O echipă de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a folosit Inteligența Artificială de tip generativ pentru a obține două noi potențiale antibiotice, care ar putea ucide gonoreea rezistentă la medicamente și SURM (Staphilococcus aureus rezistent la meticilină), transmite Mediafax.ro.
Medicamentele au fost concepute atom cu atom de către AI și au ucis superbacteriile în teste de laborator și pe animale. Desigur, cei doi compuși mai au nevoie de testări suplimentare, ani de perfecționare și studii clinice înainte să fie propuse pacienților.
Cum a ajuns IA să creeze medicamentele
Oamenii de știință au antrenat AI-ul oferindu-i structura chimică a unor compuși cunoscuți, împreună cu date despre măsura în care aceștia încetinesc creșterea diferitelor specii de bacterii.
Astfel, AI a învățat cum sunt afectate bacteriile de diferite structuri moleculare, alcătuite din atomi precum carbon, oxigen, hidrogen și azot.
Au fost testate două abordări pentru proiectarea de noi antibiotice cu ajutorul AI. Prima a identificat un punct de plecare promițător căutând într-o bibliotecă de milioane de fragmente chimice, de opt până la 19 atomi, și a construit de acolo. A doua a oferit AI-ului libertate totală încă de la început. Procesul de proiectare a eliminat, de asemenea, orice compus prea asemănător cu antibioticele existente.
„Suntem entuziasmați pentru că am demonstrat că inteligența artificială generativă poate fi folosită pentru a crea antibiotice complet noi”, a declarat profesorul James Collins, de la MIT, pentru BBC. „AI ne poate ajuta să concepem molecule ieftin și rapid și, în acest fel, să ne extindem arsenalul și să ne ofere un avantaj în lupta noastră de inteligență împotriva genelor superbacteriilor.”
Totuși, acestea nu sunt pregătite pentru teste clinice, iar medicamentele vor necesita rafinare – estimată la încă unu sau doi ani de muncă – înainte ca lungul proces de testare pe oameni să poată începe.