De la începutul anului, peste 21 de mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost angajate cu sprijinul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit instituției, dintre cele 21 010 persoane, 6 595 sunt șomeri (31,4%) și 618 șomeri-zilieri sau șomeri angajați pe perioadă determinată până la 3 luni. Datele ANOFM arată că din totalul persoanelor angajate, 43,1% sunt femei (9059), 18,2% au vârsta de 55 de ani și peste (3828), 1,9% sunt persoane cu dizabilități (407), 0,5% sunt migranți reveniți de peste hotare (111), iar 80 sunt persoane de etnie romă.
Angajările s-au efectuat în special în activități de servicii colective, sociale și personale (33,7%), urmate de agricultură (13,2%), comerț cu ridicata și cu amănuntul (13,8%), industrie (13,4%), administrație publică (5,6%), construcții (4,8%), sănătate și asistență socială ( 4,0%), învățământ (4,5%), transporturi, depozitare și comunicații (2,2%).
ANOFM îndeamnă persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM), unde pot beneficia de consiliere, orientare profesională și suport pentru angajare.
Serviciile sunt gratuite și sunt adresate atât persoanelor care caută primul loc de muncă, cât și celor aflate deja în câmpul muncii și doresc să facă o schimbare profesională. Adresele subdiviziunilor teritoriale pot fi găsite pe site-ul www.anofm.md.
Pentru informații suplimentare privind angajarea, locurile vacante și condițiile de ocupare, cetățenii pot apela gratuit numărul 0 8000 1000 (luni–vineri, 08:00–17:00) sau pot consulta portalul www.anagajat.md.
