Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    8 dintre cele mai bune alimente pentru sănătatea ochilor, potrivit unui dietetician

    Pacienții vor putea evalua serviciile medicale prin noua platformă „Vocea pacientului”

    Orarul Direcțiilor de deservire fiscală în perioada depunerii declarațiilor de venit: până pe 30 aprilie, regim extins de activitate

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Când și de ce îți poate fi reținut permisul de conducere în România: explicațiile Poliției Române

    07/03/20265 Mins Read221
    Foto: https://www.g4media.ro/
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Poliția Română clarifică situațiile în care permisul de conducere poate fi reținut conform legislației naționale: de la încălcări ale regulilor de circulație, până la infracțiuni prevăzute de Codul Penal precum conducerea sub influența alcoolului sau părăsirea locului accidentului. Restituirea documentului este posibilă doar în anumite condiții.

    Potrivit cadrului legal național, măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră și constă în ridicarea documentului din posesia unei persoane, fiind păstrat la sediul poliției rutiere până la soluționarea (încetarea) cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.

    Permisul de conducere poate fi reținut în două tipuri de situații: pentru contravenții rutiere sau pentru săvârșirea unor infracțiuni

    Conform legislației românești în vigoare, permisul de conducere poate fi reținut:

    • Pentru contravenții rutiere, atunci când fapta atrage și suspendarea dreptului de a conduce (perioada suspendării poate varia între de la 30 până la 90 de zile).
    • Pentru infracțiuni prevăzute în Codul penal, în special cele care pun în pericol siguranța rutieră.

    Contravenții care atrag reținerea permisului

    Printre abaterile contravenționale care pot duce la suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată (între 30 și 90 de zile) se numără:

    • trecerea pe culoarea roșie a semaforului;
    • neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
    • nerespectarea regulilor privind depășirea;
    • nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu
    • neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
    • depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
    • Altele.

    Infracțiuni grave care duc la reținerea permisului

    Permisul de conducere se reține și atunci când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute de Codul penal, respectiv:

    • Art. 334: Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat;
    • Art. 335 alin. (2): Conducerea unui vehicul fără permis de conducere – în varianta conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România;
    • Art. 336: Conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe;
    • Art. 336¹: Consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie;
    • Art. 337: Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice;
    • Art. 338: Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia;
    • Art. 339: Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
    Permisul de conducere se reține și în cazul în care titularul este implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, atunci când acesta a săvârșit unele abateri de gravitate ridicată.

    Alte motive pentru reținerea permisului

    De asemenea, alte cazuri în care se reține permisul de conducere sunt prevăzute de art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

    • se realizează un cumul de cel puțin 15 puncte de penalizare;
    • titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie;
    • permisul prezintă modificări, ștersături sau adăugări ori este deteriorat;
    • perioada de valabilitate a permisului a expirat.

    Potrivit art. 335 alin. (2) din Codul Penal al României, constituie infracțiune conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care:

    • deține un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul,

    • are permisul retras sau anulat,

    • are dreptul de a conduce suspendat,

    • sau nu are deloc dreptul legal de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere pe teritoriul României.

    Această faptă se pedepsește cu închisoare sau cu amendă penală, conform legii.

    Când și cum se poate recupera permisul de conducere

    Restituirea permisului poate avea loc în următoarele situații:

    • La expirarea perioadei de suspendare
    • La pronunțarea definitivă a hotărârii judecătorești prin care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost anulat în totalitate sau în parte pentru acele contravenții pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce;
    • În baza unor documente justificative care atestă faptul că titularul permisului de conducere deține aptitudinile fizice și mentale necesare conducerii unui vehicul.

    Permisul străin poate fi restituit înainte de expirarea suspendării, în anumite condiții

    Conducătorii auto ce dețin permis de conducere eliberat de către o autoritate străină, au posibilitatea de a solicita şefului serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României.

    Citiți și:

    Permis de conducere moldovenesc reținut în străinătate: ce trebuie să știe șoferii moldoveni

     

     

    Maria Genunchi

     

    cazuri de suspendare a permisului de conducere în România Republica Moldova permis de conducere reținut reținere permis de conducere în România

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 28/04/2026

    8 dintre cele mai bune alimente pentru sănătatea ochilor, potrivit unui dietetician

    RECOMANDATE 28/04/2026

    Pacienții vor putea evalua serviciile medicale prin noua platformă „Vocea pacientului”

    Muncă 28/04/2026

    Orarul Direcțiilor de deservire fiscală în perioada depunerii declarațiilor de venit: până pe 30 aprilie, regim extins de activitate

    Populare în ultima lună
    Un miliardar ucrainean a cumpărat cea mai scumpă locuință din lume. Suma plătită de Rinat Ahmetov pentru un apartament de lux în Monaco
    23/04/20261.152 Views
    Genți Burberry și Prada, fabricate în Moldova: drumul genților de lux
    28/04/2026180 Views
    Un influencer polonez strânge peste 50 de milioane de lire pentru copiii bolnavi de cancer, într-un live de nouă zile fără întrerupere
    28/04/2026153 Views
    Plăcinte și sarmale moldovenești, degustate la un post TV din SUA
    23/04/2026152 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 28/04/20263 Mins Read36 Views

    8 dintre cele mai bune alimente pentru sănătatea ochilor, potrivit unui dietetician

    Când ne gândim la sănătatea ochilor, morcovii sunt adesea primul aliment care ne vine în…

    Pacienții vor putea evalua serviciile medicale prin noua platformă „Vocea pacientului”

    Orarul Direcțiilor de deservire fiscală în perioada depunerii declarațiilor de venit: până pe 30 aprilie, regim extins de activitate

    Cele mai bune surse de vitamina D în alimentația zilnică

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    8 dintre cele mai bune alimente pentru sănătatea ochilor, potrivit unui dietetician

    Pacienții vor putea evalua serviciile medicale prin noua platformă „Vocea pacientului”

    Orarul Direcțiilor de deservire fiscală în perioada depunerii declarațiilor de venit: până pe 30 aprilie, regim extins de activitate

    Cele mai populare

    Un miliardar ucrainean a cumpărat cea mai scumpă locuință din lume. Suma plătită de Rinat Ahmetov pentru un apartament de lux în Monaco

    Genți Burberry și Prada, fabricate în Moldova: drumul genților de lux

    Un influencer polonez strânge peste 50 de milioane de lire pentru copiii bolnavi de cancer, într-un live de nouă zile fără întrerupere

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.