Valentino Garavani, legendarul designer italian care a construit una dintre cele mai prestigioase case de modă din lume și a dat numele celebrului „roșu Valentino”, a murit luni, 19 ianuarie, la domiciliul său din Roma, a anunțat fundația sa. Avea 93 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică, transmite Reuters.
Considerat o figură monumentală a modei internaționale și supranumit în industrie „împăratul”, Valentino a fost unul dintre ultimii mari creatori ai unei generații care a definit eleganța secolului XX, alături de Giorgio Armani și Karl Lagerfeld, într-o epocă în care moda era dominată de creatori, nu de corporații.
Născut la 11 mai 1932, în Voghera, nordul Italiei, într-o familie înstărită, Valentino și-a descoperit devreme pasiunea pentru desen și haine de lux. A studiat la Milano și Paris, unde a lucrat ca ucenic al celebrului Jean Dessès, înainte de a-și deschide propria casă de modă la Roma, în 1960. În același an, Elizabeth Taylor a purtat o creație Valentino la premiera filmului „Spartacus”, un moment care i-a consolidat rapid reputația internațională.
Valentino a fost primul designer italian acceptat pe podiumurile exclusiviste de haute couture de la Paris. Stilul său romantic, caracterizat prin linii aparent simple, dar o execuție extrem de sofisticată, a cucerit vedete ale marelui ecran și ale covorului roșu. A creat rochia de mireasă a lui Elizabeth Taylor și a fost ales de-a lungul deceniilor de staruri precum Jackie Kennedy, Sharon Stone, Penélope Cruz sau Lana Turner.
Culoarea care i-a definit cariera, „roșu Valentino” – un amestec de carmin, stacojiu și o tentă de portocaliu – a devenit semnătura casei sale încă din 1959. Designerul includea cel puțin o rochie roșie în fiecare colecție, considerând că „o femeie îmbrăcată în roșu este imaginea perfectă a unei eroine”.
În 2008, Valentino s-a retras oficial din activitate, după o ultimă prezentare de modă la Paris, declarând că dorește „să părăsească petrecerea când este încă plină”. Casa de modă care îi poartă numele a fost ulterior vândută fondului qatarez Mayhoola și a rămas un reper al luxului internațional.
