La 73 de ani, Ana Cotruță, din Selemet, Cimișlia, trăiește singură într-o casă pe care o numește chiar ea „un fel de muzeu”. Acolo păstrează prosoape vechi, țesături, cântece și amintiri moștenite de la mama și bunica ei. Toți oaspeții de peste hotare care ajung în sat cu diferite ocazii îi trec neapărat pragul.
Pe 7 iunie, femeia urmează să expună o parte din lumea sa la cea de-a VI-a ediție a Festivalului „iProsop” – unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale din sudul R. Moldova, dedicat prosopului țesut manual, tradițiilor locale și patrimoniului cultural transmis din generație în generație. Centrul satului va găzdui mai multe povești legate de tradițiile locului. În spatele uneia dintre aceste povești se află și viața Anei Cotruță, femeia care nu doar a păstrat și a promovat tradițiile, dar a și muncit 54 de ani cu multă dedicație, ajungând astăzi să primească o pensie de doar 3256 de lei.
„Le știu de mic copil”, spune Ana Cotruță atunci când este întrebată de unde a învățat să coase, să țese și să păstreze lucrurile vechi, tradiționale ale casei. Pentru ea, tradiția a fost în casă, lângă mama și bunica sa. „Mâca, mama țeseau, dar eu pe lângă dânsele. Am prins firul și le țin minte”, povestește femeia. Pentru Ana Cotruță, prosopul nu a fost vreodată o simplă bucată de pânză. Prosopul reprezintă legătura sa cu mama, cu bunica, cu rădăcinile satului. De altfel, în casa femeii se păstrează un prosop moștenit de la bunica ei. Spune că are peste o sută de ani. Nu știe exact câți, dar știe că păstrează pecetea timpului în care fiecare lucru era făcut cu multă răbdare, având și mult rost.
„Nu pot să vă redau anume câți ani are, dar peste 100 de ani are precis”, spune ea. Pentru Ana Cotruță, prosopul este o mărturie despre viața satului, despre oameni, despre ritualuri și despre felul în care orice familie marca cele mai importante momente din viață. „Prosopul este o mare bogăție pentru bătrânii noștri”, spune ea. În trecut, prosopul însoțea omul de la naștere până la înmormântare. Era nelipsit la botez, la nuntă, în casă, în ritualuri și în cele mai importante evenimente din viață. La nunți, povestește Ana, se legau uneori peste o sută de prosoape. Ele nu erau simple podoabe, ci semne ale respectului, ale muncii și ale tradițiilor. Da, pe timpuri, prosoapele erau prezente peste tot: la naștere, la nuntă, în casă, la sărbători și la înmormântări. De la naștere până la moartea unui om erau folosite peste 160 de prosoape.
„Casa o țin ca pe o icoană”
Ana Cotruță s-a născut, a crescut și a rămas în satul din care a emigrat în 27 de țări ale lumii circa o treime din numărul total de locuitori. Într-o casă veche, adună podoabe lucrate de mâna sa ori păstrate de la mama, bunica ori străbunica ei. O numește „un fel de muzeu”. Așa îi zice ea. De fapt, este muzeul unei vieți. „Eu o țin ca pe o icoană această casă”, spune femeia.
Prin casa ei au trecut de-a lungul anilor mai mulți oaspeți străini – austrieci, norvegieni, americani – curioși să cunoască tradițiile satelor noastre. Ori de câte ori a avut oaspeți, le-a arătat ce avea mai de preț: prosoape, cusături, obiecte vechi, dar le-a depănat și amintiri.
Pe 7 iunie, Ana Cotruță urmează să ducă o parte din aceste lucruri în centrul satului. Spune că va amenaja acolo un spațiu similar celui din casa ei, ca oamenii să vadă cum arăta odinioară o gospodărie în care prosopul, catrința și țesătura aveau locul și rostul lor. „Luăm tot din casa asta, mi le dau jos, acolo mi se dă un cort mare și fac aranjamentul cum e în casă”, povestește ea.
O viață între tutun, grădiniță și tradiție populară ori singurătatea și cântecul
Viața Anei Cotruță nu a fost ușoară. Tatăl i-a murit când avea doi ani. Mama a rămas cu patru copii. Femeia își amintește sărăcia în care a trăit fără să se plângă. „Eram aproape, împreună, ar fi păcat să mă plâng. Am fost dintr-o familie săracă și trebuia să muncim ca să ne hrănim și să trăim”, spune Ana.
A muncit 40 de ani la tutun. Din acea perioadă își amintește oamenii, drumurile, cântecele și forfota dimineților. „Ne duceam dimineața cântând, seara veneam tot cântând. N-am ce să spun”, povestește femeia.
După anii munciți la tutun, Ana Cotruță a lucrat 14 ani la grădinița de copii din sat – a fost dădacă, dar a și cusut costume populare pentru copii, împodobite cu simboluri tradiționale. Spune că unele discipole ale sale au deprins de la ea pasiunea pentru țesut și brodat, dar, cu timpul, au plecat din sat și duse au fost. A cusut, a țesut, a făcut horboțică, a lucrat cu andrelele… Astăzi, vederea nu o mai ajută. Spune că nu poate citi nici cu ochelari și că vede tot mai greu.
Ana Cotruță locuiește singură. Soțul i-a murit acum 17 ani, iar copii nu a avut. Întrebată cum suportă singurătatea, răspunde simplu: „Eu cânt mult.” A cântat în ansamblu, a cântat la sărbători și păstrează cântecele auzite de la mama ei. Își amintește o romanță veche, despre dragoste și despărțire, pe care o cântă și astăzi. „O țin tot ca pe icoană”, spune femeia despre cântecul moștenit de la maică-sa. Cântecul și prosopul o ajută să păstreze vie memoria satului. „Păcat că totul pare să se termine: oamenii pleacă, copiii satului se duc în alte țări, iar bătrânii rămân tot mai singuri”, spune Ana Cotruță.
„Am lucrat 54 de ani. Acum am o pensie de 3256 de lei”
Povestea Anei Cotruță deschide și o altă realitate: viața celor care au muncit zeci de ani în perioada sovietică și acum ajung să trăiască din pensii mici. Femeia spune că primește 3256 de lei pensie. După anii lucrați la tutun și la grădiniță, spune că a încercat să înțeleagă dacă pensia i-ar putea fi reexaminată, dar nu știe unde și cum să se adreseze. „Nici nu știu cui să mă jelui”, spune ea.
Chiar dacă a muncit și după pensionare, specialiștii de la asistența socială din raion i-ar fi spus că nu i se cuvine vreo majorare. Ea singură, neavând copii și nepoți, nu poate aplica online la reexaminarea pensiei. „N-am făcut, nici n-am știut, nici nimeni nu mi-a spus”, zice ea despre posibilitatea de a cere reexaminarea pensiei.
Ana Cotruță vorbește cu drag despre satul ei. Îl vede frumos, așezat, cu biserică, muzeu, casă de cultură, piață, stadion și locuri care dau sens comunității. Pentru ea, satul este „rădăcina rădăcinilor”.
Pe 7 iunie, când prosoapele vechi vor fi scoase din case și arătate lumii, Ana Cotruță va fi acolo cu lucrurile ei, cu amintirile ei și cu o lecție pe care nu o spune apăsat, dar care se înțelege din fiecare frază: patrimoniul nu stă doar în muzee, ci și în casele vârstnicilor care încă își amintesc cum se țesea, cum se cânta și cum se trăia.
Într-un prosop vechi de peste o sută de ani se poate citi întreaga viață a Anei Cotruță, iar pensia ei de 3256 de lei dezvăluie atitudinea unui stat tânăr față de vârstnicii care, prin munca lor, au păstrat satele vii.
În acest an, iProsop va reuni peste 30 de meșteri populari autohtoni și de peste hotare, ansambluri folclorice, artiști consacrați și colective etnice găgăuze, bulgare și ucrainene, care vor prezenta cele mai frumoase colecții de prosoape. Vizitatorii vor admira expoziții de prosoape din colecții muzeale și private, vor putea procura obiecte tradiționale. În spațiul „Casa Mare”, meșterițele vor demonstra tehnici tradiționale de țesere și vor oferi lecții practice pentru doritori, iar Ana Cotruță va readuce în actualitate povești despre tradiția țeserii prosopului în Selemet, care ține deja peste un secol.
Aneta GROSU, ZdG