Te-ai uitat vreodată în frigider și ai simțit nevoia să-l „umpli”, chiar dacă ai deja mâncare suficientă? Sau ai aruncat alimente expirate, cu sentimentul că „data viitoare o să fiu mai atent(ă)”? Risipa alimentară a devenit una dintre cele mai mari probleme moderne, atât pentru mediu, cât și pentru sănătatea noastră, scrie G4Food.
Mulți oameni asociază frigiderul plin cu siguranța, abundența și grija față de familie. „Mai ales dacă în copilărie au existat lipsuri alimentare, tendința de a avea mereu ceva în casă este o formă de protecție emoțională. Reducerile de tip „2+1 gratis” sau „pachet economic” ne fac să cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Par o afacere bună, dar adesea duc la aruncarea alimentelor” susține nutriționista Tania Fântână.
Oamenii tind să cumpere „după poftă”, fără o listă clară, ceea ce duce la achiziționarea unor produse care nu se potrivesc între ele și se strică înainte de a fi folosite. Astfel, ajung să cumpere mai mult decât au nevoie și să cheltuiască sume mari de bani pe alimente risipite.
„Un frigider plin poate da iluzia de ordine și control, mai ales în perioade stresante. În realitate, e doar o formă de anxietate mascată. Poate ați observat că cele mai impulsive cumpărături le faceți atunci când nu sunteți bine cu emoțiile voastre”, susține specialista.
Pentru mulți oameni, un frigider plin reprezintă un simbol al stabilității și al siguranței într-o lume imprevizibilă. Totuși, atunci când este prea plin, conținutul devine greu de observat, iar mâncarea se risipește, uitată printre rafturi. Problema este accentuată și de teama de a rămâne fără provizii — o frică profundă, legată de instinctul de supraviețuire, întâlnită mai ales la cei care au traversat perioade economice dificile.
Alimente care nu trebuie niciodată consumate după data expirării
Sunt produse care, odată trecute de termen, pot deveni periculoase chiar dacă „arată bine”. Printre ele:
- Carne crudă, pui, pește – pot dezvolta bacterii periculoase (Salmonella, Listeria, E. coli). Produsele animale nu ar trebui niciodată consumate după data expirării.
- Ouă crude sau fierte, ori preparate ce le conțin (maioneză etc.) – risc major de contaminare bacteriană.
- Lactate (brânzeturi moi, iaurt, lapte) – pot fermenta necontrolat și provoca toxiinfecții.
- Preparatele gătite (mâncare de prânz, supe, sosuri) – nu se păstrează mai mult de 2-3 zile, chiar la frigider.
- Fructe de mare – nu se consumă niciodată după termen, nici dacă miros „ok”.
Alimente care pot fi consumate și după data înscrisă pe ambalaj
Aici e important să facem diferența între:
- „A se consuma până la…” → termen strict de siguranță alimentară (produse perisabile).
- „A se consuma de preferință înainte de…” → termen de calitate, nu de siguranță.
Produse care pot fi consumate și după data indicată, dacă arată și miros normal:
- Paste uscate, orez, făină, biscuiți, cereale (nepreparate).
- Conserve nedesfăcute.
- Ciocolată, cafea, condimente uscate.
- Produse congelate, dacă au fost păstrate corect.
La ce aspecte organoleptice să fim atenți
Când avem dubii, e important să observăm cu atenție mirosul, gustul, textura și culoarea:
- Miros acru, rânced sau metalic → aruncă produsul.
- Textură vâscoasă, mucilaginoasă → semn de alterare.
- Schimbări de culoare (carnea devine gri, lactatele se separă) → nu risca.
- Ambalaj umflat sau deschis → semn clar de dezvoltare bacteriană.
Le dăm copiilor alimente expirate?
Niciodată.
Copiii au un sistem imunitar mai sensibil. Chiar și o cantitate mică de bacterii poate declanșa vărsături, diaree severă sau infecții digestive.
Produsele expirate sau păstrate incorect pot duce la:
- Toxiinfecții alimentare;
- Dezechilibre electrolitice (prin deshidratare);
- Afectarea florei intestinale și a imunității.
Cum putem reduce risipa alimentară
- Planifică mesele pe 3-4 zile și cumpără strict ce ai nevoie.
- Când cumperi un produs, uită-te mereu la data de expirare. Dacă o faci acasă, e deja cam târziu – mai ales dacă ai cumpărat o cantitate mare, puțin probabil de consumat la timp.
- Fă ordine săptămânal în frigider, pune în față produsele cu termen mai scurt.
- Gătește cantități moderate și congelează surplusul.
- Folosește resturile inteligent – legumele pot deveni supe, fructele pot merge în smoothie-uri.
- Donează alimentele neperisabile dacă nu le vei consuma.