Universitățile din R. Moldova au admis mai mulți studenți străini în anul curent de studii, comparativ cu anul precedent. Potrivit datelor preliminare furnizate de instituțiile de învățământ superior, în acest an au fost admiși 2 433 de tineri din alte țări, față de 2 311 în anul trecut, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Dintre studenții admiși, 1 469 s-au înscris la programele de licență, iar 964 la cele de master. Tinerii provin din 31 de țări, în special din România, Ucraina, India și Israel. Printre țările de origine se mai numără Tunisia, Statele Unite ale Americii, China, Suedia, Turcia, Danemarca și Azerbaidjan.
Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.
Potrivit MEC, tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum științe sociale și comportamentale, științe ale educației, științe economice, sănătate, drept, tehnologii ale informației și comunicațiilor, medicină veterinară, arhitectură și construcții, inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.
„La inițiativa MEC au fost alocate resurse financiare considerabile pentru susținerea internaționalizării studiilor din Republica Moldova. Circa un milion de euro au fost investiți cu suportul Băncii Mondiale prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”. Aceste resurse au permis modernizarea și acreditarea internațională a programelor de studii, îmbunătățirea capacităților de predare în limba engleză a profesorilor universitari, crearea platformei informaționale studyin.md pentru o bună informare despre oportunitățile de studii pe care le oferă țara noastră, precum și desfășurarea unei campanii de promovare a studiilor din Republica Moldova în India, țară cu cel mai mare potențial de atragere a tinerilor la studii”, precizează MEC.
