Marina Cârnaț a reacționat după valul de critici apărute în spațiul public în urma declarațiilor făcute într-un podcast, în care a spus că, în opinia sa, copiii mici înțeleg greșelile „prin durere”. Într-o discuție cu ZdGust, aceasta a explicat că afirmațiile au fost făcute într-un context mai amplu, despre provocările educației copiilor și responsabilitatea părinților de a interveni atunci când cei mici se află în situații periculoase.
Marina Cârnaț a spus că discuția din podcast a pornit de la întrebarea dacă există momente în care reacționează mai ferm în relația cu copiii.
„Declarațiile mele din podcast au fost discutate într-un context mai amplu legat de responsabilitatea noastră ca părinți și de provocările reale pe care le întâlnesc părinții în educația copiilor. În discuție am fost întrebată dacă se întâmplă uneori să reacționez mai aspru cu copiii. Răspunsul meu se referea la situații concrete în care un copil foarte mic face ceva ce poate deveni imediat periculos”, a explicat ea.
Influencerița a mai adăugat că, la vârste mici, copiii nu înțeleg întotdeauna explicațiile raționale ale adulților și că învață mai mult prin experiențe directe și consecințe imediate.
„De aceea, uneori părintele trebuie să intervină rapid și ferm atunci când copilul pune mâna pe ceva fierbinte, face isterii și se poate răni, aruncă obiecte grele spre alți copii sau rănește pe cei din jur. Exemplul pe care l-am dat în podcast era legat exact de astfel de situații din viața de zi cu zi, în care un copil mic nu înțelege încă pericolul. Era vorba despre intervenția rapidă a mea ca mamă pentru a opri un comportament grav, nu despre susținerea violenței.”
Marina Cârnaț a afirmat că nu a intenționat să promoveze violența în educația copiilor și regretă dacă mesajul a fost interpretat diferit.
„Nu susțin și nu încurajez sub nicio formă abuzul asupra copiilor. Viața mea se învârte în jurul copiilor mei, cu iubire, responsabilitate și limite sănătoase. De peste 7 ani sunt prezentă în mediul online, iar oamenii au văzut cum îmi cresc copiii și cât de importantă este pentru mine familia. Inclusiv fiica mea cea mare, la 16 ani, a avut recent propriul podcast în care vorbește despre experiența ei de copil într-o familie numeroasă.
Regret dacă anumite fragmente au fost percepute altfel decât intenția mea reală. Discuția din podcast era despre provocările reale ale educației copiilor și despre responsabilitatea părinților de a-i proteja, nu despre normalizarea violenței. Pentru mine, rolul de mamă rămâne cea mai importantă responsabilitate”, a mai adăugat aceasta.
