Polenul ambroziei, eliberat în aer în lunile august-septembrie, provoacă reacții alergice puternice: strănut repetat, nas înfundat, ochi roșii, tuse și, în cazuri mai grave, chiar crize de astm. Specialiștii estimează că în zonele unde planta s-a răspândit, peste 20% dintre locuitori sunt afectați, transmite Ministerul Sănătății.
Planta poate cauza probleme serioase chiar și celor care nu o au în apropiere. Polenul de ambrozie este transportat de vânt pe distanțe mari.
Pe lângă efectele asupra sănătății, ambrozia afectează culturile agricole, spațiile verzi și biodiversitatea locală, ocupând rapid terenurile libere și sufocând alte plante.
Cum recunoști ambrozia?
Ambrozia are frunze adânc divizate, asemănătoare cu cele ale pelinului, iar în perioada înfloririi (august-septembrie) dezvoltă spice galben-verzui în partea superioară. Crește de obicei pe terenuri neîngrijite, margini de drum, șantiere sau în curțile lăsate în paragină.
Simptomele alergiei la ambrozie
Alergiile generate de ambrozie pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă. Simptomele sunt nas înfundat și secreții nazale abundente, strănut în salve, conjunctivită alergică (mâncărime și lăcrimare oculară), tuse și dificultăți de respirație și wheezing (fluierat în piept) – un simptom frecvent asociat cu astmul alergic. Este important de menționat că aceste simptome apar în mod repetat, în aceeași perioadă a anului.
Tratament și prevenție
Ministerul Sănătății recomandă ca persoanele afectate să consulte un medic alergolog și să urmeze tratamente personalizate, evitând automedicația. Există două tipuri de tratamente: simptomatic – cu medicamente antiinflamatoare și antihistaminice și imunoterapie specifică – care tratează cauza alergiei prin reeducarea sistemului imunitar.
Ce poți face pentru a combate ambrozia?
- Identifică și smulge planta din curte sau grădină, cel mai bine – înainte să înflorească, în lunile mai-iulie.
- Tunde iarba regulat, de 2-3 ori pe sezon, pentru a preveni creșterea ei.
- Dacă poți, folosește erbicide selective ca să o ții sub control.
- Când vezi ambrozie în spații publice, raporteaz-o autorităților locale
