Etichetele produselor joacă un rol esențial în protecția consumatorilor, oferind informații relevante care permit luarea unor decizii de cumpărare informate și responsabile. Fie că este vorba despre alimente sau produse nealimentare, eticheta ne ajută să înțelegem ce cumpărăm – de la compoziție și origine până la instrucțiuni de utilizare și termen de valabilitate. Pentru ca această informație să fie cu adevărat utilă, legislația prevede că mențiunile făcute pe etichetă trebuie să fie clare, lizibile şi inteligibile.
Află în continuare ce reprezintă, cum trebuie să fie și ce informații trebuie să conțină eticheta unui produs pentru ca aceasta să asigure dreptul consumatorului la o informare completă și corectă.
Nota integrală, elaborată de Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova în cadrul Campaniei Naționale de Informare a Consumatorilor „Drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!”, poate fi accesată AICI.
Fără o etichetare adecvată, produsul nu poate fi admis în comerț
În practică, se constată că mulți producători și comercianț fie nu cunosc, fie nu aplică în mod corespunzător prevederile legale privind etichetarea, ceea ce afectează, în mod direct, drepturile consumatorilor. Aceștia sunt adesea privați de informații esențiale care le-ar permite să facă alegeri informate, în concordanță cu preferințele și posibilitățile lor financiare. În unele cazuri, consumatorii sunt induși în eroare, fie prin lipsa informațiilor privind eventuale riscuri, fie prin utilizarea unor reclame înșelătoare care maschează caracteristicile reale ale produselor.
De asemenea, nu sunt puține situațiile în care etichetele sunt redactate într-un mod greu de înțeles, iar producătorii, deși respectă formal cerințele legale prin includerea informațiilor obligatorii, manifestă o lipsă de interes față de claritatea și accesibilitatea acestora. Astfel, consumatorii se confruntă adesea cu dificultăți în interpretarea informațiilor prezentate, ceea ce le limitează capacitatea acestora de a lua decizii în cunoștință de cauză. Astfel, în cazul în care o etichetă nu întrunește condițiile legale, produsul trebuie retras din comerț.
Ce reprezintă eticheta unui produs?
Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare definește eticheta ca fiind orice marcaj, marcă, semn, imagine sau altă descriere scrisă, imprimată, ștanțată, marcată, gravată ori tipărită pe ambalajul produsului sau atașată acestuia. În același timp, o serie de acte normative sectoriale oferă definiții specifice pentru etichetă, în funcție de domeniul reglementat, cum ar fi Legea nr. 119/2018 privind medicamentele de uz veterinar sau Legea nr. 67/2024 privind regimul explozivilor de uz civil.
Într-o înțelegere simplificată, eticheta este orice text, desen, marcaj sau simbol aplicat direct pe produs sau pe ambalajul acestuia, care oferă informații esențiale despre produs. Indiferent de forma sa, fie că este tipărită, lipită sau gravată, eticheta trebuie să fie clară, vizibilă, lizibilă și redactată în limba română.
Informații obligatorii pentru produsele alimentare
O etichetă pentru produsele alimentare trebuie să includă minim următoarele informații:
- Denumirea produsului;
- Lista ingredientelor. Există însă și excepții de la obligativitatea listei de ingrediente. Aceasta nu este necesară pentru:
- fructele și legumele proaspete care nu au fost curățate, tăiate sau tratate;
- apele carbogazoase, dacă descrierea produsului indică faptul că sunt carbogazoase;
- oțeturile obținute exclusiv prin fermentarea unui singur produs de bază, fără ingrediente adăugate;
- brânzeturile, untul, laptele și smântâna fermentată, dacă nu conțin alte ingrediente în afară de produsele lactate, enzimele, culturile de microorganisme necesare producerii acestora și sarea (în cazul anumitor tipuri de brânzeturi);
- produsele alimentare formate dintr-un singur ingredient, atunci când denumirea produsului este identică cu numele ingredientului sau îl identifică fără echivoc.
- Cantitatea ingredientelor;
- Data limită de consum și data durabilității minimale;
- Condițiile de păstrare și/sau utilizare;
- Țara de origine sau locul de proveniență;
- Instrucțiuni de utilizare;
- Denumirea și adresa producătorului șl/sau a distribuitorului;
- Valoarea nutrițională;
- Limba etichetei: Toate informațiile trebuie să fie redactate în mod obligatoriu în limba română, dar pot fi adăugate și în alte limbi pentru accesibilitate extinsă.

Ce informații trebuie să conțină obligatoriu eticheta unui produs nealimentar
În cazul produselor nealimentare, consumatorii trebuie să fie informați prin elemente de identificare și caracteristicile produsului, înscrise vizibil și ușor de citit pe produs, etichetă, ambalaj, în cartea tehnică, instrucțiunile de utilizare sau în alte documente care însoțesc produsul.
O etichetă pentru un produs nealimentar trebuie să conțină, cel puțin, următoarele informații:
- Denumirea produsului – aceasta trebuie să fie clară și ușor de identificat, astfel încât consumatorul să poată recunoaște rapid natura și destinația produsului.
- Caracteristicile principale – eticheta trebuie să indice masa sau volumul, compoziția, principalele caracteristici calitative, aditivii utilizați, eventualele riscuri, modul de utilizare, manipulare, depozitare și păstrare, contraindicațiile, țara de origine, termenul de garanție, durata de funcționare, termenul de valabilitate și data fabricării, după caz.
- Compoziția materialelor – trebuie specificate materialele și substanțele din care este fabricat produsul. Dacă acesta conține substanțe care pot provoca reacții alergice, precum latexul, nichelul sau anumite arome sintetice, acest lucru trebuie menționat în mod explicit.
- Datele producătorului sau importatorului – eticheta trebuie să includă denumirea, marca și adresa producătorului sau a importatorului, precum și informații privind lotul sau seria de fabricație, necesare pentru identificarea produsului în cazul unor retrageri de pe piață sau verificări de calitate.
- Instrucțiuni privind reciclarea și eliminarea produsului – pentru anumite categorii de produse, precum baterii și acumulatori, echipamente electrice și electronice, vehicule, uleiuri, ambalaje sau anvelope, eticheta trebuie să conțină informații despre colectarea separată și reciclarea acestora. De asemenea, trebuie să fie indicate simbolurile specifice și mențiunea că produsul nu trebuie aruncat împreună cu deșeurile menajere.
- Instrucțiuni de utilizare și avertismente – eticheta trebuie să ofere explicații clare privind modul corect de utilizare și să includă avertismente referitoare la eventualele riscuri pentru sănătate sau siguranță în cazul utilizării necorespunzătoare.
- Marcajul CE – produsele care respectă standardele europene de siguranță, sănătate și protecție a mediului poartă marcajul CE. Acesta trebuie să fie vizibil, lizibil și aplicat direct pe produs sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj.
Totodată, producătorii sunt obligați să furnizeze informații privind utilizarea, depozitarea și transportul în siguranță al produsului, iar comercianții trebuie să le pună la dispoziția consumatorilor pentru a asigura folosirea corectă și în condiții de siguranță a acestuia.


