Începând cu data de 4 septembrie, cetățenii R. Moldova pot călători în Emiratele Arabe Unite fără a avea nevoie de viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decursul a 180 de zile calendaristice. Măsura intră în vigoare ca urmare a Memorandumului de înțelegere semnat între Guvernul R. Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit comunicatului, documentul a fost semnat la 4 august, la Abu Dhabi, de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi și omologul său emirian, Șeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan. Acordul are drept scop facilitarea liberei circulații a persoanelor și consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a subliniat că eliminarea regimului de vize va contribui la dezvoltarea contactelor interumane, a turismului, cooperării culturale și a schimburilor economice, oferind noi oportunități pentru cetățeni și mediul de afaceri.
