Spencer West, născut cu o afecțiune genetică rară care i-a afectat dezvoltarea picioarelor și trecut prin amputare la vârsta de cinci ani, a reușit să urce Muntele Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, folosindu-și mâinile, scrie The Guardian.
Deși medicii i-au spus că ar putea avea dificultăți majore în a-și trăi viața independent, Spencer West a învățat încă din copilărie să se deplaseze pe mâini și să-și adapteze viața cu ajutorul unui scaun rulant sau al skateboardului.
După ce a lucrat ca speaker motivațional și a participat la proiecte umanitare în Africa, el a decis să accepte o provocare care părea imposibilă: ascensiunea pe Kilimanjaro.
În 2012, alături de doi prieteni și o echipă de sprijin, West a pornit spre vârful de 5.895 de metri. Deși planul inițial includea utilizarea unui scaun rulant, terenul accidentat l-a obligat să parcurgă cea mai mare parte a traseului sprijinindu-se pe mâini. Spune că în prima zi, vremea a fost una bună. „Purtam mănuși căptușite de canotaj și plănuisem să urc jumătate din traseu pe mâini, jumătate în scaunul cu rotile – dar scaunul era imposibil de folosit pe terenul acela. Timp de peste șapte ore, am parcurs 80% din urcare pe mâini, în timp ce praful îmi bătea în față”, își amintește bărbatul.
În cea de-a șasea zi a urcării lor, spre vârful Uhuru din Kilimanjaro, aflat la o altitudine de 5.895 m, pe vârf era zăpadă și gheață, iar vântul bătea cu putere.
„Aveam senzația că fac un pas înainte și doi înapoi. Mi-am pus mănuși mai groase. Terenul era dificil, panta era abruptă, iar altitudinea te lăsa fără suflare. Colegii mei vomitau, dar eu mă simțeam bine – glumeam că asta se datora înălțimii mele”, spune Spencer.
Pe parcursul a șapte zile, echipa a traversat zone aride, temperaturi extreme și altitudini tot mai dificile, până la porțiunea finală acoperită de zăpadă și gheață.
În ziua finală, ultimii metri au fost parcurși cu ajutorul unei echipe de suport, din cauza condițiilor periculoase. Steven spune că, în călătoria sa a rupt patru perechi de mănuși.
„Rupsesem deja patru perechi de mănuși. Am băut vinul de casă al bunicilor mei și am privit în jos, spre curbura Pământului”, spune Spencer.
Urcarea pe vârful Uhuru din Kilimanjaro i-a oferit un moment de reflecție.
„Am învățat cât de important este să ceri ajutor – a marcat fiecare etapă a călătoriei mele”, spune el.
Datorită demersului său, a început să vorbească în calitate de speaker motivațional în fața unui public mult mai numeros. Apoi, când ONG-ul din Tanzania unde era angajat s-a închis, a continuat pe cont propriu.
„Am 45 de ani și nu cred că trupul meu ar mai putea urca vreodată un munte, dar îmi retrăiesc amintirile atunci când vorbesc în fața publicului”, a spus bărbatul.
Spune că adesea este întrebat: „De unde îți vine reziliența?”. Spencer spune că nu are altă opțiune.
„Fie rezist, fie nu pot să duc viața pe care mi-o doresc”, a recunoscut Spencer West.