Publicistul Vasile Ernu i-a invitat pe Flavia Dima, Alexa Florescu, Ionuţ Mareş, Victor Morozov și pe Radu Toderici – buni cunoscători ai cinematografiei românești – să propună, pentru Libertatea, cinci filme semnificative: retrospectiva filmului românesc 2024.
Radu Toderici recomandă:
Filmul care se întoarce în cheie tragi-comică la sfârșitul anului 1989 e, desigur, „Anul Nou care n-a fost” (regia – Bogdan Mureșanu). În fiecare an, există un film românesc care irită și provoacă opinia generală, iar anul acesta a venit rândul filmului lui Mureșanu să fie disecat din toate părțile – mai ales după ce a devenit disponibil pe Netflix.
„Opt ilustrate din lumea ideală” (r. Radu Jude, Christian Ferencz-Flatz) e un decupaj de 70 de minute cu reclame românești din anii 90. Consumerismul capitalist promovat de aceste materiale video vintage pare, văzut retrospectiv, naiv și calculat în același timp. Pentru a sublinia această idee, unul dintre aceste materiale e păstrat în stadiul de making of, cu mai multe duble ale reclamei finale montate una după alta.
Un al doilea film cu comentarii țintite despre anii 90 e „Hai, România!” (r. Claudiu Mitcu). Mitcu a realizat deja în Procesul, pornind de la un caz judiciar emblematic, o analiză foarte pertinentă a procedurilor și imaginilor tipice pentru perioada respectivă, și de aceea am ținut să văd acest documentar care putea să fie doar un exercițiu de nostalgie legată de prestația echipei naționale de fotbal la Cupa Mondială de Fotbal din 1994.
„Moartea lui Iosif Zagor” (r. Adi Dohotaru). E un film despre un bătrân din Cluj-Napoca evacuat din mai multe locuințe și încurajat de regizor să-și înregistreze viața de zi cu zi cu o veche cameră, pe casete video. Pe de o parte, acest concept, care îi permite protagonistului filmului să aleagă el însuși ceea ce e relevant din experiența lui trăită, pe de alta, interesul pentru viața celor care nu au o utilitate în noul context capitalist și sunt de obicei blamați pentru asta contribuie la relevanța formală și ideatică a acestui documentar.
Prin opoziție, „Vis. Viață” (r. Ruxandra Gubernat) e, cel puțin la suprafață, ceva mai optimist. Ajută la asta și felul în care e montat filmul, ritmul și energia lui. E însă destul de puțin surprinzător faptul că poziția socială a tinerilor pe care regizoarea îi urmărește în anii terminării liceului și puțin după se aliniază destul de coerent cu ceea ce li se întâmplă pe perioada filmării.
Victor Morozov recomandă:
„Sleep #2” (Radu Jude): capodopera românească a anului. Desigur, „acesta nu este un film” (ar zice profesioniștii profesiei), ci e, într-adevăr, mult mai mult de atât: trecere, timp, natură, nemurire și alte câteva teme smulse din inactualitate.
„Opt ilustrate din lumea ideală” (Radu Jude & Christian Ferencz Flatz): un inventar de reclame românești ca răspuns posibil pentru cum arată societatea noastră azi.
„TWST – Things We Said Today” (Andrei Ujică): un nou film al lui Ujică este by default un eveniment notabil pentru oricine are un minim de bun-simț.
„Maia – Portret cu mâini” (Alexandra Gulea): un asamblaj de surse, idei, formate care dă cu virgulă, dar doar după ce a făcut în sfârșit lumină prin istoria unei etnii marginalizate.
„Tata” (Lina Vdovîi & Radu Ciorniciuc): documentarul pornit ca gest combativ de restaurare a unei demnități furate pe plantațiile Occidentului și transformat în terapie cu ochii la generațiile care vin.
„Triton” (Ana Lungu): ce înseamnă să expui o viață în fața unor necunoscuți? Cât joc permite o arhivă documentară proiectată ca laborator al ficțiunii?
Alexa Florescu recomandă:
„Săptămâna mare”, de Andrei Cohn, nu doar pentru că formal e aproape impecabil, ci mai ales pentru că ne pune în față o oglindă deosebit de incomodă privind xenofobia și antisemitismul românești „de tradiție”, ca apoi să puncteze inima problemei: frica de Celălalt.
Documentarul „Alice on & off”, de Isabela von Tent, pentru că am ieșit de la el cu inima frântă. Povestea acoperă aproape 10 ani din viața unei tinere ajunsă mamă la 16 ani, cu un iubit vamaiot sărit de 50, cu un trecut familial tulbure înecat în droguri, cu aspirații artistice uitate printre sesiunile de videochat necesare ca să-și câștige existența.
„Clasat”, de Horia Cucuta și George ve Gänæaard, pentru că e un film independent făcut pe doi lei, care a luat pe sus TIFF-ul când a câștigat „Cel mai bun film românesc”. Vedem un fals-reportaj a la Recorder despre moartea suspectă a unui angajat ars de viu în camera cu servere a unei companii românești de mare succes care dezvoltă o IA pentru moderarea de conținut pe rețele. O conspirație ultra actuală care se țese invizibil prin provincialismul unui stat castrat de corupție, într-o ramă de investigație jurnalistică ca la carte, ce chiar a convins mare parte din sală că se uita la un documentar, nu la ficțiune.
„Ext.Mașină.Noapte”, de Andrei Crețulescu, pentru că e un film aproape inenarabil și inclasabil, ca un thriller deconstruit ludic și ca o scrisoare de dragoste și de adio adresată Noului Cinema Românesc.
„Amar”, de Diana Gavra, pentru că e un documentar care a trecut aproape complet pe sub radar; e povestea unor hoți de buzunare români care activau prin străinătate și care au ridicat furtul la rang de artă și ritual. Dar observația socială și panorama umană relevată, mediile defavorizate, dependența de droguri, fracturile familiale care se petrec din cauza precarității sunt acute și bine ținute în frâul nemoralizator al regizoarei.
Flavia Dima recomandă:
Năzuiesc că restul colegilor mei au pomenit deja de cele două filme ale lui Jude și de minunatul „TWST” al lui Andrei Ujică, așa că profit de ocazie pentru a înainta un top al filmelor realizate de regizoare – într-un an, iată, mai bogat în ele ca niciodată, reconfirmând faptul că cinemaul românesc de mâine aparține femeilor.
1. „Maia: Portret cu mâini”, de Alexandra Gulea
2. „Ink Wash”, de Sarra Tsorakidis
3. „Viitor luminos”, de Andra MacMasters
4. „Triton”, de Ana Lungu
5. Două scurtmetraje: „Lucky Girl Syndrome” de Raya al Souliman) + „Decizia lui Claire de-a nu se ridica” de Teona Galgoțiu.
Citeşte întreaga ştire pe Libertatea.ro: Filmul românesc – retrospectiva 2024. Cele mai bune producții în viziunea a cinci specialiști.