Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    „Edmond” – în premieră la Teatrul Eugene Ionescu

    Cât alcool și câte țigări ai voie să iei cu tine când călătorești în țările UE

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Cultură

    (VIDEO) Romi, fetița din Uganda care vorbește fluent româna. Tânăra din R. Moldova care a filmat clipurile virale povestește despre călătoria în Africa

    09/11/20254 Mins Read793
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Un clip emoționant cu Romi, o fetiță din Uganda care vorbește aproape perfect limba română, a cucerit internetul, adunând milioane de vizualizări pe TikTok și Instagram. Imaginile cu ea au fost publicate de Cristina Nicolai, o tânără originară din Republica Moldova, care, împreună cu soțul ei, a vizitat Africa în luna septembrie. Cine este Cristina și cum a ajuns să trăiască această experiență unică — aflăm în continuare.

    Vezi și: Cine este „daebator”, creatorul de conținut care-i „taxează” cu umor pe influenceri și politicieni. De la glume între prieteni, la clipuri virale pe rețelele sociale

    @cristinanicolai1 #uganda #🇺🇬 #africa ♬ sunet original – Cristina Nicolai

    De ce Africa?

    „De mică am fost învățată de către familia mea ca din puținul meu să fac parte și celor ce au mai puțin decât mine”, povestește Cristina Nicolai pentru cititorii ZdGust.md.

    Visul ei de a ajunge în Africa a prins contur după ce a ascultat poveștile unor oameni care au trăit experiențe acolo.

    „Mi-am pus în minte că atunci când o să cresc și o să muncesc mult, o să ajut și eu pe cei care nu au”, spune ea.

    Cristina s-a născut în satul Mateuți, raionul Rezina, și a crescut într-o familie care a învățat-o încă din copilărie ce înseamnă bunătatea și generozitatea. A absolvit Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău, iar de patru ani locuiește împreună cu soțul ei, Vitalie Maftei, în Germania, unde sunt deja cetățeni ai acestei țări.

    Cristina lucrează la un hotel, unde pregătește micul dejun pentru oaspeți, iar în paralel și-a urmat pasiunea pentru fotografie, deschizând un mic studio propriu în München.

    De la vis la realitate: călătoria Cristinei și a lui Vitalie în Africa

    Cristina povestește că văzuse filme și auzise mărturiile unor persoane care fuseseră în Africa și care relatau experiențele trăite acolo. Astfel i s-a născut visul de a ajunge și ea pe continentul african.

    „Împreună cu soțul meu, Vitalie Maftei, am reușit să-mi realizez acest vis de a ajunge în Africa. El a fost cel care m-a ajutat și susținut în această idee, chiar dacă bugetul familiei noastre a avut un pic de suferit”, spune Cristina, adăugând că, odată ajunși acolo, au mai împrumutat bani de la prieteni pentru a putea ajuta cât mai multe persoane.

    Cum a cunoscut-o pe Rominet, fetița din Uganda care vorbește aproape perfect româna

    În luna septembrie, visul Cristinei de a ajunge în Africa a devenit realitate. Ea a luat legătura cu familia Mureșan (Cristina și Dani), o familie de misionari care trăiesc în satul Katerera, Uganda – o localitate cu peste 10 000 de locuitori. Pe 11 septembrie, după o perioadă de pregătiri, Cristina și Vitalie au pornit spre aventura africană.

    „A fost o experiență de milioane, chiar dacă am avut și mici peripeții”, povestește Cristina. Ea spune că a rămas impresionată de bucuria și recunoștința oamenilor pe care i-a întâlnit, în ciuda lipsurilor materiale: „Acești oameni, copii, nu au nimic, dar ei totuși erau fericiți și mulțumiți pentru puținul lor”.

    Cristina și Vitalie alături de copiii din Katetera, la o școală din localitate

    În timpul vizitei, Cristina a cunoscut-o pe Rominet, fetița care a cucerit milioane de oameni prin felul în care vorbește limba română.

    „Am rămas plăcut surprinsă să o aud cât de bine vorbea româna și este uimitor că a reușit să învețe româna doar din auzite”, spune tânăra.

    Romi se află în grija misionarului Dani Mureșan încă de la vârsta de trei ani, iar faptul că a crescut într-un mediu în care se vorbea româna, i-a permis să învețe limba natural, doar prin ascultare.

    @cristinanicolai1 Ca răspuns pentru @🦁Flori 🌺 #uganda #africa #🇺🇬 #Romidinuganda ♬ sunet original – Cristina Nicolai

    După ce s-a întors în Germania, Cristina a păstrat legătura cu familia Mureșan: „Am vorbit cu Cristina, soția lui Dani, și mi-a trimis poze cu Romi. Mi-a povestit cum îi merge și ce mai face”.

    Romi, pe numele complet Rominet, fetița din Uganda care vorbește româna fluent

    Mai multe poze din aventura africană a Cristinei și a lui Vitalie găsiți AICI.

    Următoarea destinație?

    După prima experiență din Africa, Cristina și soțul ei își doresc să revină cel puțin încă o dată.

    „Avem în plan să mergem și anul viitor, sperăm că totul va decurge bine”, spune ea.

    Recent, cei doi au primit cetățenia germană și deja își planifică următoarea călătorie – America. Cristina povestește că amândoi sunt pasionați de călătorii și adoră să descopere culturi noi, tradiții diferite și să acumuleze experiențe inedite.

    Articole asemănătoare

    Muncă 26/02/2026

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    Advertoriale 26/02/2026

    „Edmond” – în premieră la Teatrul Eugene Ionescu

    Odihnă 26/02/2026

    Cât alcool și câte țigări ai voie să iei cu tine când călătorești în țările UE

    Populare în ultima lună
    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură
    24/02/2026389 Views
    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor
    24/02/2026257 Views
    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026
    25/02/2026229 Views
    Ce spun psihologii despre persoanele care nu postează pe rețelele sociale
    25/02/2026159 Views
    Recomandate
    Muncă 26/02/20262 Mins Read19 Views

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    Dacă urmărești ce se întâmplă în sectorul financiar și economic, cu siguranță ai auzit măcar…

    „Edmond” – în premieră la Teatrul Eugene Ionescu

    Cât alcool și câte țigări ai voie să iei cu tine când călătorești în țările UE

    Primul bebeluș născut după un transplant de uter de la un donator decedat. Premieră medicală în Marea Britanie

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    De ce cresc prețurile? Tot ce trebuie să știi despre inflație

    „Edmond” – în premieră la Teatrul Eugene Ionescu

    Cât alcool și câte țigări ai voie să iei cu tine când călătorești în țările UE

    Cele mai populare

    Paula Erizanu, despre bunica sa Maria: cum a devenit populară pe TikTok datorită pasiunii pentru lectură

    Violonistă din Republica Moldova, recital la Casa Albă, în cadrul Cinei Guvernatorilor

    Noi reguli la frontiera cu România: Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene se extinde din martie 2026

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.