Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului

    Unde mergem în weekend: selecție de evenimente și spectacole

    Candida la bărbați sau balanopostita fungică: de multe ori doar un semnal, nu problema reală

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    RECOMANDATE

    Durerile de cap explicate de neurolog: tipuri, tratamente și când să mergi la medic

    23/02/20265 Mins Read770
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Deși majoritatea oamenilor nu merg la medic pentru durerile de cap, acestea sunt cel mai frecvent simptom cu care pacienții se adresează unui neurolog. Medicul neurolog Olga Gavriliuc explică ce tipuri de dureri de cap există, care sunt cauzele și cum pot fi tratate.

    Olga Gavriliuc, medic neurolog, doctor în științe medicale

    Teama de tumori cerebrale, anevrisme sau alte boli grave apare adesea atunci când oamenii experimentează o durere de cap severă. Din fericire, situațiile periculoase sunt rare.

    Conform Olgăi Gavriliuc, durerile de cap primare sunt mult mai frecvente decât cele secundare (cele care indică o problemă medicală). Doar 1 din 10 persoane suferă de o durere de cap secundară. Restul, adică 90%, se confruntă cu dureri de cap primare.

    Există aproximativ 150 de tipuri de dureri de cap primare, cele mai comune fiind:

    • cefaleea de tip tensional;
    • migrena;
    • cefaleea de tip cluster.

    Cum le recunoști

    Cefaleea tensională este, de regulă, surdă, mai puțin intensă și poate dura între 30 de minute și 7 zile. Este adesea descrisă ca o senzație de „strângere” sau presiune în jurul capului și apare pe fond de stres, oboseală sau postură incorectă.

    Migrena are caracter pulsatil, se agravează la mișcare și este însoțită frecvent de greață, fotofobie (sensibilitate la lumină) și fonofobie (sensibilitate la zgomot). Poate dura între 4 și 72 de ore și este declanșată de factori precum alimentația, stresul sau schimbările hormonale. 

    Top 3 cei mai importanți factori care contribuie la apariția migrenei, potrivit neurologei, sunt:

    1. Predispoziția genetică – dacă unul dintre părinți suferă de migrenă, riscul ca și copilul să dezvolte această afecțiune crește de 2–3 ori;
    2. Dezechilibrul neurochimic – scăderea nivelului de serotonină determină dilatarea vaselor de sânge și activarea unor căi nervoase care provoacă durerea specifică migrenei;
    3. Factorii declanșatori din viața de zi cu zi – stresul, somnul insuficient sau, dimpotrivă, excesiv, anumite alimente (precum brânzeturile maturate sau vinul roșu), dezechilibrele hormonale la unele femei, precum și expunerea la lumină puternică.

    Cefaleea cluster provoacă o durere unilaterală, extrem de intensă, localizată în jurul ochiului, tâmplei sau maxilarului superior. Atacul durează între 15 și 90 de minute, apare de 1–4 ori pe zi și trezește adesea pacientul după 1–2 ore de somn.

    În afara durerii intense, cefaleea de tip cluster este adesea însoțită de simptome specifice, precum înroșirea ochiului, lăcrimarea sau congestia nazală – adesea confundate cu o rinită. Spre deosebire de migrenă, această afecțiune apare mai frecvent la bărbați, în special la cei cu vârsta între 20 și 50 de ani.

    Un aspect interesant al acestei forme de cefalee este caracterul său sezonier. Multe persoane observă o creștere a frecvenței atacurilor în anumite perioade ale anului, în special primăvara și toamna.

    Tratamentul durerilor de cap

    Planurile de tratament pot include:

    • medicamente pentru crize acute – antiinflamatoare nesteroidiene pentru dureri moderate sau triptani pentru migrene severe;
    • medicamente preventive – beta-blocante, anticonvulsivante, antidepresive (doze administrate gradual, la recomandarea medicului);
    • schimbări în stilul de viață – exerciții fizice regulate (de 3 ori pe săptămână), mese regulate și o rutină de somn stabilă;
    • metode complementare – biofeedback, tehnici de relaxare, yoga.

    Probleme asociate

    Persoanele care suferă de dureri de cap cronice se pot confrunta și cu alte afecțiuni: depresie, tulburări de anxietate, hipertensiune arterială sau obezitate. Acestea pot influența modul de gestionare a durerilor de cap și în astfel de cazuri, este important să se ceară ajutor medical specializat.

    Ce trebuie să știți înainte de consultația la neurolog

    Dacă aveți dureri de cap și vă pregătiți pentru o vizită la medicul neurolog, doctorița Olga Gavriliuc recomandă să fiți pregătiți să răspundeți la câteva întrebări esențiale:

    • Localizarea durerii – unde se resimte cel mai intens disconfortul? Într-o singură parte a capului, în zona frunții, la ceafă sau difuz?
    • Caracterul durerii – este o durere care pulsează, înțeapă, apasă sau sfredelește? Tipul durerii poate oferi indicii importante despre natura afecțiunii.
    • Frecvența episoadelor – cât de des apar durerile de cap? Zilnic, săptămânal, lunar?
    • Simptomele asociate – apar și alte manifestări, precum greață, vărsături, sensibilitate la lumină sau la sunete?
    • Medicația utilizată – ce medicamente luați, în ce doze și cu ce rezultate? Cât de repede își fac efectul și dacă, în timp, eficiența lor s-a modificat?

    Alte tipuri de dureri de cap

    Cefaleea indusă de medicamente. Paradoxal, medicamentele folosite pentru tratarea durerilor de cap pot, prin abuz, să le provoace. Dacă aveți dureri frecvente și luați medicamente (cu sau fără prescripție) mai mult de 10–15 zile pe lună, este posibil să fie vorba de cefalee cauzată de abuzul medicamentos. Întreruperea trebuie făcută doar sub supravegherea medicului.

    Cefaleea sinusală. Sinuzita acută provoacă durere în jurul nasului, ochilor și obrajilor, accentuându-se la aplecare. De obicei, dispare odată cu tratarea infecției și nu este o cauză frecventă a durerilor cronice.

    Cefaleea provocată de înghețată. Unele persoane resimt o durere scurtă și ascuțită la consumul de alimente reci. Pentru a o evita, mâncați mai încet și încălziți puțin alimentele în gură înainte de a le înghiți.

    Cefaleea cauzată de hipertensiune. Doar valorile foarte ridicate ale tensiunii pot provoca dureri de cap; în majoritatea cazurilor, hipertensiunea nu are simptome.

    Cefaleea cauzată de efort fizic. Efortul fizic intens poate declanșa dureri de cap. Încălzirea fizică treptată sau administrarea unui antiinflamator înainte de activitate pot preveni episoadele dureroase.

     

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 13/03/2026

    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului

    Advertoriale 13/03/2026

    Unde mergem în weekend: selecție de evenimente și spectacole

    RECOMANDATE 13/03/2026

    Candida la bărbați sau balanopostita fungică: de multe ori doar un semnal, nu problema reală

    Populare în ultima lună
    „Copiii mici nu înțeleg decât prin durere”. Declarațiile influenceriței Marina Cârnaț despre disciplinarea copiilor. Avocatul Poporului, ONG-uri și psihologi condamnă mesajul
    12/03/20265.626 Views
    „Este un gest de solidaritate cu colegii mei”. Regizorul Petru Hadârcă își retrage candidatura de la Premiile UNITEM 2026
    10/03/20261.159 Views
    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului
    13/03/20261.129 Views
    Reacția Marinei Cârnaț la criticile din spațiul public: „Era vorba despre intervenția rapidă a mea ca mamă, nu despre susținerea violenței”
    12/03/20261.106 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 13/03/20263 Mins Read1.129 Views

    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului

    Familia Cârnaț a fost vizitată de poliție și de alți șase reprezentanți ai instituțiilor responsabile…

    Unde mergem în weekend: selecție de evenimente și spectacole

    Candida la bărbați sau balanopostita fungică: de multe ori doar un semnal, nu problema reală

    Inteligența artificială face temele elevilor: unde se termină ajutorul și când încep problemele?

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului

    Unde mergem în weekend: selecție de evenimente și spectacole

    Candida la bărbați sau balanopostita fungică: de multe ori doar un semnal, nu problema reală

    Cele mai populare

    „Copiii mici nu înțeleg decât prin durere”. Declarațiile influenceriței Marina Cârnaț despre disciplinarea copiilor. Avocatul Poporului, ONG-uri și psihologi condamnă mesajul

    „Este un gest de solidaritate cu colegii mei”. Regizorul Petru Hadârcă își retrage candidatura de la Premiile UNITEM 2026

    Familia Cârnaț, vizitată de poliție și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția copilului

    © 2026 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.