Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că pensia de urmaș se acordă în cazul decesului unei persoane care beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii de dizabilitate.
Beneficiari ai pensiei de urmaș:
-
Copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani. Aceștia beneficiază de 75% din pensia întreținătorului decedat, dar nu mai puțin decât cuantumul alocației sociale pentru pierderea întreținătorului.
-
Soțul supraviețuitor, dacă la momentul decesului sau în termen de 5 ani de la deces a atins vârsta de pensionare sau este încadrat în grad de dizabilitate sever sau accentuat, a avut cel puțin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată și nu s-a recăsătorit. Cuantumul pensiei este de 50%.
-
Soțul supraviețuitor sau tutorele/curatorul care are în îngrijire copii sub 3 ani ai întreținătorului decedat, pe perioada neîncadrării în muncă sau a concediului de îngrijire a copilului. Cuantumul pensiei este de 50%.
Acte necesare pentru stabilirea pensiei de urmaș:
-
buletinul de identitate (original și copie);
-
certificatul de deces al întreținătorului (original și copie);
-
certificatul de naștere al copilului (original și copie);
-
certificatul de studii pentru copilul între 18–23 de ani;
-
certificatul de căsătorie (original și copie);
-
acte justificative privind neîncadrarea în muncă a soțului/tutorelui aflat în îngrijirea copiilor sub 3 ani;
-
carnetul de muncă al întreținătorului decedat (original) sau copie dacă acesta a fost deja scanat;
-
documente care confirmă stagiul de cotizare al întreținătorului;
-
după caz, diploma de studii (în original și copie), livret militar sau alte documente justificative.
Important:
-
Pensia de urmaș se stabilește de la data decesului întreținătorului dacă cererea și actele necesare sunt depuse în termen de 90 de zile.
-
Dacă termenul este depășit, pensia se acordă din data prezentării ultimului act necesar.
-
Termenul de examinare a dosarului este de 60 de zile de la depunerea cererii complete.
Cetățenii sunt îndemnați să consulte site-ul oficial www.cnas.gov.md pentru detalii suplimentare și ghiduri practice privind procedura.
Date statistice
La 1 iulie 2025 existau 12007 beneficiari ai pensiei de urmaș, dintre care 9200 sunt femei și 2807 bărbați. Mărimea medie a prestației constituie 3830,31 lei pentru femei și 3753,80 lei pentru bărbați.