Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Clasamentul turiștilor: cine sunt cei mai politicoși, generoși și aventuroși călători

    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic

    Ghiozdanele prea grele pot afecta sănătatea copiilor. Cum poate fi redusă greutatea lor

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic

    01/09/20263 Mins Read262
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Zbătutul pleoapei este un fenomen frecvent și, de cele mai multe ori, inofensiv, asociat mai degrabă cu oboseala, stresul, lipsa somnului, consumul excesiv de cofeină sau suprasolicitarea ochilor decât cu un deficit de magneziu. Doctorița internistă Ludmila Grigoriu susține că, deși magneziul poate avea un rol în apariția spasmelor musculare atunci când există un deficit, o mișcare ocazională a pleoapei nu înseamnă automat că organismul are nevoie de suplimente. În majoritatea cazurilor, simptomele dispar de la sine, însă persistența sau asocierea cu alte manifestări poate necesita un consult medical.

    Potrivit doctoriței, miokimia palpebrală reprezintă contracții fine, involuntare, care apar de obicei la o singură pleoapă. Deși persoana care le simte le poate percepe foarte intens, pentru cei din jur acestea sunt adesea abia vizibile.

    De ce se zbate pleoapa

    Nu există întotdeauna o cauză exactă, însă fenomenul apare frecvent în perioadele de oboseală sau stres. Printre factorii care pot contribui se numără:

    • oboseala și lipsa somnului;
    • stresul și încordarea psihoemoțională;
    • consumul mare de cofeină;
    • suprasolicitarea ochilor;
    • uscăciunea sau iritația oculară.

    „Da, și un deficit important de magneziu poate provoca manifestări neuromusculare: crampe, spasme, tremor, fasciculații, uneori slăbiciune. Dar, de regulă, nu ne așteptăm ca singura manifestare a unui deficit de magneziu să fie o pleoapă care tresare din când în când. Suspiciunea devine mai justificată dacă există și alte simptome sau factori de risc pentru hipomagneziemie”, explică Ludmila Grigoriu.

    Printre acești factori se numără episoadele prelungite de diaree sau vărsături, malabsorbția, consumul excesiv de alcool, alimentația săracă în magneziu și utilizarea anumitor medicamente, inclusiv unele diuretice sau, în anumite situații, inhibitorii pompei de protoni.

    În aceste cazuri, medicul poate recomanda dozarea magneziului și corectarea unui deficit confirmat sau considerat foarte probabil.

    Ce putem face

    În cele mai multe cazuri, miokimia palpebrală dispare de la sine și nu necesită tratament medicamentos.

    Specialista spune că pentru reducerea episoadelor pot ajuta măsuri simple:

    • un somn suficient;
    • reducerea temporară a consumului de cofeină, dacă acesta este ridicat;
    • pauze regulate de la ecrane;
    • o hidratare adecvată;
    • tratarea eventualelor probleme de uscăciune sau iritație oculară.

    Când este recomandat un consult medical

    Potrivit doctoriței, un consult medical este indicat dacă mișcările persistă timp de câteva săptămâni, devin foarte frecvente sau deranjante, dacă ochiul se închide complet în timpul spasmelor ori dacă apar și alte simptome neurologice.

    „De exemplu, dacă spasmele implică progresiv și alți mușchi de pe aceeași jumătate a feței, nu mai vorbim despre simpla miokimie palpebrală și trebuie luate în calcul alte diagnostice, inclusiv spasmul hemifacial. Iar pentru o miokimie palpebrală tipică, izolată, fără alte simptome, nu avem nevoie din start de RMN cerebral, radiografie cervicală sau un pachet întreg de analize ca să vedem de la ce este. Uneori un simptom enervant este doar atât: enervant, dar benign”, conchide Ludmila Grigoriu.

    Articole asemănătoare

    Odihnă 01/09/2026

    Clasamentul turiștilor: cine sunt cei mai politicoși, generoși și aventuroși călători

    RECOMANDATE 01/09/2026

    Ghiozdanele prea grele pot afecta sănătatea copiilor. Cum poate fi redusă greutatea lor

    Cultură 01/09/2026

    Mai multe zile de vacanță pentru elevi. Cum este structurat noul an de studii 2026-2027

    Populare în ultima lună
    VIDEO/ „«DA!» printre tehnică, drapele și emoția sărbătorii”: un militar și-a cerut iubita în căsătorie de Ziua Independenței
    28/08/2026419 Views
    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic
    01/09/2026262 Views
    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru
    25/08/2026167 Views
    Un oltean și o moldoveancă au deschis primul magazin din Marea Britanie specializat în vinuri moldovenești
    25/08/2026157 Views
    Recomandate
    Odihnă 01/09/20262 Mins Read3 Views

    Clasamentul turiștilor: cine sunt cei mai politicoși, generoși și aventuroși călători

    Japonezii sunt considerați cei mai politicoși turiști din lume, în timp ce americanii sunt cei…

    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic

    Ghiozdanele prea grele pot afecta sănătatea copiilor. Cum poate fi redusă greutatea lor

    Mai multe zile de vacanță pentru elevi. Cum este structurat noul an de studii 2026-2027

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Clasamentul turiștilor: cine sunt cei mai politicoși, generoși și aventuroși călători

    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic

    Ghiozdanele prea grele pot afecta sănătatea copiilor. Cum poate fi redusă greutatea lor

    Cele mai populare

    VIDEO/ „«DA!» printre tehnică, drapele și emoția sărbătorii”: un militar și-a cerut iubita în căsătorie de Ziua Independenței

    Ți se zbate pleoapa? Ce poate însemna și când trebuie să mergi la medic

    A supraviețuit unui accident grav și l-a iertat pe șoferul care a lovit-o. Povestea Nolinei Pompărău, femeia accidentată de o mașină pe bd. Grigore Vieru

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.