Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Obține ultimele noutăți pe email

    Cele mai populare

    Cum recunoști un atac de panică și de ce apare

    Cum ajută fructele digestia și care sunt cele mai eficiente

    2 ceaiuri din plante cu efect antiinflamator și beneficii pentru digestie, ușor de preparat acasă

    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Ziarul de Gardă
    • Despre noi
    • Publicitate
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok Telegram
    ZdGUST
    • Sănătate
    • Gastronomie
    • Odihnă
    • Muncă
    • Mediu
    • Stil
    • Cultură
    Susține
    ZdGUST
    Gastronomie

    Care sunt infuziile de plante cu cel mai puternic efect antiinflamator

    10/07/20253 Mins Read42
    Foto: everydayhealth
    Share
    Telegram Facebook Twitter WhatsApp Email

    Inflamația este o condiție foarte frecventă a corpului. Nu e de mirare că tot mai multe persoane caută remedii pentru a o combate, inclusiv sub formă de infuzii naturale. Aceste băuturi pe bază de plante, ierburi și condimente sunt bogate în compuși activi care pot ajuta organismul să combată stresul oxidativ și alte condiții ce favorizează procesele inflamatorii, protejându-și astfel sănătatea, scrie G4Food.

    Printre factorii care favorizează inflamația se numără fumatul, alimentația dezechilibrată, consumul de alcool, sedentarismul, poluarea și vârsta. Odată cu înaintarea în vârstă, riscul de inflamație crește, ceea ce sporește riscul de boli asociate precum: osteoartrita, afecțiunile cardiovasculare, obezitatea și altele.

    Pentru a proteja sănătatea, poate fi util să includem în stilul de viață consumul regulat de băuturi cu efect antiinflamator. Iată plantele cu cel mai puternic efect antiinflamator care pot fi folosite pentru infuzii naturale, conform nutriționistei italiene Simona Meloni, citată de revista La cucina italiana. Le numim în general ceaiuri dar tehnic sunt infuzii.

    Ce este inflamația?

    „Inflamația este o reacție naturală și legitimă a organismului la un stimul extern, infecții sau leziuni, nu este dăunătoare și se rezolvă rapid dacă dispare cauza declanșatoare. Problemele apar când inflamația devine cronică, adică persistentă în timp”, explică Simona Meloni.

    Aceasta poate duce la deteriorarea țesuturilor și a organelor, cauzând boli precum: diabet de tip 2, astm, afecțiuni gastrointestinale, cardiovasculare, hipertensiune, unele forme de cancer și boli neurodegenerative, cum sunt boala Parkinson sau Alzheimer.

    Beneficiile infuziilor antiinflamatorii

    „Stilul de viață joacă un rol fundamental în combaterea inflamației cronice, deoarece menține corpul sănătos și întărește sistemul imunitar. Multe plante și condimente sunt bogate în polifenoli cu o foarte bună acțiune antioxidantă, care luptă împotriva radicalilor liberi și a inflamației”, afirmă nutriționista.

    „Inflamația poate contribui la diverse probleme de sănătate, iar infuziile cu proprietăți variate pot avea un efect sinergic. Acestea sprijină funcțiile normale ale organismului, întăresc imunitatea, îmbunătățesc somnul și reduc nivelul citokinelor proinflamatorii. Într-un stil de viață sănătos, ajută la prevenirea sau ameliorarea inflamației cronice”, completează ea.

    Cele mai bune infuzii antiinflamatorii de consumat zilnic

    1. Mușețel și valeriană

    Sunt renumite, ambele, pentru efectele lor calmante. Relaxează musculatura și îmbunătățesc somnul, un element esențial pentru reducerea inflamației. Se pot prepara din pliculețe sau din plante uscate, infuzate maxim 5 minute.

    2. Ulmaria 

    Numită și „regina pajiștilor” (Filipendula ulmaria), are efecte diuretice, antiinflamatoare și antifebrile. Este eficientă în stări acute: dureri de gât, dureri de cap sau dureri articulare. Se prepară din inflorescențe infuzate 10 minute în apă fierbinte.

    3. Curcuma și ghimbirul

    Ambele sunt bogate în antioxidanți și ajută la neutralizarea radicalilor liberi. Se pot folosi ca rădăcină proaspătă infuzată 10 minute sau sub formă de pudră.

    4. Fenicul, mentă și păpădie

    Aceste plante au efecte detoxifiante și drenante, ajutând la eliminarea excesului de lichide. De asemenea, calmează intestinul, dar trebuie folosite cu moderație pentru a evita efecte adverse. Se infuzează semințele de fenicul sau frunzele proaspete de mentă și păpădie timp de 15 minute.

    Contraindicații și recomandări de preparare

    „Nu e obligatoriu un moment exact pentru consumul infuziilor, dar cele calmante (mușețel, valeriană) sunt ideale seara”, recomandă Simona Meloni. „Deși sunt naturale, multe plante pot avea efecte adverse sau interacționa cu medicamente (hormonale, anticoagulante, antihiperglicemice, sedative etc.), așa că trebuie consumate cu precauție, mai ales în cazul femeilor însărcinate, alăptării, copiilor sau persoanelor cu alergii, motiv pentru care este indicat să consultați medicul înainte de un consum regulat”, explică specialista.

    Totodată, pentru a obține infuzii eficiente, este important să respectați timpul și temperatura de infuzare, deoarece temperaturile prea ridicate sau infuzarea prea lungă pot reduce eficiența substanțelor active.

    Articole asemănătoare

    RECOMANDATE 27/12/2025

    Cum recunoști un atac de panică și de ce apare

    RECOMANDATE 27/12/2025

    Cum ajută fructele digestia și care sunt cele mai eficiente

    Gastronomie 27/12/2025

    2 ceaiuri din plante cu efect antiinflamator și beneficii pentru digestie, ușor de preparat acasă

    Populare în ultima lună
    Gabriel Nebunu și-a primit medalia „Meritul Civic” de la Maia Sandu: „A fost o zi pe care o voi purta mereu în suflet”
    23/12/2025108 Views
    Emilian Crețu, medaliat de la Maia Sandu: „Mă motivează să continui să fac bine pentru oamenii și locurile de acasă”
    23/12/202599 Views
    Doliu în cultura națională: a încetat din viață pianistul Iurie Mahovici
    24/12/202586 Views
    Din Chișinău – în vitrinele Prada și Burberry: povestea genților de lux „Made in Moldova”
    17/12/202578 Views
    Recomandate
    RECOMANDATE 27/12/20255 Mins Read29 Views

    Cum recunoști un atac de panică și de ce apare

    Un atac de panică nu este acea grijă apăsătoare pe care o avem ocazional. Este…

    Cum ajută fructele digestia și care sunt cele mai eficiente

    2 ceaiuri din plante cu efect antiinflamator și beneficii pentru digestie, ușor de preparat acasă

    Cele mai vizitate destinații turistice din 2025, potrivit unui clasament

    Stay In Touch
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • Telegram

    Abonează-te la actualizări

    Dacp vrei să obții ultimele noutăți, introdu adresa de email

    Despre noi

    ZdGust este un nou proiect jurnalistic al ZdG care vine ca o recompensă după porția de investigații și materiale despre corupție, justiție și drepturile omului. ZdGust este un proiect care vorbește și despre cealaltă fațetă a vieții: sănătate, mediu, etica muncii, gastronomie, timp liber și tot ce poate face omul ca să înfrumusețeze viața sa și a comunității fără a dăuna mediului înconjurător. 
    Prin acest proiect, echipa editorială dorește să creeze un spațiu unde frumusețea vieții cotidiene este celebrată și împărtășită într-un mod accesibil și captivant.

    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube WhatsApp TikTok Telegram
    Recomandate

    Cum recunoști un atac de panică și de ce apare

    Cum ajută fructele digestia și care sunt cele mai eficiente

    2 ceaiuri din plante cu efect antiinflamator și beneficii pentru digestie, ușor de preparat acasă

    Cele mai populare

    Gabriel Nebunu și-a primit medalia „Meritul Civic” de la Maia Sandu: „A fost o zi pe care o voi purta mereu în suflet”

    Emilian Crețu, medaliat de la Maia Sandu: „Mă motivează să continui să fac bine pentru oamenii și locurile de acasă”

    Doliu în cultura națională: a încetat din viață pianistul Iurie Mahovici

    © 2025 Un proiect Ziarul de Gardă. 
    • Home
    • RECOMANDATE
    • Ziarul de Gardă

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.