În arena parentingului, fiecare tată și mamă se luptă cu capcane ce par că au fost proiectate de un regizor de comedii. HotNews propune câteva metode de a le identifica și soluționa.
Creșterea copiilor e ca un joc video fără buton de „restart” – facem greșeli și învățăm din ele. Dacă ați avut timp să analizați situația, s-ar putea să vă dați seama de ceva: jucăm exact același joc pe care l-au jucat și părinții noștri! Și, mai mult, cădem în fix aceleași capcane în care au căzut ei. De la „Dacă trebuie să-ți spun încă o dată…!” la „O să-i treacă faza asta!”, greșelile clasice de parenting se transmit ca un dar nedorit din generație în generație. Există însă soluții.
1. Capcana escaladării. Cine țipă mai tare?
Parenting azi: cereți copilului să-și strângă jucăriile. El continuă să se joace, ignorându-vă. Repetați cererea, de data aceasta cu un ton mai ferm. Nimic. În cele din urmă, ridicați vocea, iar copilul, surprins, începe să plângă sau, și mai rău, să țipe și el.
Parenting în trecut: Ați auzit vreodată replica „Cât timp stai în casa mea, faci cum spun eu!”? Sau ați asistat la certuri care au escaladat până când unul dintre părinți a trântit ușa? Asta e o capcană veche. Părinții noștri, bunicii noștri și probabil și părinții lor au ridicat vocea, crezând că așa vor obține ascultare. Noi facem la fel, doar că acum avem și „pauza de respirație” și parentingul conștient, pe care de multe ori uităm să le aplicăm.
Explicația: „Pauza de respirație” este o tehnică recomandată părinților pentru a evita reacțiile impulsive în momentele tensionate. Practic, înainte să ridicați vocea sau să dați o pedeapsă pe care poate o veți regreta, faceți o pauză de câteva secunde, respirați adânc și vă adunați gândurile. Parentingul conștient este tot despre părinți, nu despre copii. E un stil de parenting care pune accent pe auto-reflecție, reglarea emoțiilor și răspunsuri conștiente în loc de reacții impulsive. Practic, în loc să vă concentrați doar pe comportamentul copilului („De ce nu mă ascultă?”), vă uitați și la propriile emoții, declanșatori și reacții („De ce mă enervează asta atât de tare?”). Vă analizați modul în care ați fost crescuți, vă identificați tiparele moștenite și încercați să le schimbați, dacă e cazul. Pe scurt, parentingul conștient vă spune să nu acționați pe pilot automat, ci să fiți prezenți, să vă controlați reacțiile și să înțelegeți că cel mic nu este „rău” sau „manipulator”, ci doar un copil care încă învață cum să își gestioneze emoțiile și comportamentul. Dacă vă sună complicat, e pentru că, chiar e! Dar măcar avem „pauza de respirație” ca să ne mai salvăm din când în când.
Soluția: Mențineți-vă calmul și consecvența. Explicați-i copilului așteptările voastre și consecințele nerespectării lor. De exemplu: „Dacă nu strângi jucăriile acum, nu vei avea timp de desene animate mai târziu”. Aplicați consecințele fără să ridicați vocea și, cel mai important, lăudați-l când respectă regulile.
2. Capcana „e doar o fază”. Ignorarea problemelor în speranța că dispar de la sine
Parenting azi: Copilul refuză să mănânce legume și te gândești: „Lasă, e doar o fază, o să treacă”. Dar ce vă faceți dacă „faza” se prelungește și ajungeți să aveți un mic carnivor care fuge de orice e verde în farfurie?
Parenting în trecut: Copilul nu vrea să salute? „O să-i treacă”. Aruncă mâncarea pe jos? „Doar e mic, așa fac toți”. Nu doarme singur? „Doar n-o să doarmă cu mine și când s-o însura!”. Ei bine, unii dintre noi încă avem probleme cu stabilirea limitelor sau cu gestionarea emoțiilor, pentru că „faza” aia nu a trecut de la sine. Părinții noștri au făcut greșeala de a lăsa unele comportamente nerezolvate și noi riscăm să repetăm modelul.
Explicația: Limitele sunt ca bordurile de trotuar – dacă nu le ai, ajungi în mijlocul drumului. Fără limite, copilul devine ca un GPS defect: nu știe unde să se oprească sau încotro să meargă. Gândește-te la un copil fără limite ca la un mic rege medieval: el cere, părinții execută, iar când îndrăznesc să spună „nu”, urmează o revoltă în toată regula. Plânsete, țipete, „Nu te mai iubesc!” – tot pachetul. Dacă mențineți regula cu calm și consecvență, veți descoperi că regatul supraviețuiește și fără dictatură. Nu vă temeți să trasați limite clare. Copiii nu au nevoie de un teren fără garduri, ci de un spațiu în care să se joace în siguranță.
Soluția: Abordați problemele comportamentale din fașă. Dacă observați un obicei nedorit, interveniți cu blândețe și consistență. Introduceți legumele în mod creativ în alimentație și implicați-l pe cel mic în pregătirea mesei. Transformați totul într-o joacă și, cine știe, poate veți descoperi împreună o nouă rețetă preferată!
3. Capcana „O face intenționat!”. Când punem în cârca unui copil intenții de adult
Parenting azi: După o zi lungă, găsești peretele din sufragerie decorat cu opere de artă în creion. Primul impuls? „Sigur a vrut să mă enerveze!” Ți-a răsturnat paharul cu apă la masă? „Face special, să vadă cât mă pot abține!” Ți-a spus „NU!” de 27 de ori la rând? „Mă testează!”
Parenting în trecut: Cine n-a auzit „Mă scoți din sărite cu încăpățânarea ta!” sau „Faci special să mă superi”? Generații întregi de părinți au presupus că cei mici au un plan malefic de a le testa răbdarea. De fapt, copiii sunt pur și simplu… copii. Dar pentru că noi am crescut cu această idee, tindem să o perpetuăm și ne trezim spunând aceleași lucruri pe care le-am auzit și noi când eram mici.
Explicația: Când spunem că un copil „face intenționat ca să mă enerveze”, ce facem de fapt? Îi atribuim intenții de adult unui comportament de copil. Adică presupunem că el gândește ca un om mare, că vrea să ne provoace, să ne testeze răbdarea sau să ne pedepsească pentru ceva.
În realitate, un copil de 3, 5 sau chiar 8 ani nu are un plan malefic. El nu murdărește pereții ca să te răzbune pentru că nu ia-ți dat ciocolată. Nu face criză de nervi ca să vă strice ziua. Pur și simplu, își exprimă emoțiile cum știe el mai bine – chiar dacă asta înseamnă să țipe în magazin pentru că nu primește jucăria dorită.
Soluția: Când vă gândiți că „sigur face asta special ca să ne scoată din sărite”, amintiți-vă că, de cele mai multe ori, copilul nu are nicio agendă ascunsă. El doar încearcă să înțeleagă lumea – iar noi suntem ghizii lui, nu adversarii lui. Explicați-i de ce anumite acțiuni nu sunt acceptabile și oferiți-i alternative: „Știu că îți place să desenezi, dar hai să folosim hârtia pentru asta. Peretele preferă să rămână alb”. Și cine știe, poate data viitoare desenează pe hârtie, nu pe perete.
Recunoașteți greșelile și învățați din ele
Multe dintre greșelile noastre sunt, de fapt, moștenire de familie. Cu toții facem greșeli în rolul de părinte, dar important este să le recunoaștem și să învățăm din ele. Esența unui parenting de succes nu stă în a evita total greșelile, ci în a le recunoaște și a le transforma în momente de învățare și conectare. Abordând provocările cu răbdare, iubire necondiționată și consecvență, putem transforma momentele dificile în oportunități de creștere atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri.