Sosul pesto poate fi păstrat la congelator între trei și cinci luni, fără să-și piardă gustul, aroma și textura, dacă este congelat și decongelat corect. Secretul este porționarea înainte de congelare și evitarea recongelării, potrivit specialiștilor de la Cookist.
Pesto este unul dintre cele mai populare sosuri din bucătăria italiană și poate fi preparat cu ușurință acasă din busuioc proaspăt, parmezan, pecorino, muguri de pin, usturoi, ulei de măsline extravirgin și sare. Pentru că nu necesită preparare termică, poate fi făcut în cantități mai mari și păstrat pentru utilizări ulterioare.
Specialiștii precizează că, spre deosebire de frigider, unde pesto rezistă aproximativ cinci zile, în congelator poate fi păstrat între trei și cinci luni. Temperaturile scăzute încetinesc procesele care duc la alterarea ingredientelor și ajută la păstrarea culorii verzi, a consistenței și a aromei.
Cum se congelează corect
Pentru congelare sunt recomandate recipiente mici din sticlă sau plastic, cu închidere ermetică, forme pentru cuburi de gheață ori forme din silicon pentru brioșe. Recipientele trebuie să fie perfect curate și uscate, iar pesto trebuie porționat astfel încât fiecare recipient să conțină cantitatea necesară pentru o singură utilizare.
Este important ca recipientele să nu fie umplute până la refuz, deoarece preparatul își mărește ușor volumul în timpul congelării. De asemenea, nu este nevoie să se adauge un strat de ulei deasupra, așa cum se procedează atunci când pesto este păstrat la frigider.
Pentru o organizare mai bună, este recomandată etichetarea recipientelor cu data congelării, astfel încât sosul să fie consumat în intervalul optim.
Cum se decongelează
Cea mai sigură metodă este mutarea pesto din congelator în frigider și lăsarea lui la decongelat treptat. Dacă porțiile sunt mici, acesta se poate dezgheța și la temperatura camerei, atât timp cât recipientul rămâne închis și este ferit de surse directe de căldură.
Specialiștii atrag atenția că pesto nu trebuie încălzit în cuptorul cu microunde sau într-o tigaie pentru a grăbi decongelarea, deoarece temperaturile ridicate îi pot modifica gustul și textura.
Cum se folosește după decongelare
Pesto, fie proaspăt, fie decongelat, trebuie adăugat întotdeauna la finalul preparării, după ce pastele au fost luate de pe foc. De asemenea, dacă este folosit pentru pizza, focaccia sau bruschete, este recomandat să fie adăugat doar după coacere.
Odată decongelat, sosul nu trebuie recongelat. Dacă rămâne o cantitate neconsumată, aceasta poate fi păstrată la frigider și consumată în câteva zile.
Un sfat dacă îl păstrezi mai mult timp
Dacă intenționezi să păstrezi pesto aproape de limita maximă recomandată, adică până la cinci luni, Cookist recomandă să îl prepari fără parmezan și pecorino. Brânzeturile pot suferi modificări de gust și textură în timpul depozitării îndelungate, devenind mai acide și mai granulare. Acestea pot fi adăugate după decongelare, chiar înainte de servire, pentru a obține un sos cât mai apropiat de cel proaspăt preparat.
