Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” revine la Chișinău cu cea de-a XV-a ediție. Șase evenimente sunt programate în noiembrie

    Cum scapi de umezeala din colțurile locuinței: câteva schimbări simple care pot preveni apariția mucegaiului

    Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine cu cea de-a XI-a ediție la Chișinău, între 25-29 noiembrie 2026

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Ce este osteomielita și cum se tratează. Explicațiile unui medic ortoped-traumatolog

    22/09/20264 Mins Read85
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Osteomielita este o infecție gravă a osului care poate apărea după o fractură, o rană deschisă sau o intervenție chirurgicală și care, netratată la timp, poate evolua spre o formă cronică. În 2025, 190 dintre cei 588 de pacienți tratați în Secția de Ortopedie Septică și Reconstructivă din cadrul IMSP Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie au fost diagnosticați cu osteomielită, la diferite segmente ale aparatului osteoarticular. Medicii atrag atenția că boala nu trebuie lăsată să evolueze de la sine și că, în formele complexe, tratamentul poate necesita intervenții chirurgicale și recuperare de lungă durată.

    Potrivit IMSP Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, osteomielita apare atunci când microorganismele ajung la nivelul osului prin sânge, printr-o fractură deschisă, printr-o plagă sau în urma unei intervenții chirurgicale. O categorie importantă este reprezentată de infecțiile asociate implanturilor ortopedice.

    „Osteomielita este o infecție gravă a osului. Poate apărea atunci când microorganismele ajung la nivelul osului prin sânge, printr-o fractură deschisă, printr-o plagă sau în urma unei intervenții chirurgicale. O categorie importantă este reprezentată de infecțiile asociate implanturilor ortopedice”, explică medicul ortoped-traumatolog Ștefan Ostahi, din cadrul Secției de Ortopedie Septică și Reconstructivă.

    Acesta susține că infecțiile osoase asociate intervențiilor chirurgicale sau implanturilor ortopedice sunt cazuri complexe, care necesită tratament individualizat.

    Cum se manifestă osteomielita

    Potrivit specialistului, manifestările bolii diferă în funcție de forma și evoluția infecției. În osteomielita acută, debutul poate fi brusc și poate fi însoțit de febră, durere, umflarea și înroșirea zonei afectate. Simptomele pot apărea rapid după o leziune sau după o intervenție chirurgicală.

    În cazul osteomielitei cronice, doctorul explică faptul că infecția poate persista o perioadă îndelungată. Pot exista perioade în care simptomele se atenuează, urmate de recidive. Pacientul poate avea dureri persistente sau repetate, umflarea zonei, secreții ori fistule la nivelul pielii.

    „Evoluția către forma cronică este favorizată de persistența țesutului osos necrotic, de vascularizația locală deficitară și de capacitatea microorganismelor de a forma biofilm, în special pe suprafața implanturilor. Aceste particularități fac ca infecția să fie mai dificil de eliminat”, explică medicul Ștefan Ostahi.

    Diagnosticul necesită mai multe investigații

    Potrivit IMSP Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, diagnosticul osteomielitei nu se bazează pe un singur test. Medicul ia în calcul simptomele, istoricul traumatismelor sau al intervențiilor și rezultatele investigațiilor.

    În funcție de caz, pot fi recomandate analize de sânge, radiografie, tomografie computerizată sau rezonanță magnetică. Uneori este necesară prelevarea unei probe de țesut sau os pentru examinare microbiologică și histopatologică.

    Identificarea microorganismului este importantă pentru alegerea tratamentului antimicrobian.

    „Tabloul clinic al osteomielitei cronice este variabil. Diagnosticul necesită corelarea datelor clinice cu investigațiile imagistice, markerii inflamatori și, în mod esențial, examinarea microbiologică și histopatologică a probelor tisulare profunde”, precizează traumatologul.

    Antibioticele nu sunt întotdeauna suficiente

    În tratamentul osteomielitei, antibioticele au un rol important, însă în formele cronice acestea nu sunt întotdeauna suficiente. Doctorul menționează că atunci când există os sau țesut necrozat și infectat, cu o circulație sanguină redusă, medicamentele pot ajunge mai greu la focarul infecțios.

    Din acest motiv, potrivit acestuia, tratamentul poate include îndepărtarea chirurgicală a țesutului infectat și necrozat, procedură numită debridare. În funcție de situație, medicii pot decide și îndepărtarea sau schimbarea implanturilor infectate și administrarea antibioticelor sistemice.

    „În cazurile cu pierderi importante de os, tratamentul poate continua cu reconstrucția defectului. Pot fi utilizate diferite tehnici reconstructive, în funcție de dimensiunea defectului și de starea pacientului. Scopul tratamentului nu este doar eliminarea infecției. Noi urmărim ca, în final, membrul afectat să fie stabil, funcțional și acoperit corespunzător de țesuturi moi„, spune Stefan Ostahi.

    Tratamentul osteomielitei cronice poate necesita implicarea mai multor specialiști: ortoped-traumatolog, microbiolog, specialist în boli infecțioase, chirurg plastician și kinetoterapeut. Fiecare are un rol în procesul de tratament, de la identificarea microorganismului și alegerea antibioticelor până la îndepărtarea focarului infecțios, reconstrucția osului și recuperarea funcției membrului.

    La ce semne trebuie să fie atent pacientul

    După o fractură, o intervenție chirurgicală sau o leziune, pacientul trebuie să se adreseze medicului dacă apar:

    • durere care se intensifică sau persistă;

    • roșeață, căldură locală sau umflarea zonei;

    • secreții la nivelul plăgii;

    • deschiderea sau vindecarea dificilă a unei răni;

    • febră, frisoane sau stare generală alterată;

    • reapariția simptomelor după o perioadă de ameliorare.

    Medicii recomandă ca aceste simptome să nu fie ignorate și ca pacientul să nu aștepte ca ele să dispară de la sine. Depistarea cât mai devreme a infecției și stabilirea unui tratament adecvat pot contribui la controlul bolii și la recuperarea membrului afectat.

    În anul 2025, în Secția de Ortopedie Septică și Reconstructivă au fost tratați 588 de pacienți, dintre care 190 au fost diagnosticați cu osteomielită la diferite segmente ale aparatului osteoarticular.

    Articole asemănătoare

    Cultură 10/11/2026

    Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” revine la Chișinău cu cea de-a XV-a ediție. Șase evenimente sunt programate în noiembrie

    RECOMANDATE 10/11/2026

    Cum scapi de umezeala din colțurile locuinței: câteva schimbări simple care pot preveni apariția mucegaiului

    Advertoriale 10/11/2026

    Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine cu cea de-a XI-a ediție la Chișinău, între 25-29 noiembrie 2026

    Populare în ultima lună
    12 mituri despre consumul de alcool demontate de specialiști: ce trebuie să știm despre efectele acestuia asupra sănătății
    04/11/2026509 Views
    Grai – locul în care gusturile se întâlnesc. Povestea celor doi Ioni și a chef-ului care aduce diversitate în bucătărie
    05/11/2026508 Views
    Fostul fotbalist Vadim Crîcimar s-a stins din viață la 38 de ani
    05/11/2026384 Views
    La 18 ani, lansează prima sa carte. Romanul este inspirat din documentare despre criminalistică
    06/11/2026367 Views
    Recomandate
    Cultură 10/11/20262 Mins Read7 Views

    Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” revine la Chișinău cu cea de-a XV-a ediție. Șase evenimente sunt programate în noiembrie

    Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” ajunge la cea de-a XV-a ediție și se va…

    Cum scapi de umezeala din colțurile locuinței: câteva schimbări simple care pot preveni apariția mucegaiului

    Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine cu cea de-a XI-a ediție la Chișinău, între 25-29 noiembrie 2026

    Care țară europeană pierde cei mai mulți bani din cauza grevelor

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” revine la Chișinău cu cea de-a XV-a ediție. Șase evenimente sunt programate în noiembrie

    Cum scapi de umezeala din colțurile locuinței: câteva schimbări simple care pot preveni apariția mucegaiului

    Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine cu cea de-a XI-a ediție la Chișinău, între 25-29 noiembrie 2026

    Cele mai populare

    12 mituri despre consumul de alcool demontate de specialiști: ce trebuie să știm despre efectele acestuia asupra sănătății

    Grai – locul în care gusturile se întâlnesc. Povestea celor doi Ioni și a chef-ului care aduce diversitate în bucătărie

    Fostul fotbalist Vadim Crîcimar s-a stins din viață la 38 de ani

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.