Satoshi și Alexandra Căpitănescu au lansat piesa „3 Puncte”, inspirată din controversa cauzată de votul juriului R. Moldova la Eurovision 2026. Melodia pornește de la cele 3 puncte acordate României în finala concursului și vorbește despre relația dintre cetățenii ambelor țări, dar și despre prejudecățile legate de limbă și identitate.
Piesa a fost lansată pe 28 octombrie și face parte din albumul „VATRA”.
Satoshi și Alexandra Căpitănescu folosesc experiențele personale pentru a relata cum sunt privite persoanele de pe ambele părți ale Prutului. În versurile sale, Satoshi face referire la situațiile în care cetățenii R. Moldova sunt confundați cu rușii sau sunt judecați în funcție de limba pe care o vorbesc.
„Poporul a dat 12, juriul doar 3…
Cel mai rău, mereu se ceartă frații între ei
Avem aceeași limbă, o istorie, o cultură
Dar, din păcate, împărțim egal aceeași ură”, cântă Satoshi.
La rândul său, Alexandra Căpitănescu vorbește despre experiențele ei la Chișinău.
„Am fost la Chișinău, locul meu de suflet,
La magazin, două doamne vorbeau românește.
Am cerut un pachet de biscuiți, mi-au răspuns… rusește”
Artista subliniază și faptul că rezultatul unui concurs nu ar trebui să afecteze relațiile dintre oameni.
„Trecutul e trecut, vreau să rămână
Ce contează, chiar ne separă râul Prut
Sau oamenii se îndepărtează?
De am fi uniți, nu doar prin vorbe, ci tocmai prin aceleași fapte
De-am merge în față împreună, n-am mai sta spate în spate”.
Controversa la care se referă piesa a izbucnit după finala Eurovision 2026, desfășurată pe 16 mai, la Viena. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României, a obținut locul al treilea, cu un total de 296 de puncte, pentru piesa „Choke Me”. Republica Moldova i-a acordat 12 puncte prin votul publicului, însă doar trei puncte prin intermediul juriului național.
Diferența dintre votul publicului și cel al juriului a provocat mai multe reacții atât în R. Moldova, cât și în România. În urma criticilor, Vlad Țurcanu, director general al TRM atunci, a anunțat, pe 18 mai, că demisionează, asumându-și responsabilitatea pentru situația creată, deși a precizat că nu a intervenit în deciziile juriului.
