ca să placă părinților. Atunci când cresc, devenind deja adulți, ei caută aceeași validare de la cei din jur. O caută pentru că așa au crescut la această etapă, însă părinții nu-i mai pot susține și ei trăiesc mereu aceste insatisfacții cauzate de invalidarea lor de către cei din jur.
Bullying în școli
— Vorbim mult despre bullyingul din școli. Care sunt remediile cele mai eficiente de combatere a acestui comportament abuziv?
— Nu cred că putem scăpa de bullying, dar îl putem preveni. În școli, psihologii, diriginții sunt cei care trebuie să intervină imediat când apar semne ale acestui fenomen. Am testat o metodă simplă, dar eficientă de combatere a bullyingului. În clasa în care are loc acest fenomen se formează o echipă din 5 elevi care sunt informați despre personalitatea agresorului. Acești copii au sarcina de a proteja victima. Din acest grup e bine să facă parte și agresorul. Astfel, acesta își schimbă atitudinea din agresor în salvator. De altfel, sunt cazuri când agresorul, salvatorul și victima pot conviețui în același om. De obicei, agresorul e cel care nu are capacitatea de a empatiza. În unele cazuri, chiar el este o victimă și din acest motiv el încearcă să-și răsfrângă durerea asupra altora. Dacă un copil nu poate riposta, el trebuie să ceară ajutor, la școală sau în familie, sau chiar la poliție. Atâta timp cât persoana abuzată tace, nu ripostează, atâta timp cât suportă violența la care este supusă, în viața adultă ea va fi călcată în continuare în picioare. Și din acest motiv, orice act de agresiune trebuie raportat. De altfel, bullyingul se întâlnește nu doar la școală, el poate să apară și la locul de muncă, în stradă, oriunde. În prezent, persoanele abuzate au posibilitatea să denunțe la poliție astfel de cazuri, iar poliția e obligată să intervină. Există metode simple de a riposta. De exemplu, dacă cineva te numește „nemernic”, îi răspunzi că asta e părerea sa, pe când tu știi despre tine că ești cumsecade. Astfel, agresivitatea se risipește. Sau când cineva răspândește bârfe. Dacă omul e conștient că nu sunt adevărate, el trebuie să rămână calm, să răspundă că nu se implică în abordarea bârfelor. În astfel de cazuri, aceste bârfe se risipesc rapid. E bine să știm că atunci când omul se lasă umilit, agresorul va continua.
– Vă mulțumim.
Aneta GROSU, ZdG