Administrarea zilnică a suplimentelor cu colagen poate întineri aspectul pielii prin creșterea elasticității și a nivelului de hidratare, însă nu poate preveni apariția ridurilor, transmite BBC, citând o analiză științifică publicată pe „Aesthetic Surgery Journal Open Forum”.
Experții au evaluat dovezile disponibile și afirmă că au un grad ridicat de încredere că pastilele sau pudra de colagen oferă „anumite beneficii reale” pentru piele atunci când sunt administrate pe termen mai lung, însă nu reprezintă o soluție rapidă.
Potrivit rezultatelor a 113 studii care au implicat aproape 8.000 de persoane, suplimentele ar putea, de asemenea, să reducă uzura articulațiilor, durerea și rigiditatea asociate artritei.
Colagenul este un tip de proteină produs în mod natural de organism, însă nivelul său scade odată cu înaintarea în vârstă. Acesta susține și întărește pielea, unghiile, oasele și țesuturile conjunctive, inclusiv tendoanele și cartilajele.
Colagenul nu are efecte miraculoase
Din perioada adultă timpurie, organismul produce tot mai puțin colagen, iar cel existent se degradează într-un ritm ușor mai rapid. Fumatul și expunerea la soare agravează acest proces.
În jurul menopauzei, când femeile încetează să mai aibă menstruație, pielea pierde și mai mult colagen — aproximativ o treime, potrivit cercetătorilor care și-au publicat concluziile în revista Aesthetic Surgery Journal Open Forum.
Există mai multe tipuri de suplimente cu colagen, inclusiv colagen marin, bovin și vegan. Analiza nu a putut demonstra dacă un anumit tip este mai eficient decât altul.
Cercetătorii de la Universitatea Anglia Ruskin subliniază că multe dintre studiile realizate asupra suplimentelor au fost finanțate de industria suplimentelor alimentare și că, în timp, au fost făcute „afirmații îndrăznețe” privind efectele anti-îmbătrânire ale colagenului.
Analiza citată în acest material nu a beneficiat de finanțare din partea industriei. Unul dintre principalii autori ai studiului, prof. Lee Smith, a declarat: „Acest studiu reunește cele mai solide dovezi de până acum privind suplimentarea cu colagen. Colagenul nu este un panaceu (n.r. medicament care vindecă orice boală), dar are beneficii credibile atunci când este utilizat constant, pe termen lung, în special pentru piele și osteoartrită. Constatările noastre arată beneficii clare în domenii esențiale ale îmbătrânirii sănătoase, demontând în același timp unele mituri legate de utilizarea sa.”
Potrivit cercetătorilor, colagenul ar putea fi mai potrivit nu ca tratament împotriva ridurilor, ci ca soluție pentru menținerea generală a sănătății pielii îmbătrânite sau afectate de soare.
Lee Smith explică: „Dacă definim anti-îmbătrânirea ca un produs sau o tehnică menită să prevină semnele vizibile ale îmbătrânirii, atunci cred că rezultatele noastre susțin această afirmație pentru anumiți parametri. De exemplu, îmbunătățirea tonusului și a nivelului de hidratare a pielii este asociată cu un aspect mai tânăr.”
Alimentația prietenoasă cu pielea
Bridget Benelam, nutriționist în cadrul British Nutrition Foundation, a subliniat că și alimentația joacă un rol important în sănătatea pielii:
„Vitamina C contribuie la formarea colagenului, astfel că un aport adecvat din alimente precum citricele, fructele de pădure, legumele verzi, ardeii și roșiile poate fi benefic. Zincul, prezent în carne, carne de pasăre, brânzeturi, unele fructe de mare, nuci, semințe și cereale integrale, ajută de asemenea organismul să producă colagen. Sursele alimentare de colagen și multe suplimente sunt obținute din produse de origine animală și nu sunt potrivite pentru dietele vegane. Totuși, organismul își produce propriul colagen din aminoacizii proveniți din proteinele alimentare, astfel că proteinele din surse precum fasolea și lintea pot furniza aminoacizii necesari pentru producerea colagenului. Există, de asemenea, suplimente vegane disponibile.”
Dr. Tamara Griffiths, președinta Asociației Britanice a Dermatologilor, a salutat cercetarea, dar a subliniat necesitatea unor studii suplimentare: „Sunt necesare date suplimentare, obținute prin studii dermatologice riguroase și bine direcționate, pentru a consolida promisiunea evidențiată de această analiză sistematică.”
